Documente incendiare obţinute de „Ziarul de Iaşi” dintr-un dosar de acum celebru. Acestea arată modul uluitor în care îl ducea mintea pe actualul puşcăriaş Mihai Vlasov la escrocherii.
Documente incendiare obţinute de „Ziarul de Iaşi” dintr-un dosar de acum celebru. Acestea arată modul uluitor în care îl ducea mintea pe actualul puşcăriaş Mihai Vlasov la escrocherii.
Două organizații ale magistraților, Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție, critică dur starea în care se află în prezent Justiția din România.
La trei zile după alegerile pierdute, Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, a decis să respecte legea care-i cerea ca municipiul Constanța să recupereze mai multe terenuri furate de ex-edilul Radu Mazăre și alții.
Fost deputat PSD și actual fugar, Cristian Rizea a fost reținut de autoritățile de la Chișinău. Decizia de reținere a fost luată la scurt timp după ce actualul președinte al Moldovei, Igor Dodon, i-a retras cetățenia moldovenească.
Înalta Curte de Casație de Justiție va judeca luni cererea de revizuire depusă de Parchetul General împotriva deciziei Secției Speciale de retragere a apelului din dosarul retrocedării ilegale a 43.227 hectare păduri administrate de Romsilva.
Ancheta desfăşurată de DIICOT în cazul unor tineri care vindeau produse din canabis cu o concentraţie THC sub 0,2% stârneşte, în continuare, patimi.
DNA l-a pus sub acuzare pe fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată, fiind pus sechestru pe averea acestuia, respectiv bunuri imobile şi conturi.
Deputatul Nicolae Bănicioiu a fost citat joi la DNA, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență și luare de mită.