vineri 19 decembrie
EUR 5.0896 USD 4.3449
Abonează-te
Newsweek România

Cine e judecătorul care se pensionează la 50 ani cu 20.000 lei pensie specială? Zice că în România e dictatură

Data publicării: 19.12.2025 • 14:30 Data actualizării: 19.12.2025 • 15:26
Judecător care urmează să iasă la pensie - Foto: Freepik
Judecător care urmează să iasă la pensie - Foto: Freepik
Judecător care urmează să iasă la pensie - Foto: Freepik
Judecător care urmează să iasă la pensie - Foto: Freepik

Un judecător de la Tribunalul București anunță că va ieși la pensie în doar câteva luni. Va primi o pensie de minim 20.000 de lei net. Judecătorul Mădălina Afrăsinie spune că „în România e dictatură” și că iese la o pensie netă de 20.000 lei net cu „un gust amar”

Lumea justiției a fost împărțită în două în ultimele zile.

O parte dintre magistrați au protestat față de justiția „scrisă” de Lia Savonea care conduce Înalta Curte. De asemenea, Lia Savona a fost președinta CSM și a influențat decisiv legile justițiie.

Despre parcursul Liei Savonea puteți citi în link-ul de mai jos:

Citește și: Lia Savonea condamna în 2016 „vedetismele” și turnul de fildeș din CSM. Azi, a ajuns „starul” Curții Supreme

Cine e judecătorul care se pensionează la 50 ani cu 20.000 lei pensie specială. Zice că în România e dictatură

Una din judecătoarele care susține munca Liei Savonea este Mădălina Afrăsinie, judecător la Tribunalul București. 

„Sub sloganul luptăm împotrivă corupției, România a revenit în dictatură”, scrie judecătoarea pe FB. Apoi, îi ia apărarea Liei Savonea: 

„Faptul că ținta este președintele ICCJ, care, ce să vezi, nu este intrată în magistratură ieri, îmi spune multe...toți împotriva justiției se poate rezuma la toți împotrivă Liei...”, spune FB judecătoarea.

Judecătoarea contra tăierii pensiilor speciale iese la pensie la 50 ani

Mădălina Afrăsinie a susținut că tăierea pensiilor speciale este o diversiune.

„Sunt unele persoane care se iau de pensiile și de indemnizațiile noastre. Este o manipulare ca la carte! Presupunând că am fi plătiți cu minim pe economie, credeți că ceilalți ar duce-o mai bine? Credeți că se vor lua bani de la noi și se vor împrăștia la ceilalți?”, a întrebat retoric judecătoarea.

Judecătoarea a confirmat luna aceasta că va pleca la pensie la doar 50 de ani. „Mai am câteva luni și plec din magistratură.

Și voi pleca cu multă amărăciune în suflet și nu pentru că „nu m-a sunat Lia", ci pentru că magistratura nu se mai comportă că o putere în stat, ci că cineva care așteaptă să o ajute să treacă strada”, spune judecătoarea.

Această amărăciune este surprinzătoare dat fiind că Mădălina Afrăsinie se pensionează cu 13 ani înaintea a milioane de femei din România care trebuie să aștepte vârsta standard de pensionare de 63 de ani.

Mădălina Afrăsinie are un salariu net de 22.000 lei și va avea o pensie specială de minim 20.000 de lei la doar 50 de ani. 

Judecător care urmează să iasă la pensie - Foto: Freepik
Judecător care urmează să iasă la pensie - Foto: Freepik

Va pleca judecătoarea în avocatură ca alți colegi?

Nu știm dacă Mădălina Afrăsinie va ieși definitiv la pensie sau va urma exemplul altor colegi care au ales să rămână cu pensia specială și se angajeze în avocatură.

Newsweek a găsit 3 astfel de  exemple:

Fosta judecătoarare Roxana Tudose a sărit în apărarea Liei Savonea și a justiției instituite de aceasta. Tudose s-a pensionat la 53 de ani cu minim 23.000 lei net pensie, iar azi e avocat.

Detalii în link de mai jos:

Citește și: Ex-judecătoarea Tudose, pensionată la 53 ani cu 23.000 lei pensie s-a reangajat avocat: Savonea, profesionistă

Judecătorul Mihail Udroiu a decis să se pensioneze la doar 49 de ani. El primește deja o pensie de 35.000 lei. Judecătorul nu a stat la pensie, ci a intrat în avocatură, unde veniturile sunt de mii de euro pe lună.

Citește și: Judecător de 49 ani, ieșit la pensie în octombrie cu 35.000 lei/lună s-a reangajat. În avocatură, pe mii de €

Corina Corbu a fost, până vara aceasta, președinta Înaltei Curți.

La 52 de ani s-a pensionat. Pe baza veniturilor din ultimii 2 ani, nu poate avea o pensie specială mai mică de 40.000 lei. După 3 luni s-a reangajat în avocatură, unde va câștiga alte câteva mii de euro pe lună.

Mai multe articole din secțiunea Justiție
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră