marți 14 octombrie
EUR 5.0903 USD 4.3905
Abonează-te
Newsweek România

Țări din UE, printre care și România, cer Bruxelles-ului taxe de import pentru cerealele ucrainene

Data publicării: 15.01.2024 • 17:44 Data actualizării: 15.01.2024 • 17:52
Țări din UE, printre care și România, cer Bruxelles-ului taxe de import pentru cerealele ucrainene - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ
Țări din UE, printre care și România, cer Bruxelles-ului taxe de import pentru cerealele ucrainene - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ

Mai multe țări din Uniunea Europeană, printre care și România, cer Bruxelles-ului taxe de import pentru cerealele ucrainene. Au trimis o scrisoare comună.

Ministerul de la Budapesta a precizat că miniştrii agriculturii din Bulgaria, Polonia, Ungaria, România şi Slovacia au trimis o scrisoare Comisiei Europene prin care solicită aceste măsuri, motivând că produsele agricole mai ieftine din Ucraina le afectează pieţele de export.

Țări din UE, printre care și România, cer Bruxelles-ului taxe de import pentru cerealele ucrainene

Cei cinci semnatari ai scrisorii se numără printre cele şase state membre ale UE care produc semnificativ mai mult grâu şi porumb decât au nevoie, ceea ce este esenţial pentru siguranţa alimentară europeană şi pentru suveranitatea strategică a UE, au arătat miniştrii din cele cinci ţări.

"Acesta este motivul pentru care Bruxelles-ul trebuie să introducă măsuri care să protejeze pieţele statelor membre care se învecinează cu Ucraina, ajutându-le în acelaşi timp să îşi folosească întregul potenţial de export", se arată în scrisoarea semnată de cei cinci miniştri, printre care şi ministrul agriculturii din Ungaria, Istvan Nagy.

Citește și: UE se gândește să subvenţioneze transportul cerealelor din Ucraina

"Una dintre aceste (măsuri) ar putea fi introducerea de taxe de import pentru cele mai sensibile produse agricole", se spune în scrisoare.

Dimensiunile mai mari ale exploataţiilor agricole din Ucraina fac ca exporturile de cereale ale ţării să fie mai ieftine, iar acest lucru îi obligă pe fermierii din UE să iasă de pe pieţele lor tradiţionale de export, au explicat miniştrii.

Fermierii din Bulgaria, Polonia, Ungaria, România şi Slovacia "au suferit prejudicii semnificative" de când UE a suspendat anul trecut cotele de import şi taxele vamale pentru cerealele din Ucraina, se plâng ei.

De asemenea, miniştrii solicită Comisiei Europene să examineze într-un raport dacă modul în care se face producţie în Ucraina este în conformitate cu standardele UE.

Plângerile au fost adresate comisarului european pentru comerţ, Valdis Dombrovskis, şi comisarului pentru agricultură, Janusz Wojciechowski.

După invazia rusă din 2022, exporturile de cereale au fost o sursă - rară - de tensiune între Kiev şi vecinii săi din UE, deoarece Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia au devenit rute de tranzit alternative pentru cerealele ucrainene pentru a ajuta la compensarea exporturilor mai lente prin porturile ucrainene de la Marea Neagră.

Fermierii din aceste ţări au protestat faţă de aceste transporturi, susţinând că acestea distorsionează pieţele locale.

Citește și: Bulgaria introduce interzicerea temporară a importurilor de cereale din Ucraina

Polonia, Slovacia şi Ungaria au anunţat restricţii asupra importurilor de cereale ucrainene în septembrie anul trecut, după ce Comisia Europeană a decis să nu prelungească interdicţia privind importurile în cele cinci ţări vecine ale Ucrainei din UE.

Toate cele trei interdicţii se aplică doar importurilor interne şi nu afectează tranzitul către pieţele de desfacere.

Ucraina a răspuns prin depunerea unei plângeri la Organizaţia Mondială a Comerţului împotriva celor trei ţări, în timp ce alţi membri ai UE au condamnat măsurile unilaterale, potrivit news.ro.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră