Lovitură finală la ÎCCJ: Mercenarul Horațiu Potra rămâne după gratii. Ce se întâmplă cu fiul și nepotul său
Mercenarul Horaţiu Potra rămâne în arest preventiv, iar fiul şi nepotul său în arest la domiciliu, a decis, miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a respins contestaţiile celor trei. Decizia este definitivă.
Horaţiu Potra, fiul său Dorian Potra şi nepotul Alexandru Potra au fost arestaţi preventiv, în noiembrie, pentru tentativă la comiterea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de Alexandru Potra, Dorian Potra şi Horaţiu Potra împotriva încheierii din 3 februarie pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în dosarul nr.6008/2/2025/a1.10.
Lovitură finală la ÎCCJ: Mercenarul Horațiu Potra rămâne după gratii. Ce se întâmplă cu fiul și nepotul său
Prin decizia de miercuri, instanţa a obligat contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Decizia este definitivă.
În 3 februarie, Curtea de Apel Bucureşti a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de Horaţiu Potra, menţinând această măsură preventivă până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile.
Citește și: Călin Georgescu, atac grosolan la adresa UE și a României: „Nicușor Dan este președintele statului paralel”
Tot atunci, instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu dispuse faţă de Dorian Potra şi Alexandru-Cosmin Potra, şi această măsur fiind menţinută, conform Stirile PROTV.
De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea formulată de Dorian Potra privind încetarea obligaţiei de a nu comunica cu Horaţiu Potra.
Horaţiu Potra, prins în Dubai în luna septembrie, a fost de acord să fie adus în ţară, motiv pentru care procedurile s-au derulat repede. În caz contrar, acestea ar fi putut dura mai mult, având în vedere că nu există acord de extrădare cu Emiratele Arabe. El a fost adus în ţară în 20 noiembrie 2025, împreună cu fiul şi nepotul său.
Potra a fost trimis în judecată alături de fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu şi alţi 20 de inculpaţi acuzaţi că ar fi comis infracţiuni grave pentru destabilizarea României.