Citând informaţii recent declasificate, Casa Albă a spus că dronele sau vehiculele aeriene fără echipaj (UAV) au fost construite în Iran, transportate peste Marea Caspică şi apoi folosite de forţele ruse împotriva Ucrainei.
„Rusia a folosit UAV-uri iraniene în ultimele săptămâni pentru a lovi Kievul şi a teroriza populaţia ucraineană, iar parteneriatul militar Rusia-Iran pare să se aprofundeze”, a transmis purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, într-un comunicat, relatează News.ro, citând Reters.
Citește și: Conducerea portului Constanța dă, prin atribuire directă, terenuri în port unui oligarh rus
Fabrică de drone iraniene în Rusia, la Alabuga?
„Suntem, de asemenea, îngrijoraţi de faptul că Rusia lucrează cu Iranul pentru a produce UAV-uri iraniene din interiorul Rusiei”, a afirmat el.
Kirby a spus că SUA deţin informaţii că Rusia primeşte materiale din Iran necesare pentru a construi o fabrică de drone care ar putea fi pe deplin operaţională la începutul anului viitor.
Citește și: Rusia acuză Occidentul că vrea să transforme Republica Moldova în „a doua Ucraină”. Ce spune Maia
John Kirby a afirmat că locaţia planificată pentru această fabrică este Zona Economică Specială Alabuga din Rusia.