Și pun Occidentul în fața unei dileme morale: în fața unor crime împotriva umanității, până la ce punct mai poate fi invocată inacțiunea, pe motivul că Ucraina nu aparține Alianței Atlantice?
Crimele din Ucraina pun lumea occidentală în fața unei inevitabile dezbateri: cum trebuie tratate de aici înainte regimurile autoritare?
Pentru că în aceste zile se pune capăt unei iluzii: aceea că interesele de afaceri și comerciale pot menține regimurile autoritare în interiorul sistemului de relații internaționale bazate pe reguli. Vestul are de tras concluzii din aceste lecții amare.
O undă de șoc a străbătut întreaga lume odată cu publicarea probelor despre masacrele săvârșite de armata Rusiei în orașul Bucea, din regiunea Kiev.
________________________________________________________
Citiți tot dosarul special
ANALIZĂ Cum au eșuat liderii occidentali în a înțelege regimul de la Kremlin.
FOTOREPORTAJ Cel mai mare dezastru umanitar din Europa acestui secol.
Uneltele Moscovei. 11 partide din Ucraina, scoase în afara legii pentru simpatii putiniste
În sprijinul cauzei. Cum puteți ajuta, fără frică, Ucraina
Cum au spălat oligarhii ruși miliarde de dolari cumpărând apartamentele de lux în New York
________________________________________________________
În ziua în care Ucraina declara localitatea eliberată de trupele ruse, lumea civilizată se îngrozea văzând imaginile cu sutele de cadavre lăsate în urmă pe străzi.
Oameni împușcați de la mică distanță, cu mâinile legate, urme de tortură, o imagine terifiantă. În paralel, se acumulează acuzațiile legate de deportări masive efectuate de ocupanții ruși din zonele pe care le controlează în sudul Ucrainei către regiuni ale Rusiei.
Masacrul de la Bucea, oraș din regiunea Kiev, a fost condamnat unanim în toate cancelariile occidentale și a fost formulată ideea că Rusia va trebui trasă la răspundere pentru aceste crime abominabile.
Sancțiunile la adresa Moscovei vor fi înăsprite, au afirmat la unison liderii europeni, în timp ce ideea renunțării la gazul rusesc a fost formulată chiar de ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht.
Berlinul s-a aflat în fruntea grupului de state europene care s-au opus unui embargo asupra importurilor de energie din Rusia, spunând că economia germană și cea a altor țări membre UE ar fi prea dependentă de gazul rusesc. Rusia asigură 40% din necesarul de gaz al Europei.
Liderii europeni au dat semnale că vor să schimbe foaia, probabil simțind că presiunea publică asupra lor va crește. Dar va fi suficient?
Vladimir Putin și poporul rus – până unde poate merge distincția?
Pe măsură ce trupele ruse se retrag din regiunea capitalei ucrainene, apar noi și noi dovezi ale atrocităților, ceea ce poate însemna un moment de cotitură în mersul războiului.
Masacrele săvârșite de soldații ruși aruncă în aer abordările comode ale Occidentului cu privire la confruntarea de pe teritoriul Ucrainei.
De exemplu, distincția dintre „poporul rus“ și
Vladimir Putin: da, e adevărat, la Kremlin avem un dictator sângeros înconjurat de o camarilă coruptă și cu porniri belicoase. Dar nu poporul trebuie blamat pentru aceasta. Poporul este, la rândul său, o victimă.
Abordarea occidentală evită generalizările – nu există culpe colective, acestea trebuie individualizate. În istoria mai recentă sau mai îndepărtată, Europa a trăit experiența amară a culpabilizărilor colective, pe care își dorește cu asiduitate să n-o mai vadă repetată.
Acum, distincția dintre poporul rus și elita sa conducătoare a funcționat câtă vreme a putut fi susținută ideea necunoștinței de cauză a trupelor ruse trimise în așa-zisa „operațiune specială“ din Ucraina. Primii prizonieri pretindeau că nu știuseră că participă la o invazie și că li se spusese că era vorba doar despre exerciții militare.
Aceste justificări nu mai țin, odată cu atrocitățile comise în ultimele săptămâni, bombardamentele oarbe, uciderea civililor și masacrele care au fost dezvăluite după retragerea rusească din zona capitalei ucrainene.
Justificarea ideologică a crimelor
Armata rusă comite crime îngrozitoare și o face cu bună știință. În discursul din dimineața zilei de 24 februarie 2022, care a marcat începutul invaziei, Vladimir Putin a negat dreptul la existență al națiunii ucrainene și al statului ucrainean. A doua zi de la dezvăluirea masacrelor de la Bucea, un articol apărut pe pagina agenției oficiale RIA Novosti teoretiza războiul purtat de Federația Rusă. Iată câteva fragmente:
„Nu numai elitele Ucrainei - și majoritatea oamenilor sunt vinovați, sunt naziști pasivi, oameni care au ajutat pe naziști. Ei au susținut aceste elite și trebuie pedepsiți“.
„Denazificarea masei populației va fi atinsă prin reprimarea (oprimarea) ideilor naziste și prin cenzură, nu numai în politică ci și în cultură sau educație“.
„Ucraina trebuie să plătească pentru vinovăția sa în fața Rusiei. Trebuie tratată ca un inamic(...)“.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după întâlnirea miniștrilor de Externe din țările aliate, care a avut loc pe 6 aprilie, la Bruxelles - Foto: Getty Images
„Denazificarea e deucrainizare. Istoria a dovedit: Ucraina nu are voie să existe ca stat național. Orice încercare de a o construi conduce la nazism. (...) Denazificarea Ucrainei e de-europenizarea Ucrainei“.
„Elitele Banderiste trebuie lichidate întrucât nu pot fi re-educate. Mlaștina socială care i-a susținut trebuie să trăiască teroarea războiului, să învețe lecția și să plătească pentru vinovăția sa“.
Dacă masacrele săvârșite pe terenul de luptă aveau nevoie de o acoperire politică, atunci aceasta este.
Președintele Zelenski a spus-o în discursul rostit pe 4 aprilie în Parlamentul de la București: astfel de articole programatice nu sunt întâmplătoare. În paginile agenției de stat ruse nu apare nimic care să nu fi trecut prin cenzură.
Și totuși... unde a fost lumea civilizată?
Masacrele din regiunea Kiev au încurajat comunitatea internațională să ia noi sancțiuni la adresa Rusiei. Au deschis calea unei anchete internaționale pentru crime de război.
Dar, în același timp, masacrele pun Occidentul în fața unei dileme morale. De la declanșarea invaziei ruse, comunitatea nord-atlantică a ales cu fermitate calea neintervenției directe.
Politic și juridic vorbind, Ucraina nu este stat membru NATO, deci nu intră sub umbrela Articolului 5 din tratat, care garantează sprijinul tuturor aliaților în cazul unui atac ce-i pune în pericol suveranitatea și integritatea.
„Vom apăra fiecare centimetru din teritoriul nostru“, a subliniat în mai multe rânduri secretarul general Jens Stoltenberg.
Ceea ce se poate traduce și prin „nu vom avansa niciun centimetru mai departe de granițele noastre“.
Tactica Occidentului a fost de la bun început aceea de a ajuta Ucraina cu armament, informații și experți militari și de a face imposibilă finanțarea războiului pe termen mediu prin intermediul sancțiunilor. Pe scurt, de a câștiga războiul fără a face direct război.
Dar ceea ce lasă în urmă trupele ruse care se retrag din regiunea capitalei ucrainene schimbă total situația: nu mai este un simplu atac la adresa suveranității unui stat nemembru al NATO, vorbim de de crime împotriva umanității.
Se mai poate prevala lumea civilizată de neapartenența Ucrainei la NATO spre a nu interveni în curmarea acestor crime? Imaginile terifiante au intrat deja în istoria neagră a crimelor din istoria omenirii.
Peste ani și ani, oamenii se vor întreba: unde a fost lumea civilizată în timpul în care se săvârșeau aceste barbarii?
