Internat la Psihiatrie pentru că a lipit manifeste prin oraș

DE Ramona Ursu | Actualizat: 01.02.2020 - 10:10

Un alt caz tulburător păstrat în arhiva fostei Securități, care s-a terminat cu internarea la Psihiatrie a persoanei urmărite, a fost al unui tânăr de 33 de ani, V.I., din Constanța, de profesie șofer.

SHARE

Bărbatul a lipit manifeste împotriva regimului, în cinci locații diferite din centrul orașului Constanța, și a fost prins în flagrant.

S-a dispus, ulterior, expertiza lui psihiatrică, care a dus la o sentință definitivă a instanței, care a hotărât internarea „până la însănătoșire“.

Acest termen, „până la însănătoșire“, însemna că persoana vizată rămânea strict la mâna medicilor, singurii care puteau decide dacă și când omul mai putea fi externat de la Psihiatrie.

Erau și situații în care instanța preciza un anume termen pentru internare sau supraveghere medicală, însă tânărul V.I. nu a avut acest „noroc“.

Dintr-o ordonanță a Procuraturii Republicii Socialiste România, din 1987, aflăm că „împotriva inculpatului V.I., de 33 de ani, din Constanța, s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru faptul că în lunile martie-aprilie 1987 a conceput și difuzat prin afișare în locuri publice în orașul Constanța mai multe înscrisuri cu conținut dușmănos.

În declarațiile făcute în cursul urmăririi penale, inculpatul a susținut că a săvârșit aceste fapte fără discernământ. (...)

Din modul în care a acționat, rezultă, de asemenea, indicii care creează îndoieli asupra stării sănătății sale psihice.

Dispun efectuarea unei expertize psihiatrice care va fi efectuată de către specialiștii din Institutul de Medicină Legală Mina Minovici din București, cărora le va fi pus la dispoziție inculpatul V.I., arestat preventiv la Spitalul Penitenciar București“.

„Recursul nu este întemeiat“

Sentința definitivă în cazul său, de internare într-un institut psihiatric, s-a dat la 1 iunie 1987, când lui V.I. i-a fost respins recursul.

În actele instanței, păstrate în arhiva fostei Securități, se arată: „Deliberând, tribunalul constată că prin sentința nr. 368 din 28 mai 1987, Tribunalul Militar de Mare Unitate București a a confirmat măsura internării medicale într-un institut medical de specialitate, luată de Direcția Procuraturilor Militare față de V.I. (...)

Împotriva măsurii sus-citate a declarat recurs V.I., care a susținut că măsura luată de prima instanță, de internare într-un institut medical de specialitate până la însănătoșire, este prea severă. (...) Recursul nu este întemeiat“.

„În acest caz, omul a făcut o mare greșeală, când l-au prins și i-au luat declarații: a pretins că a avut o tulburare mentală, crezând că asta îl ajută, ca o scuză pentru ce făcuse. A spus că și-a pierdut rațiunea, că era supărat, că nu știe ce l-a apucat.

Acest om era conducător auto, șofer profesionist, nu avea antecedente. Revoltător este că, chiar și în aceste condiții, a fost declarat cu schizofrenie paranoidă. Medicii spun că este exclus ca cineva să primească carnet de șofer, având acest diagnostic.

Cu toate astea, cu acest diagnostic a rămas. Nu știm cât a rămas, deoarece nu avem, la CNSAS, documentele spitalului ca să știm ce s-a întâmplat mai departe cu acest om“, a explicat Germina Nagâț, membru al Colegiului CNSAS, care a studiat acest caz prezentat în cadrul expoziției „Eroi fără glorie“.

____________________

Citește dosarul complet Disidența ascunsă

Disidența ascunsă. Anonimii care au luptat împotriva lui Ceaușescu

Dumitru Iuga. „Iorgu“ neliniștit de securiști: disidență până la Revoluție

Abuzurile psihiatrice. „Ce căuta Securitatea, un serviciu secret, în cazurile medicale?“

„Pot să afirm că trăiesc într-o societate socialistă? Nu. Corupția n-a dispărut“

Dosarul „Panoul“. Suspecta moarte a elevului Mugur Călinescu

_____________________

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te