Timmermans: raportul MCV nu are rolul de a pedepsi, ci de a ajuta

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 13.11.2018 - 16:39
Frans Timmermans. Foto Getty Images
Frans Timmermans. Foto Getty Images

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, marți, că în ultimele luni, în România s-a înregistrat un regres regretabil legat de amendarea legilor justiției, independența magistraților și combaterea corupției.

SHARE

Timmermans a declarat că sunt opt măsuri care trebuie adoptate. Comisia Europeană recomandă, în raportul publicat marţi, suspendarea imediată a punerii în aplicare a legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă ulterioare, suspendarea imediată a tuturor procedurilor de numire şi revocare aflate în curs care vizează procurori în funcţii-cheie, respectarea avizelor negative ale Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la numirea sau revocarea unor procurori cu funcţii de conducere, îngheţarea intrării în vigoare a modificărilor propuse a fi aduse Codului penal şi Codului de procedură penală şi relansarea procedurii de revizuire.

Timmermans a spus că Bulgaria este pe un trend pozitiv, în timp ce în România s-au adoptat unele reocmandări, dar evoluţiile din ultimele 12 luni au pus sub semnul întrebării şi chiar au anulat unele progrese făcute anterior, potrivit news.ro. 

„Este foarte trist. E cazul mai ales în privinţa noilor legi ale justiţiei, presiunilor asupra procurorilor şi DNA. În România am văzut în ultimele 12 luni foarte puţin progres şi chiar regres. Suntem într-un maraton ar fi păcat ca pe ultima sută de metri maratonistul să cedeze”, a mai spus Timmermans, care a adăugat că Comisia Europeană a formulat 8 recomandări suplimentare care trebuie aplicate imedia: în primul rând, să suspende imediat aplicarea legilor justiţiei şi diverselor OUG, să oprească revocările de procurori de rang înalt, să numească un nou procuror-şef DNA, să oprească modificarea codurilor. Raportul ia în calcul şi libertatea presei, care e foarte importantă pentru reformarea justiţiei, e baza oricărei democraţii.”

Citește și Raportul MCV: România a făcut pași înapoi în justiție. Bulgaria a făcut progrese

Acesta a adăugat că raportul MCV nu are rolul de a pedepsi, ci de a ajuta. 

„Nu facem acest lucru pentru a vă pedepsi, ci pentru a ajuta . Vă rog să continuaţi reformele ca să putem ridica MCV. (...) Nu e nicio discuţie despre activarea articolului 7. În ultimii ani toate guvernele s-au ţinut de harta de parcurs indicată de CE.” a continuat Timmermans.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene a menționat că știe de unde a pornit România și că dacă ne vom uita la filmul ultimilor ani, e incredibil ce am realizat. „S-au realizat foarte multe în România, mai ales în lupta împotriva marii corupţii. Dar, în ultimul an, lucrurile nu doar că au încetinit, chiar au dat înapoi. Dar în societatea românească e un impuls puternic. Acum e un moment foarte dificil, dar susţinem societatea, care îşi doreşte anti-corupţia, independenţa justiţiei” a afirmat acesta.
Timmermans a precizat că Guvernul trebuie să revizuiască legile şi ordonanţele din justiţie şi să ia în considerare recomandările CE, precum şi să suspende încercările de înlăturare a procurorilor de rang înalt.
„Problema pe care o avem e că în ultima vreme lucrurile nu doar că au încetinit, ci au regresat, dar nu vă descurajaţi. Ceea ce mă bucură e că există o tendinţă foarte puternică în societate care împinge această evoluţie”, a subliniat oficialul CE.

Citește și Parlamentul European a adoptat rezoluția la adresa României privind statul de drept

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te