Tribunalul Cluj nu anula doar avizul de mediu, ci și PUZ-ul emis ilegal de primăria Certej.
Mai mult, licența de exploatare a aurului de la Certej, emisă pe numele companiei Deva Gold, va expira în anul 2020. La începutul acestui an, Newsweek România a prezentat pe larg povestea controversatului proiect minier de la Certej.
Curtea de Apel a anulat PUZ
Asociația Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu (ACIDRM), parte a rețelei Mining Watch România, a reușit să anuleze avizul de mediu și Planul Urbanistic Zonal (PUZ) obținute de compania Deva Gold în instanță. La Tribunalul Cluj.
Ulterior, decizia a fost atacată la Curtea de Apel Cluj de către Deva Gold și Consiliul Local al comunei Certej, emitentul documentelor. Nici de această dată cu sorți de izbândă, pentru că documentele au fost emise ilegal.
În cursul acestei zile, Curtea de Apel Cluj a decis să respingă recursurile formulate de compania Deva Gold și Consiliul Local al comunei Certej. Definitiv și irevocabil. Mai mult, judecătorii au decis ca cele două entități să plătească fiecare câte 5.468,83 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Reprezentanta ACIDRM, Roxana Pencea, a declarat pentru Newsweek România că prin această ultimă decizie s-a anulat Planul de Urbanism al întregului proiect minier.
„Acest proces era pe rol din 2016. Acum, Curtea de Apel a decis definitiv să anuleze PUZ și a constatat ilegalitatea unui aviz de mediu. Pentru continuarea proiectului minier era nevoie de acest Plan de Urbanism pentru că se bazau pentru emiterea autorizațiilor de construire.
Deci, prin anularea acestui plan se blochează întreg proiectul minier. Pentru un nou Plan de Urbanism trebuie să se meargă înapoi cel puțin zece ani și să se reia toată procedura de avizare. Acum nu pot să obțină nici un fel de autorizație de construire, iar cele pe care le au se anulează foarte ușor. Ei au o singură autorizație de organizare de șantier pentru iazurile de decantare. Nici vorbă să mai primească altele”, a explicat Roxana Pencea.
Aurul hunedorenilor
Conform estimărilor făcute de compania Deva Gold, în perimetrul Certej se află un zăcământ de aur estimat la două milioane de uncii, adică în jur 63,5 tone de aur, la care se adaugă alte 375 de tone de argint. Valoarea zăcământului se învârte în jurul sumei de două miliarde de euro.
Pachetul majoritar de acțiuni al firmei Deva Gold SA a fost deținut până în anul 2012 de European Goldfields (80,5%), o companie la care a fost acționar inclusiv Frank Timiș în perioada 2000 - 2006. Statul român deține 19,25% din acțiuni prin compania de stat Minvest SA.
Restul acțiunilor, adică 0,25%, sunt deținute de Cartel Bau SA, din Cluj. Societatea European Goldfields deținea drepturi miniere de exploatare a aurului în Grecia și Turcia. În urma unei tranzacții internaționale, European Goldfields a fost cumpărată de Eldorado Gold (companie canadiană din British Columbia) pentru suma de 2,4 miliarde dolari SUA.