Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR, despre amânarea deciziei Curţii: "Nu mă aşteptam să dea nici o decizie astăzi. Lucrurile sunt complicate".
Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR, despre amânarea deciziei Curţii: "Nu mă aşteptam să dea nici o decizie astăzi. Lucrurile sunt complicate".
CCR a amânat pentru mâine să dea o decizie privind legea asupra pensiilor magistraţilor, din lipsă de cvorum
Fostul ministru al Finanţelor Publice, social-democratul Adrian Câciu, a ironizat atitudinea unor magistraţi pensionari care critică modul în care funcţionează justiţia, dar „dar le-a convenit să iasă la pensie cu 40.000 pensie şi să tacă atunci când aveau probleme”.
O procuroare care a instrumentat dosarul de corupție al lui Marian Vanghelie a spus că a trimis mesaje către șeful Direcției Judiciare, cu aspectele care nu erau în regulă în acea cauză.
Președintele a transmis că sunt puțini magistrați care vor să vină la consultări. Mai mult, unii, de teama repercusiunilor, au cerut să vină pe rând, să stea în săli diferite, alții, chiar sp fie preluați din benzinării.
Președintele Nicușor Dan a spus că în ianuarie va face un referendum în rândul magistraților și, în funcție de răspunsul acestora, Consiliul Superior al Masistraturii ar putea „pleca de urgență”.
Preşedintele României, Nicușor Dan, spune că a primit "de la magistrați sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiție".
Soția bărbatului ucis de Mario Iorgulescu în 2019 a adus acuzații grave judecătoarelor Adriana Ispas și Lia Savonea. Acestea au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu și i-au schimbat încadrarea.