UPDATE 14.40. Prințul Harry și Meghan Markle sunt oficial soț și soție.
„Vă declar că sunt soț și soție", a spus Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, după ce cei doi au depus jurămintele: "În prezența lui Dumnezeu și în fața acestei congregații, Harry și Meghan și-au dat consimțământul și au făcut jurămintele de căsătorie unul cu celălalt. Ei și-au declarat căsătoria prin îmbinarea mâinilor și prin darea și primirea inelelor Prin urmare, declar că sunt soț și soție. "
Megan Markle a renunțat la acea parte din jurământ în care spune că ”i se supune” soțului ei.
UPDATE 14.00. Ceremonia religioasă a început.
Ea se desfășoară la Capela St. George de pe domeniul Windsor și este urmărită de sute de milioane de telespectatori de pe tot globul. Ea va fi urmată de o procesiune cu caleașca regală, precum și de două recepții, inclusiv una privată, la Frogmore House, în incinta Castelului Windsor.
Prințul Harry și Meghan Markle, ducele și ducesa de Sussex, au rupt tradiția, alegând să se căsătorească într-o zi de sâmbătă, în condițiile în care nunțile regale au loc, de obicei, în timpul săptămânii. Nunta lui William cu Kate Middleton, ducele și ducesa de Cambridge, a avut loc vineri, iar nunta Prințului Charles cu Diana, Prințesa de Wales, a avut loc miercuri. Ambele zile au fost declarate libere.
Rochia de mireasă albă a lui Meghan Markle a fost creată de designerul britanic Clare Waight Keller, prima femeie director artistic la casa de modă franceză Givenchy. Printul Harry și fratele său William poartă uniforme militare.
Oprah Winfrey, George Clooney și David Beckham se numără printre cei 600 de invitați invitați la ceremonia religioasă.
Meghan Markle a fost însoțită până la capelă de mama sa, Doria Ragland. Asta în ciuda tradiției britanice, care spune ca mireasa să fie adusă la ceremonie de tatăl său. Deși Meghan Markle a vrut ca la ceremonie să participe ambii săi părinți, tatăl său, Thomas Markle, nu a putut ajunge cu avionul în Marea Britanie din motive de sănătate.
Cel care a condus-o pe mireasă la altar a fost Prințul Charles.
Ea a parcurs prima jumătate a culoarului Capelei St. George, înconjurată doar de cavaleri și domnișoare de onoare, inclusiv Prințul George și Prințesa Charlotte, copii lui William și Kate. La Quire, care marchează în mod efectiv a doua jumătate a culoarului, a fost întâmpinată de Prințul de Wales, viitorul ei socru. Ceremonia a omis momentul tradițional de "dăruire", unde arhiepiscopul întreabă: "Cine dă această femeie să se căsătorească cu acest om?"
Ceremonia religioasă este condusă de Decanul de la Windsor, reverendul David Conner.
Primii oaspeți
Cei care au fost invitați să privească ceremonia din zona Castelului Windsor au sosit de la ora 11.00 Invitații la ceremonia religioasă au ajuns în intervalul 11:30 și 12:00 cu autocarul. Controlul de securitate s-a făcut la Windsor Farm Shop, înființată în 2001, după ce Ducele de Edinburgh a avut inițiativa de a sprijini afacerile locale prin vânzarea de produse. Pentru că ferma este la trei mile distanță, oaspeții au fost transportați la Castelul Windsor cu autocarul.
Nu au putut avea asupra lor camere de luat vederi și bagaje voluminoase și au predat, la intrarea în castel, telefoanele mobile și orice dispozitive de înregistrare a imaginilor. De asemenea, normele de securitate interzic purtarea de medalii sau săbii.
Capela St. George
La ora 13.20, au sosit și membrii Familiei regale și au intrat în capelă prin Porțile Galileii. Automobilele cu care se deplasează sunt Bentley, Rolls-Royce și Daimler.
Prințul Harry și fratele său, William, ducele din Cambridge, care-i este cavaler de onoare, au ajuns la intrarea de vest a capelei la ora 13.45. Întrebat cum s-a simțit când a fost ales cavaler de onoare de către Prințul Harry, Ducele de Cambridge a spus: „Mă simt minunat. Încântat în mod evident. Răzbunarea e dulce. Aștept cu nerăbdare acest lucru.”
Regina Elisabeta a fost ultimul membru al Familiei Regale a ajuns la ceremonie, în jurul orei 13.55.
Infografie: The Telegraph
Plimbarea cu caleașca
Serviciul religios se va încheia la ora 15.00. Proaspăt căsătoriți, Harry și Meghan vor părăsi capela cu caleașca. Vor merge preț de două mile, vor trece pe lângă Castle Hill, pe High Street până în centrul orașului Windsor, apoi se vor îndrepta către locul recepției, de-a lungul unui drum străjuit de copaci. „Prințul Harry și doamna Markle așteaptă cu nerăbdare această scurtă călătorie, care sperăm că va fi un moment memorabil pentru toți cei care s-au adunat la Windsor să se bucure de atmosfera acestei zile speciale", a comunicat Palatul Kensington.
Procesiunea va dura 25 de minute.
Mirii se vor plimba cu o caleașcă Ascot Landau deschisă, construită în 1883, aceeași pe care a folosit-o Prințul Harry la nunta Prințului William cu Kate Middleton, când a fost însoțit de cavaleri și domnișoare de onoare.
În caz că va ploua, a fost pregătită caleașca Scottish State Coach, construită în 1830, cu ferestre mari și un acoperiș parțial din sticlă, pentru a permite publicului să-i vadă pe miri. spectatorilor să vadă pasagerii. Șase cai, din rasa Gri de Windsor, vor însoți caleașca.
Infografie: The Telegraph
Recepțiile de la St. George Hall și Casa Frogmore
Recepția ce va avea loc la St George Hall va fi găzduită de Regină, în cursul după- amiezii și la ea au fost invitați toți cei care au participat la ceremonia religioasă. Este vorba de circa 600 de persoane, aflați într-o relație directă cu cuplul, deoarece Capela Sf. Gheorghe este relativ mică, iar Prințul Harry nu se află în linia directă de succesiune.
Începând cu ora 21:00, 200 de prieteni apropiați vor participa la o petrecere privată organizată de Prințul Charles la Frogmore House, aflată la o jumătate de milă distanță de Castelul Windsor.
__________________
Foto: GULLIVER/GETTY IMAGES