Putin, furios din cauza eșecului din Ucraina, l-a arestat la domiciliu pe șeful extern al FSB

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 11.03.2022 - 22:40
Sergei Beseda și Anatoli Boliuk / Foto: dailymail.co.uk
Sergei Beseda / Foto: dailymail.co.uk
Anatoli Boliuk. / Foto: dailymail.co.uk

Președintele rus Vladimir Putin a dispus arestarea la domiciliu a șefului serviciului de informații externe al FSB, fostul KGB, și a adjunctului acestuia. El este furios că FSB nu l-a informat că Ucraina ar putea rezista invaziei armatei ruse, informează Daily Mail.

SHARE

Andrei Soldatov, un reputat jurnalist de investigație rus și expert rus în servicii de securitate, a afirmat că surse din FSB i-au spus că Sergei Beseda (68 de ani), șeful serviciului extern al FSB, a fost arestat la domiciliu la ordinul lui Putin.

Aceleași surse au dezvăluit și că adjunctul lui Beseda, Anatoli Boliuk, a fost arestat la domiciliu la ordinul lui Putin, președintele Rusiei fiind „foarte supărat” de eșecul serviciului de informații, pe care l-a condus înainte de a ajunge în fotoliul de la Kremlin, în ceea ce privește invadarea Ucrainei, relatează Daily Mail.

Citește și: Generalii ruși încep să creadă că Putin nu mai e întreg la cap. De asta îi ține la distanță

Serviciul extern al FSB i-ar fi raportat lui Putin că Ucraina este slabă, divizată de grupuri neonaziste și ar renunța cu ușurință dacă ar fi invadată.

În realitate însă, forțele ruse care au invadat Ucraina se confruntă cu o rezistență acerbă din partea soldaților ucraineni și au suferit pierderi grele. Iar comandanții lui Putin au fost forțați să recurgă la un război de asediu brutal care a dat până acum puține rezultate.

Citește și: Experții, șocați de incompetența armatei ruse. A pierdut blindate cât să echipeze armata Germaniei

Putin a demis opt generali din cauza înfrângerilor rușinoase din Ucraina

Oleksi Danilov, șeful Consiliului de Securitate al Ucrainei, a declarat că „aproximativ opt” comandanți ruși au fost concediați de la începutul conflictului, în timp ce Moscova se străduiește să-și schimbe strategia după ce tentativa sa de ”blitzkrieg” a eșuat.

„Înțelegem clar planurile pe care le are inamicul acum (...) Le-au schimbat puțin de la începutul războiului, pe care doreau să-l câștige în 2-3 zile și să mărșăluiască. Nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla niciodată”, a declarat Danilov. 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te