Premierul ungar Viktor Orban și omologul său slovac Robert Fico au avertizat luni Uniunea Europeană cu privire la o eventuală abolire a regulii unanimității, opțiune evocată de diplomați pentru a contracara veto-ul Budapestei privind aderarea Ucrainei la blocul comunitar, transmit AFP și MTI.
Orban și Fico avertizează: fără drept de veto, țările mici riscă să fie târâte în războaie
''Imaginați-vă că unanimitatea nu ar fi necesară în materie de politică externă. Am putea atunci să fim antrenați într-un război, astfel că nici cetățenii noștri, nici guvernele noastre nu doresc asta'', a declarat Orban într-o vizită oficială la Bratislava.
Citește și Trump i-ar fi sugerat ieșirea din UE. Viktor Orban reacționează: „Avem nevoie de o ofertă bună”
''Aceasta ar însemna negarea suveranității statelor noastre'', a adăugat șeful executivului ungar, care a dat asigurări că Ungaria este ''un membru constructiv al Uniunii Europene'' care nu își apără doar propriile interese.
''Democrația nu este în Bruxelles, ci în statele membre. Competențele statelor membre sunt limitate constant de amendamente ascunse și de interpretări greșite sau reinterpretări ale tratatului fundamental. Vrem ca Bruxellesul să arate respect față de statele membre, nu doar în mod simbolic, ci respectându-le interesele'', a subliniat Viktor Orban.
Citește și Viktor Orban: ”Ucraina ar putea deveni „Afganistanul” Uniunii Europene. Suntem în mare pericol”!
La rândul său, Robert Fico, care la fel ca Orban este un apropiat al Kremlinului și se opune oricărui ajutor militar pentru Kiev, s-a declarat îngrijorat de ''evoluțiile în desfășurare în UE''.
''A aboli dreptul de veto este un pas către abolirea Uniunii'', a spus el, care a lansat ''un apel la marii actori''. ''Nu luați măsuri care ar amenința distrugerea blocului'', a cerut liderul slovac.
În acest stadiu, 14 dintre cele 27 de state membre UE susțin o schimbare a regulilor, potrivit comisarului european pentru extindere Marta Kos, o perspectivă ce pare totuși puțin realistă dat fiind că însăși această reformă presupune un vot cu unanimitate.