joi 16 octombrie
EUR 5.0885 USD 4.3738
Abonează-te
Newsweek România

Ucraina are pierderi semnificative de trupe şi echipament militar. Rezistenţă aprigă a forţelor ruse

Data publicării: 09.06.2023 • 13:29 Data actualizării: 09.06.2023 • 13:44
Ucraina are pierderi semnificative de trupe şi echipament - Foto: Flickr/Ministrz of Defense of Ukraine
Ucraina are pierderi semnificative de trupe şi echipament - Foto: Flickr/Ministrz of Defense of Ukraine

Forţele ucrainene au suferit pierderi de echipament greu şi militari şi întâmpină o rezistenţă mai mare decât prevedeau, din partea forţelor ruse, în prima încercare de a străpunge linii ruse, în estul Ucrainei, în ultimele zile, estimează oficiali americani.

Unul dintre cei doi oficiali estimează aceste pierderi - inclusiv un vehicul blindat, de transport de trupe de tip MRAP, livrat Ucrainei, de către Statele Unite - drept semnificative.

Ucraina, pierderi semnificative de trupe şi echipament

Forţe ucrainene au reuşit să copleşească unele forţe ruse, în estul Ucrainei, în zona oraşului Bahmut.

Însă forţe ruse, înarmate cu rachete antitanc, grenade şi obuze au opus o rezistenţă aprigă, baricadate după mai multe linii defensive adânci, protejate de terenuri minate, care au distrus numeroase vehicule blindate ucrainene.

Oficiali americani şi din Occident susţin o contraofensivă ucraineană, consolidând apărarea ucraineană, înaintea lansării acesteia. Adjuncta ministrului ucrainean al Apărării anunţa săptămâna acesta o ofensivă ”în mai multe direcţii”, conform News.ro.

Citeşte şi: VIDEO Contraofensiva ucraineană dă rezultate. Prima linie de apărare rusă din Zaporojie, spartă -ISW

”Nu este vorba doar despre Bahmut. Ofensiva are loc în mai multe direcţii”, declara ea, adăugând: ”Suntem fericiţi pentru fiecare metru (recucerit). Azi e o zi de succes pentru forţele noastre”.

Cei doi oficiali americani de rang înalt estimează că aceste pierderi nu afectează contraofensiva ucraineană. Ministerul rus al Apărării anunţa că o ofensivă ucraineană la Bahmut a fost dejucată.

”Forţele armate ucrainene au eşuat să-şi atingă obiectivele ofensivei şi au suferit pierderi semnificative, în direcţia de sud a Doneţkului. Ele au încercat să spargă apărarea trupelor ruse, în direcţia Doneţk, în apropiere de Artiomovsk (Bahmut)”, anunţa un purtător de cuvânt al ministerului rus al Apărării.

Citeşte şi: Ucraina a început contraofensiva împotriva Rusiei. Operațiuni cu arme combinate în Zaporojie

”Atacul grupului inamic blindat care foloseşte material de fabricaţie occidentală a fost dejucat. Inamicul a fost distrus”, sublinia el.

Moscova exagerează adesea pierderile ucrainene pe câmpul de luptă. Însă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut recent că această contraofensivă are să fie dificilă.

”Un număr mare de militari vor muri” în timpul avansării ucrainene, declara el pentru The Wall Street Journal (WSJ).

URMĂREŞTE-NE PE GOOGLE NEWS

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră