Dosarele CNSAS - Povestea necunoscută a unui mare intelectual român

DE Oana Stănciulescu | Actualizat: 08.02.2019 - 14:16

Amănunte neștiute despre viața unuia dintre cei mai mari intelectuali ai României stau ascunse într-un dosar de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

SHARE

A debutat în perioada interbelică, a fost prieten cu Mircea Eliade, Constantin Noica, George Enescu, Mircea Vulcănescu, a primit premii și distincții, a fost iubit și respectat. După venirea la putere, abuziv, a comuniștilor, a fost dat afară din serviciu de temutul Alexandru Nicolschi și, mai apoi, arestat. În acea vreme era judecător la Tribunalul Ilfov și membru al Uniunii Scriitorilor. Era prima epurare făcută de comuniști, când Ministerul Justiției era condus de Lucrețiu Pătrășcanu.

Barbu Brezianu, pentru că despre el este vorba, i-a călcat pe urme tatălui, care fusese președintele Tribunalului Pitești și al Curții de Apel Craiova. După excluderea din magistratură, a fost trimis la fabrica de sârmă, iar mai apoi „vârât la... sârmă ghimpată“.

După 1989, Barbu Brezianu a refuzat să vorbească despre calvarul din anii ’50, arestarea și prigoana comuniștilor, deși, până la moartea lui din 2008, la vârsta de 99 de ani, a deschis ușa tuturor celor care au dorit să-i treacă pragul mansardei din Piața Spania din București pentru a se refugia într-o lume cu prinți, aristocrați, artiști și intelectuali, al cărui reprezentant era. Despre recepțiile date de George Enescu, întâlnirile cu Mateiu Caragiale, Eugen Ionescu, Emil Cioran și Petru Comărnescu, orele de matematică cu poetul Ion Barbu, a vorbit cu generozitate. Asupra arestării lui a păstrat tăcerea.

Barbu Brezianu, victima organelor de represiune ale statului comunist

Barbu Brezianu a debutat în anii ’30 ca publicist și poet, devenind apoi unul dintre cei mai importanți istorici și critici de artă din România. Cunoscut în primul rând pentru opera „Brâncuși în România“, apărută în patru ediții (1974, 1976, premiată de Academia Română, 1998, 2005), Barbu Brezianu  este unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în Brâncuși din lume. A fost interesat și de alți artiști români. A realizat monografii ale lui Karl Stork, Nicolae Grigorescu sau Nicolae Tonitza.

Barbu Brezianu este unul dintre numeroșii intelectuali români cu dosar la Securitate, dar printre puținii care au avut curaj ca în anii ’50, cei mai îngrozitori ai opresiunii staliniste din România, să o înfrunte, iar soția lui chiar să umilească conducerea Securității. Soția lui, fiica industriașului Assan, o femeie curajoasă și inteligentă, și-a permis să-l ironizeze pe comandantul Poliției București, intrând la rândul ei în colimatorul Securității. Este unul dintre cele mai surprinzătoare dosare aflate la CNSAS.

Arestat din cauza unui pamflet în franceză

Barbu Brezianu a atras atenția organelor de represiune după ce a scris un pamflet în limba franceză despre comuniști. Ofițerii puși pe urmele lui au mai identificat și alte motive pentru care trebuia arestat - frecventarea bibliotecilor americană și engleză din București, citirea unor cărți interzise și vizionarea filmului Olimpiada, împreună cu copiii săi,  peliculă difuzată de Biroul britanic.

Pamfletul în franceză, cel care a pus Securitatea pe urmele lui, aducea „injurii guvernului și Uniunii Sovietice“, așa cum este consemnat într-o notă a Securității din dosarul de urmărire cu numărul 050519. Din cauza acestui pamflet, Brezianu a fost dat afară din magistratură, după ce Ministerul Afacerilor Interne, printr-o notă semnată de temutul Nicolschi, semnalează Ministerului Justiției, pe 14 martie 1947, faptul că un magistrat critică conducerea de partid.

„Avem onoarea a vă semnala pe judecătorul Brezianu de la Tribunalul Ilfov care a compus pamfletul alăturat prin care se aduc injurii la adresa Guvernului și Uniunii Sovietice“, se arată în nota semnată de Nicolschi, directorul general al Direcției Generale a Poliției, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

În aceeași notă se mai menționează faptul că Brezianu a tipărit pamfletul în mai multe exemplare pe care le-a împărțit prietenilor. Pamfletul se numea „Le loup et l’agneau“ (Lupul și mielul, facsimil stânga).

„La raison du plus fort est toujours la meilleure/Nous l’allons montrer tout à l heure.

Un roumain se des alterait/Dans la Danube a l’onde pure/Un bolchevick survient gui cherchait/Aventure, et que le pétrole en ces lieux m’attire...

A peine avait-il dit ces monts/Que le loup sauta sur l agnesu/et le deport en Siberie“.

(Cel mai tare are întotdeauna dreptate/O vom demonstra imediat/Un român bea apă/Din unda pură a Dunării/Un bolșevic aventurier apăru dintr-o dată/Atras de petrol în acele locuri/Abia a rostit aceste cuvinte/Că lupul a sărit asupra mielului/Și l-a deportat în Siberia).

Comandantul Miliției, umilit de soția lui Brezianu, fiica industriașului Assan

Pe baza acestor „probe“, Securitatea dă ordin să fie reținut. „Faptul că e de origine socială mic burgheză, căsători cu fica (sic!) unui fabricant (naționalizat) și având în vedere că a fost exclus din magistratură rezultă că acesta nu poate fi atașat regimului din RPR, fapt ce rezultă însăși din vizitele la biblioteca engleză împreună cu copiii (sic!) cărora caută să le dea o educație engleză imperialistă“, conchide locotentul de Securitate Dumitru Săvulescu, într-unul dintre referatele premergătoare ordinului de arestare.

În seara zilei de 6 iunie 1950, trei polițiști înarmați până în dinți au descins la locuința lui Brezianu din strada Aleea Alexandru, nr 49, pentru a-l aresta. Numai că acesta a reușit să fugă pe fereastră, așa cum relatează chiar soția lui, într-o scrisoare trimisă comisarului care coordona Poliția București (se folosea încă titulatura interbelică. Câțiva ani mai târziu se transformă în Miliție). 

Alina Brezianu îi scrie comisarului o epistolă (facsimil dreapta) într-un ton ironic, în care  îi ia peste picior pe polițiștii care dăduseră buzna în casă, cu ordinul de a-l ridica pe soțul ei.

„Domnule comisar,

Dați-mi voie să vă felicit pentru admirabila Dumnevoastră poliție! Alaltăieri noapte au sosit la mine trei veritabili
Sherlok Holmes, înarmați până în dinți cu pistoale, gârboci și alte arme. Întâi s-au enervat că era pană de lumină - au trecut 30 de secunde - pe urmă au intrat în dormitor, unde nici unul nu s-a gândit să deschidă ușa de la baie, unde bărbatul meu, Barbu
Brezoianu, «ăl cu pricina», se îmbrăca liniștit/vorba vine – a pus o singură șosetă și a plecat fără haină.

Eu am auzit perfect când s-a închis ușa și am mulțumit lui Dumnezeu că a scăpat. Pe urmă au continuat să ne terorizeze, să ne interzică de a vorbi franțuzește. Dar ce ne păsa nouă când știam că a «zburat păsărica», iar abia peste 5 minute s-a dus unul în curte ca să supravegheze.

Sunt la dispoziția Dumneavoastră dacă mai aveți nevoie de lămuriri sau sfaturi“.

 

Din acel moment, Securitatea începe investigarea Alinei Brezianu.  Așa află organele de represiune că Alina Brezianu este fata fabricantului Assan, care „are o ură neîmpăcată contra clasei muncitoare“ și îi anunță pe toți că foarte curând regimul comunist va dispărea, iar ea o să-și recapete averea naționalizată.

După descinderea faimoasă, Barbu Brezianu reușește un an de zile să se ascundă, până să fie arestat.

Un an de zile ascuns sub nasul Securității

Barbu Brezianu este prins după mai bine de un an, pe 13 august 1951, în casa unui prieten, unde mersese la o petrecere de logodnă. Fusese turnat de un apropiat. Un an de zile a reușit însă să scape, datorită prietenilor care l-au găzduit, deși ziua „circula“.

În declarația dată la Securitate, Barbu Brezianu relatează pe două pagini ce a făcut un an de zile.

„După ce am părăsit domiciliul într-o noapte de iulie – m-am refugiat în parcul dintre șoseaua Kiseleff și Bv Stalin, după care m-am dus dimineața la prietenul meu J. Gallag, cetățean olandez, domiciliat în strada Barbu Delavrancea, nr 10, i-am cerut să mă găzduiască. Acolo am locuit – fără să știe nimeni din familia mea, până în luna septembrie 1950, când m-am întors acasă, unde am locuit fără întrerupere.

Chiriașii nu au știut de situația mea deoarece în timpul zilei circulam (străduindu-mă zi de zi să câștig existența familiei).

Banii agonisiți îi dădeam băiatului meu cu care mă întâlneam la zile fixe în parcul Ioanid sau la stația terminus a tramvaiului 20. Aceasta până în septembrie 1950, când mi-am reluat domiciliul. (...) Din ziua de 25 iulie - 7 august am fost la Sinaia trimis de Uniunea Scriitorilor (...) La Sinaia m-am prezentat la Miliție pentru a aduce la cunoștință sosirea mea. Eram însoțit de tovarășii scriitori Șerban și Adrian Maniu. Nu am căutat să mă acund, deși trăiam mereu cu teama să fiu prins fără a avea buletinul populației“.

Barbu Brezianu nu numai că circula prin oraș, dar își luase și mai multe colaborări, printre care una la Institutul Româno-Sovietic, unde se ocupa de traducerea unor cărți și documente. „Întrețin familia din scrisul meu făcând traduceri și stilizări în cadrul institutelor culturale. Traduc actualmente pentru Editura de Stat piesa în versuri a lui Molière, Les Fecheux (Pisălogii) pe care mi-am luat angajamentul să o livrez la 1 octombrie 1951“, spunea Brezianu în nota dată la Securitate.

Barbu Brezianu și Octavian Goga, încadrându-l 
pe Mareșalul Averescu

Așadar, pe 13 august, D.G.S.S, Regiunea București, sub semnătura Locotonent de Securitate I. Vlad,  confirmă arestarea lui Barbu Brezianu și încadrarea lui în ordinul 100 C (U.M.) conform deciziei M.A.I numărul 46 din 7 iunie 1950. Barbu Brezianu a fost internat la Centrul de triere UM București timp de șase luni și dus la diverse munci. A fost dus la Canal, unde avea să fie coleg cu doi fraţi Brâncoveanu, dar și cu alte personalități interbelice. Ca și Corneliu Coposu, Nicolae Steinhardt sau părintele Calciu,  avea să mărturiseacă faptul că a supraviețuit datorită „credinței în Dumnezeu“.

A fost pus în libertate pe data de 1 martie 1952 și obligat să semneze o declarație tip: „Odată cu eliberarea mea îmi iau angajamentul de a nu spune la nimeni ce am văzut șă am auzit pe timpul internării mele. Îmi iau angajamentul de a nu divulga nimic asupra motivelor care au determinat arestarea și internarea mea la nimeni și sub nici un motiv“. Soția lui a murit câțiva ani mai târziu, în 1957.

La data arestării, Barbu Brezianu avea 41 de ani, era căsătorit de 17 ani și avea trei copii. În următorii ani, a devenit unul dintre cei mai importanți intelectuali români.

Barbu Brezianu: Românii trebuie să lupte întruna să se afirme

„Mă simt și chiar sunt... Miliardar! Da, da, miliardar în amintiri sclipitoare, în clipe de viață minunate, trăite în familie, printre prieteni, într-o lume dominată de Artă, de Frumos, de Cultură... Nu a fost totul trandafiriu, desigur! Viața presupune și multă luptă. Are suișuri și coborâșuri. Dar trebuie să ne învățăm să escaladăm greutățile... Românii sunt binecuvântați de Dumnezeu cu spirit ales. Trebuie să lupte întruna să se afirme la ei acasă și în lume... Așa au făcut Brâncuși, Enescu, Mircea Eliade... Nu le-a fost nici lor ușor. Dar au luptat și acum strălucesc în fața noastră, ca niște exemple ilustre de românitate!“.

Un mare intelectual român, în vremuri tulburi
Barbu Brezianu (18 martie 1909-14 ianuarie 2008)

Barbu Brezianu a făcut parte din generația lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Petru Comarnescu. A fost istoric de artă, poet, prozator și traducător( decorat cu Ordinul „Leul Finlandez“, în grad de Comandor la Congresul traducătorilor la Helsinki, din 1999).  A absolvit Facultatea de Drept din București, urmând tradiția de magistrat pe linie paternă. A profesat ca magistrat - procuror și judecător - la Tribunalele din Pitești, Turda, București. A fost dat afară din magistratură, arestat și dus la Canal. După 1989, a refuzat să vorbescă despre această perioadă. În schimb, în interviurile lui a relatat pe îndelete despre debutul lui din anii ’30, despre prietenii și colegii lui, alături de care a debutat încă din liceu – Mircea Eliade, Noica, Vulcănescu, dar și despre prietenia cu George Enescu. A tradus zeci de romane și poezii, a scris la fel de mult.

A publicat volumele de poezii Nod ars, Zăvor fermecat, volumele de proză Jaf în dragoste și Desferecare.

A tradus epopeea finlandeză Kalevala în 1930, iar cinci ani mai târziu  a fost recompensat la concursul de la Institutul de Cooperare Internațională de pe lângă Liga Națiunilor pentru cea mai bună traducere a epopeei finlandeze Kalevala și a fost decorat cu Ordinul finlandez „Trandafirul Alb“, în grad de Cavaler.

A realizat monografii ale lui Karl Stork, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza.

Barbu Brezianu a scris peste o sută de studii și articole despre Brâncuși, în reviste străine și românești, fiind unul dinte cei mai cunoscuți brâncușologi din lume. O parte din biblioteca și arhiva personală a lui Barbu Brezianu a fost donată Institutului de Istoria Artei, în 2009, de către fiul lui, scriitorul Andrei Brezianu.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.