18 persoane ucise și alte 30, rănite, de către Poliție și Armată în Myanmar

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 01.03.2021 - 12:57
Poliţia şi armata din Myanmar au ucis cel puţin 18 manifestanţi în cea mai sângeroasă zi a represiunii/FOTO: Getty

Poliţia şi armata Myanmar au tras duminică în manifestanţii pentru democraţie şi au ucis cel puţin 18 oameni, arată un bilanţ preluat de dpa de la Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), care consemnează şi peste 30 de răniţi.

SHARE

A fost cea mai sângeroasă zi a represiunii de după puciul din 1 februarie care a răsturnat de la putere guvernul condus de Aung San Suu Kyi, laureată a premiului Nobel pentru pace.

ONU afirmă că are „informaţii credibile” că forţele de ordine au folosit gloanţe reale la Yangon - cel mai mare oraş din ţară, Dawei, Mandalay, Myeik, Bago şi Pokokku, precum şi gaze lacrimogene şi grenade paralizante.

Mai mulţi demonstranţi susţin că poliţia a tras iniţial cu gloanţe de cauciuc, iar ulterior cu muniţie de război. Site-ul de ştiri Myanmar Now a relatat că trupele ţintesc la cap.

"Condamnăm ferm violenţa în creştere împotriva protestelor din Myanmar şi cerem militarilor să înceteze imediat folosirea forţei împotriva protestatarilor paşnici", a declarat purtătoarea de cuvânt a OHCHR Ravina Shamdasani.

 

În timpul represiunii protestelor, poliția și armata au rănit 30 de persoane


Un mesaj similar a transmis şi secretarul de stat american, Anthony Blinken: "Condamnăm violenţa oribilă a forţelor de securitate din Myanmar împotriva poporului şi vom continua să promovăm tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Suntem ferm alături de poporul curajos din Myanmar şi încurajăm toate ţările să ridice glasul împreună în sprijinul voinţei acestuia".

Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a ameninţat junta militară de la Naypyidaw cu sancţiuni. "Trăgând împotriva cetăţenilor neînarmaţi, forţele de securitate au dovedit un dispreţ flagrant faţă de legislaţia internaţională şi trebuie trase la răspundere. Violenţa nu va legitima răsturnarea ilegală a guvernului ales democratic", a declarat el, avertizând că "Uniunea Europeană va lua măsuri în curând ca reacţie la aceste evoluţii".

 

UE amenință junta militară cu sancțiuni



Armata a dat o lovitură de stat la începutul lui februarie sub pretextul fraudării alegerilor din noiembrie anul trecut şi a pus astfel capăt tranziţiei către democraţie în Myanmar după 50 de ani de regim militar. Constituţia ţării le asigură controlul asupra unor organizaţii guvernamentale importante şi suficiente voturi în parlament pentru a nu fi constrânşi prin dreptul de veto. Cu toate acestea, militarii nu au avut succes în obţinerea mai multor locuri de deputaţi decât cele garantate.

O mare parte din populaţie se opune militarilor şi cere reinstalarea guvernului condus de Aung Sang Su Kyi, care îşi asumase funcţia de consilier de stat pentru a ocoli măsurile care o împiedicau să fie preşedintă. Ea se bucură încă de un sprijin popular semnificativ după deceniile de arest la domiciliu ca disidentă - situaţie în care se găseşte din nou după puci, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te