Un număr de 23.660 de persoane au decedat din cauza noului coronavirus în Franţa de la începutul lunii martie, 367 de noi decese fiind înregistrate în ultimele 24 de ore, însă numărul de pacienţi de la terapie intensivă continuă să scadă, relatează AFP.
Spania are în vedere o revenire la normalitate după pandemia de coronavirus printr-un plan în patru etape, care va fi implementat diferenţiat în fiecare regiune în funcţie de evoluţia situaţiei sanitare şi a cărui aplicare ar urma să se încheie la sfârşitul lunii iunie.
Negocierile între UE şi Regatul Unit cu privire la noile acorduri comerciale care ar trebui să intre în vigoare începând de anul viitor sunt în impas pe fondul dezacordurilor persistente şi în contextul pandemiei de COVID-19, informează Reuters, citând surse de la Bruxelles.
Peste 4.000 de persoane au murit de coronavirus în două săptămâni în azilurile de bătrâni din Anglia, a transmis marţi Biroul Naţional de Statistică (ONS), ridicând astfel bilanţul total al victimelor din Regatul Unit, potrivit AFP.
Statele Unite au devenit țara cea mai afectată de pandemia de coronavirus, cu o treime din persoanele infectate la nivel mondial.