Cine a fost domnitorul poreclit „Cârnul”? Ctitorul bisericii Mitropoliei din Bucureşti, ce poate admirată și astăzi, n-ar fi ajuns pe tronul Țărilor Române dacă s-ar fi respectat cutuma ca niciun pretendent la domnie nu poate ajunge domn dacă este „însemnat”, în acest caz, crestat la nas.
Cine a fost domnitorul poreclit „Cârnul”? Defectul fizic trebuia să-i interzică accesul la tron
Tradiția nescrisă în perioada medievală din Țările Române era ca un pretendent la tron care prezenta un defect fizic vizibil să nu poată ajunge în scaunul domniei.
Tocmai de aceea, unii domni îi „însemnau” pe potențailii pretendenți , dar și pe urmașii acestora pe linie bărbătească, procedeul însemnând crestarea nasului.
Cu o astfel de „pecete” pe chip, respectivii erau nevoiți să-și ia gândul de la tron, mulțumindu-se cu rămânerea în viață.
Dar cum în toate regulile există și excepții, acsta a fost și cazul lui Constantin Șerban.
Citește și: Cine a fost domnitorul fanariot ce a vrut crearea Regatului Daciei? Ce țări ar fi făcut parte din el
Acesta a avut chiar patru domnii, dar trei dintre ele au fost foarte scurte, de doar câte o lună.
Astfel, istoria în consemnează ca fiind conducător de două ori în Țara Românească, 19 aprilie 1654 - 26 ianuarie 1658 (cea mai importantă domnie) și mai - iunie 1660 și de două ori în Moldova, octombrie - noiembrie 1659) și 31 ianuarie - februarie 1661. ianuarie - februarie 1661
Era fiul nelegitim al lui Radu Șerban, din neamul Craioveștilor, pe cale de consecință, al Basarabilor, ultimii fiind considerați de mulți ca fiind adevărata dinastie regală românească a țării.
Tatăl lui Constantin domnise de trei ori în Țara Românească, cu întreruperi, între anii 1601 - 1611. Cea mai lungă și mai importantă a fost cea intre 1602 - 1610, perioadă în care s-a născut și feciorul Constantin.
Prin urmare, acesta avea dreptul legitim de a revendica pentru sine tronul Valahiei pe care, din 1632 avea să urce, pentru 22 de ani, unul dintre cei mai mari voievozi, Matei Basarab.
Biserica Mitropoliei din București, cea mai importantă ctitorie a lui Constantin Șerban - Foto: Facebook/Muzeul Conacul Pană Filipescu
Viitorul domn şi-a petrecut copilăria într-un sat de lângă Bucureşti, apoi îl găsim în documente, în 1629, clucer, adică un funcţionar de rang mediu care răspundea de aprovizionarea curţii domneşti,
Mai târziu, îl aflăm printre boierii apropiaţi voievodului Matei Basarab de care se apropie tot mai mult.
Mai mult, acesta îi încredinţează chiar conducerea unei armate de 1.000 de soldaţi cu care participă, în Ungaria, la luptele dintre Gheorghe Rakoczi şi Ferdinand al III-lea.
Aici, Constantin Şerban s-a remarcat prin vitejie, iar la întoarcere a fost numit adjunct al comandantului armatei ţării.
Citește și: Cum a ajuns fiica lui Ștefan cel Mare eroină de basme rusești? Nepotul domnului, aproape să fie țar
Dar, curând, iese din graţiile lui Matei Basarab, care îi taie nasul pentru ca nu cumva tânărul să aspire la domnia ţării.
Din acest moment, Constantin Şerban a fost poreclit, inclusiv de către contemporanii săi, „Cârnul”, conform ziarullumina.ro.
Iar acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care Constantin era singurul fiu de domn din Țara Românească la vremea respectivă, iar voievodul aflat la putere nu avea moștenitori.
În schimb, Matei Basarab îl dorea ca urmaș pe marele spătar Diicu Buicescu, un personaj total nepopular și nesimpatizat nici de boieri, dar nici de popor.
Acoperit de „glorie”, Constantin se retrage la moşia sa din Dobreni, aşteptând vremuri mai bune, care vin odată cu moartea lui Matei Basarab, în urma răscoalei seimenilor.
Aceștia erau soldați mercenari pedeștri din corpul de ostași înarmați, a căror atribuție era chiar paza Curții domnești. Culmea, acest corp de seimeni fusese înființat chiar de Matei Basarab.
În aceste condiții, chiar înainte ca Matei Basarab să-și dea sufletul, la 9/19 aprilie 1654, sfatul lărgit, în frunte cu mitropolitul Ignatie, l-a ales pe Constantin Șerban ca domn al Munteniei.
Dispunând de întreg tezaurul strâns de Matei Vodă, Constantin a putut plăti o sumă imensă, aproximativ 1 milion de piaștri, către Înalta Poartă, obținând recunoașterea domniei în București, la începutul lunii iunie 1654.
Citește și: Care a fost soarta reală a fiului lui Mihai Viteazul? A fost „omorât” în film de Sergiu Nicolaescu
Una dintre marile sale realizări din prima domnie este, fără discuție, înălțarea bisericii Mitropoliei din Bucureşti, o bijuterie arhitectonică ce se află și astăzi pe Dealul Patriarhiei.
Constantin Șerban s-a remarcat și prin alianțele pe care le-a făcut cu principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi al II-lea, care îl ajutase să reprime și răscoala seimenilor.
Împreună cu Rákóczi întreprinde, fără aprobarea sultanului otoman, o campanie împotriva Poloniei, la cererea acestuia, inclusiv cu sprijinul voievodului Moldovei.
Până la urmă, campania s-a terminat dezastruos, dezaprobarea Porții ducând la căderea tuturor celor cei conducători: al Transilvaniei, al Moldovei și al Țării Românești.
În 1658, Constantin Şerban a încercat să organizeze fără succes o rezistenţă în faţa invaziei turcilor şi tătarilor, însă a fost nevoit să fugă în Transilvania, în luna martie a aceluiaşi an.
El a plecat cu întreaga sa avere şi însoţit de o oaste de 2.000 de soldaţi şi de numeroşi dregători ai săi.
Însă, curând soldaţii s-au întors în ţară şi, alături de ei, şi cei mai mulţi dintre boieri, care s-au grăbit să se închine noului domn, Mihnea al III-lea.
Constantin Şerban a vieţuit în Bihor, la cetatea Şinteu, unde a ctitorit o biserică ortodoxă la Tindău, unul din satele de pe domeniul stăpânit de el.
În 1659, pentru două luni, Constantin Şerban, sprijinit iar de transilvăneni, ocupă tronul Moldovei, însă este alungat de tătari şi este nevoit să se refugieze din nou în Transilvania.
După încă o tentativă eşuată de a domni în Ţara Românească şi Moldova, Constantin Şerban „Cârnul” a fugit în Polonia, în 1661, adăpostindu-se în cetatea Cameniţa.
Citește și: De câte ori a invadat Rusia teritoriul României? Ecaterina cea Mare, prima care a intrat în Moldova
Aici a trăit un lung şi definitiv exil până în anul 1685, când a trecut la cele veşnice la o vârstă foarte înaintată pentru acele vremuri, cel puțin 75 de ani.
Așa s-a încheiat povestea celui care, după tăierea nasului, n-ar mai trebuit să ajungă pe tronul Țărilor Române. Dar Constantin Șerban a învins acest handicap și a reușit să intre în istorie măcar pentru zidirea bisericii de pe Dealul Mitropoliei, Patriarhiei de azi.
