Dosarul fiului milionarului ieșean Zapodeanu, aproape „albit” la Curtea de Apel
Dosarul de trafic de droguri al fiului latifundiarului Ion Zapodeanu intră în noul an bine scuturat de probe și mărturii.
Apărătorul lui Ioan David Zapodeanu a reușit să obțină de la magistrații Curții de Apel constatarea neregularității rechizitoriului întocmit de procurori în cazul majorității actelor de trafic de droguri care i se reproșează, anularea a numeroase declarații ale martorilor și chiar și a unei părți din constatările făcute în momentul flagrantului.
Dezbaterile vor fi reluate la jumătatea lunii viitoare pe ce a mai rămas din dosar, dacă procurorii nu-l vor cere înapoi pentru reluarea cercetărilor.
Un număr de 12 inculpați, unii dintre ei minori, au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT anul trecut, pentru trafic de droguri. Ancheta procurorilor începuse de la sesizări cu privire la vânzarea și consumul de droguri în Liceul cu Profil Sportiv, iar cercetările fuseseră extinse. Considerat de anchetatori unul dintre principalii membri ai rețelei, Ioan David Zapodeanu fusese depistat în septembrie 2023 având droguri asupra sa. Anchetatorii au pus în sarcina lui 13 acte materiale de trafic de droguri, ca și efectuarea de operațiuni cu produse psihoactive. Un alt tânăr, Răzvan George Costan, era acuzat de 5 acte de vânzare de droguri, Constantin Rotaru – de șase astfel de operațiuni sau Alexandru Curcă, de 7 tranzacții cu droguri de risc și mare risc. Mai mult pe ziaruldeiasi