Martorii au povestit că polițiștii și câțiva reprezentanți ai școlii au încercat să o salveze pe tânără, însă nu au putut face față "furiei studenților", relatează The Guardian.
Unitatea de învățământ situată în statul Sokoto din nord-vestul Nigeriei a fost imediat închisă în urma tragediei, mai scrie sursa citată.
Doi suspecți au fost arestați, a declarat un purtător de cuvânt al autorităților din Sokoto.
Citește și: Tot mai mulți ruși refuză lupte știind că pedeapsa este ușoară. Oficial, Rusia nu a declarat război
Tânăra ucisă, pe numele său Deborah Samuel, ar fi trimis un mesaj audio în care îl pomenea pe profetul Mahomed, lucru care a stârnit furia colegilor săi.
"Există un grup WhatsApp folosit de studenți, iar o colegă de religie musulmană a postat acolo un articol cu referire la islam. Deborah a criticat postarea. Ea a trimis un mesaj audio cu comentarii jignitoare despre profet, considerate blasfemii. Asta a declanșat totul", a spus unul dintre martori, care a dorit să rămână sub protecția anonimatului, potrivit Digi24.
Citește și: VIDEO Un diplomat rus armata roșie ar fi putut "strivi" Ucraina până acum, dar nu au vrut
Poliția a încercat să o salveze pe tânăra studentă, dar nu au putut face față revoltei colegilor săi, au mai povestit martorii.
"Poliția a folosit gaze lacrimogene, apoi a început să tragă focuri în aer pentru a dispersa studenții, dar aceștia au rezistat", a spus Summayya Usman Inname, martoră și ea la incident.
"După ce studenții au început să arunce cu bețe și cu pietre în ei, polițiștii au renunțat să mai încerce să o salveze. Fata a fost bătută cu bastoane și pietre până și-a dat suflarea, apoi au incendiat-o", mai povestește martora.