SUA, alarmate de desfășurarea mercenarilor ruși Wagner în Mali

DE Adina Mutăr | 15.12.2021 - 20:50
SUA, alarmate de desfășurarea mercenarilor Wagner în Mali/foto: elite
SUA, alarmate de desfășurarea mercenarilor Wagner în Mali/foto: elite

SUA au declarat miercuri că sunt „alarmate” de potențiala desfășurare a mercenailor ruși de la compania privată Wagner, susținută de Rusia, în Mali.

SHARE

Departamentul de Stat a criticat autoritățile din Mali care „deturnează bani ce ar putea fi folosiți pentru a sprijini forțele armate și serviciile publice, dar sunt folosiți acum pentru a plăti desfășurarea forțelor Grupului Wagner ale lui Evgheni Prigozin”.

„Forțele Wagner – cunoscute pentru activitățile destabilizatoare și abuzurile ce încalcă drepturilor omului – nu vor aduce pacea în Mali, ci mai degrabă vor destabiliza țara în continuare”, a declarat purtătorul de cuvânt Ned Price într-un comunicat.

Citește și

UE a suspendat misiunea de formare a forţelor armate centrafricane, din cauza mercenarilor Wagner

Rusia dă vina pe Franța pentru includerea mercenarilor ruși Wagner pe lista neagră a UE

 

Secretarul de stat Antony Blinken a avertizat luna trecută că este îngrijorat că Grupul Wagner va deveni activ în Mali, spunând că țara africană „rămâne un pivot pentru stabilitatea viitoare în Sahel”.

„Țările care se confruntă cu desfășurarea grupului Wagner în interiorul granițelor se vor găsi în curând mai sărace, mai slabe și mai puțin sigure. Cazurile din Libia, RCA, Ucraina și Siria sunt exemple ale impactului negativ al desfășurărilor Grupului Wagner”, a spus Price.

SUA au cerut Guvernului de tranziție din mali să nu devieze resursele bugetare limitate de la lupta armatei împotriva terorismului.

„De bogăția țării – inclusiv de concesiunile miniere – ar trebui să beneficieze poporul, nu să fie ipotecată unor forțe străine cu un istoric de abuz asupra populațiilor locale și de subminare a controlului națiunilor gazdă asupra propriului teritoriu”, a adăugat Price.


Departamentul de Apărare al SUA consideră compania privată de mercenari o forță proxy pentru statul rus.

Wagner, pe lista neagră a UE

Luni, UE a sancționat grupul Wagner și 11 dintre asociații săi pentru „activitățile sale destabilizatoare” din Ucraina, Libia, Republica Centrafricană și Siria.

„Grupul Wagner a recrutat, instruit și trimis agenți militari privați în zonele de conflict din întreaga lume pentru a alimenta violența, a jefui resursele naturale și a intimida civilii, încălcând dreptul internațional, inclusiv drepturilor omului”, a declarat Consiliul UE într-un comunicat.

Cele opt persoane aflate pe lista neagră sunt „implicate în abuzuri grave ale drepturilor omului, inclusiv în tortură, execuții și crime extrajudiciare, sumare sau arbitrare, sau în activități destabilizatoare”, se arată în document.

Conform deciziei, un comandant al Grupului Wagner a fost sancționat pentru implicarea sa în conflictul libian, iar altul pentru lupte în Republica Centrafricană.

Alți trei militari de rang înalt au fost incluși pe lista neagră pentru planificarea și desfășurarea de operațiuni în Ucraina, subminând integritatea teritorială și suveranitatea țării.

Unul dintre ei, Dimitri Valerievici Utkin, a fost condamnat în mod deosebit împreună cu Stanislav Evghenievici Diciko pentru abuzuri grave ale drepturilor omului comise în Siria, inclusiv torturarea până la moarte a dezertorilor din armata lui Bashar al-Assad.

În plus, doi comandanți au fost vizați pentru crime comise în timp ce luptau alături de armata siriană și sprijineau regimul lui Bashar al-Assad.

Măsurile implică, de asemenea, trei companii rusești care sunt active în industria minieră, petrol și gaze din Siria.

Conform noilor măsuri, operatorilor din UE le este interzis să pună la dispoziție fonduri comandanților, Grupului Wagner și celor trei firme energetice, în timp ce persoanelor fizice le este interzisă intrarea pe teritoriul blocului.

Măsurile restrictive s-au bazat pe patru regimuri diferite de sancțiuni: regimul UE de sancțiuni pentru drepturile omului și regimuri de sancțiuni legate de situația din Libia și Siria, precum și lista neagră a blocului pentru subminarea integrității teritoriale și a suveranității Ucrainei.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te