Mii de documente confidențiale scurse în presă au dezvăluit și expus felul în care compania de ride-sharing Uber a influențat și s-a folosit de politicieni, a nesocotit legi, a păcălit poliția, a exploatat și susținut episoade de violență împotriva șoferilor și a făcut un lobby intens la guverne pentru a-și alimenta expansiunea agresivă la nivel global, scrie The Guardian.
Fișierele detaliază cu lux de amănunte ajutorul masiv pe care Uber l-a primit din partea unor lideri mondiali importanți, precum Emmanuel Macron.
Documentele detaliază evenimente de pe parcursul a cinci ani, când Uber era condusă de co-fondatorul său, Travis Kalanick, care a încercat să introducă serviciul în orașele lumii prin „forță brută”, chiar și cu prețul încălcării legilor și reglementărilor din domeniul taximetriei. Documentele arată cum Uber a influențat discret prim-miniștri, președinți, miliardari, oligarhi și moguli media.
Citește și: VIDEO Cel mai mare ghețar subteran din România se topește în ritm accelerat. Este afectat de climă
Compania a obținut susținerea unor oameni puternici în țări precum Rusia, Italia sau Germania, oferindu-le participarea în start-up și transformându-i în „investitori strategici”. Mai mult decât atât, într-o încercare de a modela și dezbaterea publică și de politici, Uber a plătit cercetători proeminenți pentru a produce articole în care să se susțină modelul economic al companiei.
În ciuda unei operațiuni bine finanțată și perseverentă, eforturile Uber au avut rezultate mixte – în unele țări, compania a reușit să convingă guvernele să rescrie legi, cu efecte de lungă durată. În altele, compania a fost blocată de industrii de taximetrie bine împământenite, de rivali locali sau de politicieni de stânga care au refuzat să cedeze.
Citește și: VIDEO Un avion american F/A-18 SH a căzut în Marea Mediterană. Care sunt cauzele prăbușirii
Când Uber s-a lansat în India, Kalanick le-a spus managerilor să se concentreze pe creștere chiar și atunci „încep să pornească incendiile”. „Să știți că este o parte normală a modelului Uber. Îmbrățișați haosul. Asta înseamnă că faceți ceva semnificativ”.
Conform documentelor, această strategie a fost repetată în mai multe țări, inclusiv în Italia, Belgia, Spania, Elveția sau Olanda, potrivit digi24.ro.