Procesul, desfășurat cu ușile închise, a atras critici internaționale, fiind considerat un exemplu al represiunii asupra opozanților regimului dictatorial impus de Vladimir Putin.
3 avocați ai lui Navalnîi, condamnați la temniță pentru „extremism”. Călin Georgescu: Rusia e lumină
Cei trei avocați, Aleksei Liptser (cinci ani), Vadim Kobzev (cinci ani) și Igor Sergunin (trei ani și jumătate), au fost găsiți „vinovați” de transmiterea de informații care i-ar fi permis lui Navalnîi să „planifice și să comită infracțiuni penale extremiste” din închisoare.
Potrivit procurorilor aliniați dictaturii lui Putin, aceste informații ar fi fost utilizate pentru coordonarea activităților organizației lui Navalnîi, declarată extremistă în Rusia.
Procesul a fost marcat de controverse, începând cu interceptarea întâlnirilor dintre Navalnîi și avocații săi, o practică ce încalcă principiul confidențialității profesionale.
„Suntem judecați pentru că am transmis gândurile lui Navalnîi altor persoane”, a declarat Vadim Kobzev în fața instanței.
Citește și: Putin, divinizat de Călin Georgescu, introduce mâncarea pe cartelă. Economiile rușilor, confiscate
Dictatură cruntă în Rusia. Călin Georgescu vrea să copieze „înțelepciunea rusească”
Cazul face parte dintr-o campanie amplă de suprimare a vocilor critice la adresa regimului Putin. De la începutul invaziei Ucrainei, Kremlinul a intensificat măsurile împotriva opozanților politici, activiștilor și jurnaliștilor, consolidând controlul asupra societății civile. Cel mai probabil, cei trei avocați vor avea soarta lui Navalnîi, ucis la ordinul Kremlinului, potrivit News.ro.
Citește și: Kelemen Hunor, amenințat de Călin Georgescu: UDMR e o asociație de bloc. Va dispărea foarte curând
După moartea lui Navalnîi, în februarie 2024, represiunea s-a extins și asupra apropiaților acestuia. Avocații săi au fost arestați încă din octombrie 2023, iar procesul, început în septembrie 2024, s-a desfășurat într-un tribunal din regiunea Vladimir, lângă una dintre închisorile unde Navalnîi fusese deținut.
Citește și: Călin Georgescu, ode halucinante pentru Putin: "Rusia înseamnă lumină și suflet. UE este Mafia"
Organizații pentru drepturile omului, precum Amnesty International, au condamnat verdictul, catalogând acuzațiile drept „arbitrare” și cerând autorităților ruse să pună capăt persecuției avocaților și opozanților regimului.
Citește și: Călin Georgescu vrea izolaționalismul economic pe modelul Ceaușescu. Străinii, dați afară din țară
„Acest caz reprezintă o încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale și a statului de drept. Represiunea asupra avocaților care au avut curajul să apere un lider al opoziției este un mesaj clar că regimul nu tolerează nici măcar aparența de justiție”, se arată într-un comunicat al ONG-ului.
Citește și: The Guardian, despre Călin Georgescu: "Conduce România spre orientarea rusească și antioccidentală"
Navalnîi, opozantul numărul unu al lui Vladimir Putin, a fost arestat în ianuarie 2021 și încarcerat în condiții dure, fiind vizat de mai multe dosare penale inventate de Kremlin. Moartea sa, la 16 februarie 2024, provocată la ordinul direct al lui Vladimir Putin a generat un val de reacții internaționale, mulți lideri occidentali acuzând Kremlinul de responsabilitate directă.
Citește și: Cine e Călin Georgescu? Vrea RO-EXIT, ieșirea din NATO a României și revenirea la "Mama Rusie"
Rusofilul Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidențiale din România, care vrea să scoată țara noastră din Uniunea Europeană și din NATO, visează la un regim similar în care el să fie „Putin de România”.
Reamintim că, prorusul Călin Georgescu a declarat în mai multe rânduri că îl admiră pe dictatorul Vladimir Putin, că Rusia este „lumină” și „șansa României este înțelepciunea rusească”.