Rusia în timpul COVID-19. Oamenii se tem că sunt mințiți ca în dezastrul de la Cernobîl

DE Adina Mutăr | Actualizat: 19.03.2020 - 16:44

În timp ce președintele Vladimir Putin asigură poporul rus că epidemia este sub control, „nu cca în țările europene”, oamenii își iau măsuri de precauție temându-se că oficialii mint ca la explozia nucleară de la Cernobâl din 1986 sau ca în incendiile forestiere din 2010.

SHARE

Mulți pun la îndoială numărul oficial de cazuri confirmate și consideră că este o subestimare intenționată, potrivit France24.

La 18 martie, numărul noilor cazuri de coronavirus în Rusia a crescut de la 114 la 147, iar 31 dintre noile cazuri erau raportate la Moscova, cel mai mare oraș al țării.

Nu se mai raportează pentru publicul larg câți sunt la izolare sau în carantină, posibil infectați. O știre a scăpat în urmă cu o săptămână, că ar fi 17.000 la izolare, dar a dispărut repede și oricum era tot un număr nereal.

Jurnaliștii ruși trebuie să interpreteze niște rapoarte oficiale care nu fac referire strictă la COVID-19. De exemplu, agenția de statistică Rosstat raporta că pneumoniile au crescut în ianuarie 2020 cu 37 la sută în Moscova față de anul trecut, în timp ce Departamentul de sănătate raporta că rata îmbolnăvirii de pneumonie a scăzut cu 7 și 8 la sută în ianuarie și februarie.

Ministrul Sănătății, Mihail Murașko, a declarat că decesele cauzate de pneumonie au scăzut cu 20 la sută în primele luni ale anului. Rușii răspund cu umor negru la rapoartele oficiale: „De îndată ce trece granița cu Rusia, coronavirusul se transformă în gripă sezonieră”.

Putin îi îndemnă pe ruși să nu creadă în „fake news”. A înființat și un centru pentru a identifica grupurile care publică „rapoarte false” pe social media, pentru a le elimina.

Anxietatea publică crește pe măsură ce de la Kremlin vin informații liniștitoare. Oamenii stochează mărfuri și mulți se retrag în mediu rural.

Compania franceză de hipermarketuri Auchan, care are numeroase magazine în Rusia, a confirmat pentru AFP că a înregistrat o creștere semnificativă pentru bunuri neperisabile, încă nu ca la nivel european.

Grupul X5 din Rusia, cel mai mare retailer de produse alimentare din țară, a declarat că reînnoiește stocurile de alimente esențiale de până la patru ori mai des decât de obicei.

Măștile și gelul de mână dezinfectant sunt aproape imposibil de găsit la Moscova.

Este adevărat că Rusia a reacționat rapid când a fost anunțată noua epidemie, închizând granița cu China ce se întinde pe 4.200 de kilometri. Dar aproape o lună, turiștii chinezi  s-au tot plimbat mai ales prin Moscova.

Kremlinul adoptă măsuri ce contrazic apelurile la calm. Joi, 80 de regiuni din 85 au declarant stare de alertă ridicată din cauza coronavirusului. Moscova, Sankt Petersburg și Sevastopol - precum și toate regiunile din Extremul Orient, Siberia, Urali, bazinul râului Volga, sudul și nord-vestul țării au intrat în regim de alertă ridicată.

Alerta ridicată înseamnă că toate evenimentele publice sunt amânate și numărul de persoane care participă la evenimente autorizate va fi redus. În plus, oamenilor li se recomandă să se abțină de la călătorii în străinătate, în timp ce angajatorii sunt obligați să raporteze și să trimită în carantină personalul cu simptome de boală infecțioasă. Școlile și universitățile și-au mutat cursurile online.

Tot joi, președintele rus, Vladimir Putin, a cerut guvernanților să fie pregătiți „pentru orice scenariu” de răspândire a COVID-19.

De asemenea, Rusia va ridica toate restricțiile privind importurile de mărfuri esențiale pentru o lună, începând de vineri, a declarat premierul Mihail Mișustin în deschiderea ședinței de Guvern.

„De mâine, toate restricțiile la livrările de mărfuri esențiale, inclusiv restricțiile vamale, vor fi ridicate timp de o lună. Introducem un traseu verde pentru importatori și lanțuri de vânzare cu amănuntul mari. O taxă vamală zero este stabilită pentru importul mai multor mărfuri, inclusiv medicamente și dispozitive medicale”, a spus el.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te