A fost numită Declarația de independență a comuniștilor români, conduși la acea oră de Gheorghe Gheorghiu-Dej, față de politica Moscovei, unde trona urmașul lui Stalin, Nikita Hrușciov.
Documentul a deschis ulterior calea pentru atitudinea sfidătoare față de URSS pe care Nicolae Ceaușescu avea s-o aibă în primii ani ai propriei sale domnii și care i-au construit creditul politic acordat de Occident de care a profitat in plin.
Ce a fost Declarația de independență din 1964 a lui Dej? Ruptura de URSS, continuată de Ceaușescu
La 15 aprilie 1964 începeau lucrările Plenarei Lărgite a C.C. al P.M.R. (n.r. - Partidul Muncitoresc Român, redenumit în iulie 1965 Partidul Comunist Român), un moment semnificativ al istoriei comunismului din România.
Lucrările au durat până pe 22 aprilie și în cadrul lor a fost adoptată „Declaraţia cu privire la poziţia P.M.R. în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale”, văzută drept primul pas într-o politică de emancipare - relativă, totuși - faţă de URSS.
Citește și: Cine trebuia să conducă România în locul lui Nicolae Ceaușescu? A murit în 2010, la 97 de ani
La acea vreme, Uniunea Sovietică era condusă, după moartea lui Stalin, în martie 1953, de Nikita Hrușciov. El avea să fie debarcat, însă, în același an - octombrie 1964 - de la conducerea URSS și a partidului, fiind înlocuit cu Leonid Brejnev.
România obținuse, încă din 1958, retragerea trupelor Armatei Roșii din țară, apoi și a consilierilor sovietici care controlau politicile guvernului în mai toate domeniile.
Între timp, de la începutul anilor 60, izbucnise un conflict ideologic între marile forțe ale comunismului mondial, URSS și China, care s-a manifestat printr-o amplă serie de declaraţii polemice şi de acuze reciproce publice.
România s-a apropiat de pozițiile Beijingului (n.r. - Pekin, pe atunci) încercând să joae și un rol de mediator între cei doi mari „jucători”.
De asemenea, au fost refăcute relațiile cu Iugoslavia condusă de mareșalul Iosip Broz Tito, cel care nu acceptase din start tutela sovietică în privința „construirii socialismului”.
Gheorghe Gheorghiu-Dej (al doilea din stânga) și Nicolae Ceaușescu (al doilea din dreapta), în ianuarie 1959 înainte de plecarea la Moscova la cel de-al XXI-lea Congres al PCUS - Foto: Fototeca online a comunismului românesc - cota 2/1959
Apoi, la începutul lui 1964, comuniștii români au respins public așa-numitul „Plan Valev” elaborat de economistul sovietic Emil Borisovici Valev.
Acesta viza, în esență, alocarea unui rol strict agricol României, Bulgariei și, parțial, Ungariei - alături de zone din Ucraina și Basarabia, aflate în componența URSS, la acea vreme.
În schimb, state comuniste precum RD Germană, Cehoslovacia și Polonia urmau să ia calea industrializării, în virtutea aceluiași model de „diviziune”.
În acest context, Gheorghe Gheorghiu Dej a decis că a venit vremea desprinderii de sub tutela sovietică.
Citește și: Cum a pierdut Ceaușescu clauza națiunii celei mai favorizate? „Democrația noastră e superioară”
Miza era importantă pentru întreagă strategie economică a PMR, în primul rând legată de continuarea industrializării și de deschiderea tehnologică spre Vest, conform contributors.ro.
Reacția sfidătoare a Bucureștiului la adresa URSS n-a întârziat să apară, concretizându-se în Declarația adoptată în cadrul Plenarei din aprilie 1964.
Ea fost pregătită din timp și cu multă grijă, fiind redactată de un grup de activişti de partid din care a făcut parte şi Gheorghe Apostol, prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri condus de Ion Gheorghe Maurer și care, peste un an, la moartea lui Dej, ar fi trebuit să preia rolul de lider al PCR și al țării.
Născut în 1913, Apostol a murit în 2010, la venerabila vârstă de 97 de ani, astfel că, în 1995, el a putut explica într-un interviu publicat de jurnalul.ro modu în care s-a ajuns la redactarea „Declarației de independență” din aprilie 1964.
Gheorghe Apostol (primul din stânga) și Nicolae Ceaușescu (primul din dreapta), la întâmpinarea trupelor sovietice în București, pe 31 august 1944 - Foto: Fototeca online a comunismului românesc - cota 19/1944
„După ce s-a terminat cu Sovrom-urile, a venit Hruşciov cu ideea integrării economice. Cu CAER-ul (n.r. - Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) a fost creat la inițiativa URSS-ului în 1949, ca organizație economică a statelor comuniste europene,ca răspuns la Planul Marshall al SUA pentru țările vestice europene) şi mai târziu cu „planul Valev ”.
Tot timpul când s-a discutat problema integrării… noi vorbeam de cooperare, de colaborare şi el (Hrusciov) vorbea de integrare.
Poziţia României a determinat ca această organizaţie economică a ţărilor socialiste – CAER-ul – să nu devină un centru unic de planificare şi de conducere a economiei țărilor socialiste. Care trebuiau să fie subordonate economiei sovietice. Şi nu s-a hotărât nimic.
Până la începutul anului 1964, când s-au publicat zonele economice prevãzute de cãtre acest economist, Valev.
Citește și: Alegeri prezidențiale 2025. Primul președinte al României a fost Ceaușescu. Funcția, creată în 1974
Când a văzut Dej în ziar şi harta în care eram noi aşezaţi ca ţară agricolă, împreună cu Bulgaria şi o parte a Ungariei, a spus : „Nu se mai poate! Am terminat cu Sovrom-urile, am terminat cu armata şi-acum trebuie să dăm bătălia decisivă!
Trebuie să stabilim noi baze principiale de relaţii şi pe linie de partid şi pe linie de stat. Nu numai cu U.R.S.S., cu toate ţările socialiste! Şi nu numai cu ţările socialiste, cu toate ţările lumii ”.
Aşa s-a născut ideea unei declaraţii pe care trebuie s-o adopte Plenara Comitetului Central şi care s-a produs în aprilie 1964”, a rememorat Apostol în interviul menționat.
El a mai adăugat că, potrivit amintirilor sale, colectivul care a lucrat la acea Declarație a fost sub consuderea personală a lui Dej, desfășurându-și activitatea la Predeal, în fiecare sâmbătă, grup din care a făcut parte.
În schimb, Paul Niculesu Mizil îți amintea de un colectiv care ar fi redactat documentul sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, chiar la sediul PMR, viitorul PCR.
„S-a lucrat efectiv la Predeal. Dej în fiecare săptămână, sâmbăta, era la Predeal. Şi vedea ce s-a scris în cursul săptămînii. Şi începeam sã discutăm pe capitole.
Şi venea cu noi idei, cu noi propuneri şi iar mai lucram o săptămînã. Şi iar venea, şi iar vedea. Şi iar mai fãceam nişte îmbunãtãţiri.
Şi-aşa a durat o lună de zile elaborarea acestui document. Cuvânt cu cuvânt. Şi principiile acestea de bază, care au fost stabilite prin relaţiile dintre partide mai ales, astea au fost dictate de Dej.
De asta am susţinut şi susţin şi-acuma, că această Declaraţie din aprilie 1964 a fost testamentul lui Dej”, a mai adăugat Gheorghe Apostol.
De acest prim pas făcut de Gheorghe Gheorgiu-Dej pe calea ieșirii de sub comanda strictă sovietică a profitat Nicolae Ceaușescu. Ales în fruntea PCR la Congresul al IX-lea din iulie 1965, el avea să cunoască momentul de maximă glorie în august 1968.
Atunci, din balconul sediului CC, același din care avea să vorbească românilor pentru ultima oară, pe 21 decembrie 1989, Ceaușescu a extaziat atât românii cât și cancelariile occidentale opunându-se cu fermitate invaziei Cehoslovaciei reformiste de către trupele Tratatului de la Varșovia în frunte cu Armata Roșie.
Din creditul câștigat cu acea ocazie și fiind pereput drept „băiatul rebel” și frecventabil din blocul comunist, fostul dictator a trăit politic până spre începutul anilor '80.
Timp suficient, din păcate, pentru ca răul pe care l-a făcut țării să se adâncească, lăsând urme adânci în viața și mentalitatea românilor.
