Occidentul pare să se pregătească de război cu Rusia, iar ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, vrea să cumpere patru submarine în valoare de peste 5 miliarde $, care va necesita aprobarea comisiei parlamentare de cheltuieli, au declarat două surse pentru Reuters.
VIDEO Europa se pregătește de război cu Rusia. Germania, submarine de 5.000.000.000$ în Baltică
Într-o cerere transmisă comitetului, ministerul spune că achiziția este necesară pentru ca Germania să îndeplinească noile cerințe NATO pentru o mai bună protecție a flancului nordic al alianței, la Marea Baltică, potrivit revistei de știri Spiegel, care a văzut documentele.
Citește și: Ghost Shark, primul submarin-dronă de luptă. Intră și serviciu în Australia, urmează SUA
Ministerul încearcă să procure alte patru submarine de tip 212CD, care sunt fabricate de Thyssenkrupp Marine Systems (TKAG.DE) au declarat surse pentru Reuters.
Imposibil de detectat
În total, comisia de buget a primit 29 de așa-numite „propuneri de 25 de milioane de euro” pentru proiecte de apărare și echipamente care urmează să fie adoptate în acest an, au declarat membrii comisiei de buget pentru Reuters. Orice achiziție militară în valoare de peste 25 de milioane de euro necesită aprobarea comisiei parlamentare de buget.
Citește și: Submarin nuclear de atac al SUA în Europa. Ce „misiuni vitale și de risc” împotriva Rusiei a avut?
Submarinele 212CD sunt aproape imposibil de detectat datorită modului în care a fost conceput. HDW Clasa 212A este compact și are sarcini utile mari pentru senzori, echipamente de comunicație, sisteme de control al armelor. A sfost acordată o mare atenție eficienței și gestionării energiei la bord.
Tupeul Rusiei
Reamintim că, recent, șeful spionajului din Marea Britanie a acuzat Rusia că a desfășurat o „campanie uluitor de îndrăzneață” de sabotaj în Europa, în timp ce și-a intensificat amenințările nucleare pentru ca țările să nu susțină Ucraina.
Richard Moore, șeful Serviciului Secret de Informații al Marii Britanii, cunoscut sub numele de MI6, a declarat că orice atenuare a sprijinului acordat Ucrainei împotriva invaziei rusești n-ar face decât să-i încurajeze pe președintele rus Vladimir Putin și pe aliații săi.
Moore spune că Europa și partenerii săi transatlantici trebuie să rămână fermi în fața a ceea ce el a spus că este o agresiune în creștere a Rusiei.