Situația juridică a procedurii de adoptare a legii salarizării stârnește controverse, după ce Curtea de Apel București a blocat procedura legală a proiectului, la sesizarea Federației Sanitas.
Situația juridică a procedurii de adoptare a legii salarizării stârnește controverse, după ce Curtea de Apel București a blocat procedura legală a proiectului, la sesizarea Federației Sanitas.
Partidul Național Liberal a reacționat marți, după decizia Curții de Apel București (CAB) de suspendare a efectelor Congresului, și spune că hotărârea este încă o etapă dintr-un proces mai amplu în Justiţie, pe care îl vor duce până la capăt.
Curtea de Apel București a respins cererea avocatei AUR Silvia Uscovprin care aceasta solicita anularea hotărârii Senatului din iunie 2025, privind numirea lui Mihai Busuioc în funcția de judecător la Curtea Constituțională.
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis astăzi delegarea Sabinei Daniela Adomniței pe funcția de președinte al Secției I penale a Curții de Apel București (CAB). Decizia a fost luată cu 8 voturi „pentru” și 1 „împotrivă”.
Fosta senatoare PNL, Doina Tudor, şi soţul ei, fostul vicepreşedinte ASF, Daniel Tudor, au fost achitaţi definitiv de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul de luare de mită, potrivit portalului instanţelor.
UPDATE: Curtea de Apel București (CAB) a amânat pentru luni discutarea cererii DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva şefilor Jandarmeriei în dosarul 10 August.
Curtea de Apel București a decis, luni, printr-o sentință definitivă că RADET intră în faliment. Cu o oră înainte de decizia instanței, primarul Gabriela Firea a dat asigurări că bucureștenii vor avea apă caldă și căldură.
Instanța Supremă a decis luni rejudecarea dosarului de corupție al lui Dan Șova, acesta devenind primul beneficiar al deciziei CCR privind lipsa de legalitate a completurilor de trei judecători.