Jumătate din banii cheltuiţi la nivel mondial pentru achiziţionarea de apă îmbuteliată, ale cărei vânzări au explodat în ultimele decenii, ar fi suficienţi pentru a asigura un acces universal la apă potabilă, potrivit unui studiu ONU publicat joi.
ONU: Jumătate din vânzările de apă îmbuteliată ar fi destule pentru a furniza apă potabilă tuturor
Oprirea consumului de apă îmbuteliată ar reduce, de asemenea, eficient poluarea cu plastic, având în vedere că aproximativ 85% dintre sticle ajung în gropi de gunoi, adaugă raportul. Alegerile consumatorilor rămân influenţate de prejudicii persistente, subliniază autorii studiului.
"Percepţia este că apa îmbuteliată este opţiunea mai sănătoasă", a declarat Zeineb Bouhlel, autoarea principală a studiului. "Dar noi am demonstrat că nu este neapărat cazul şi că oamenii plătesc mult mai mult pentru apă îmbuteliată, de la 150 la 1.000 de ori mai mult decât pentru un litru de apă de la robinet", a explicat cercetătoarea de la Institutul pentru Apă, Mediu şi Sănătate din cadrul Universităţii Naţiunilor Unite, cu sediul la Hamilton, în Canada.
Poluanţi au fost găsiţi în sute de mărci de apa îmbuteliată în peste 40 de ţări, depăşind adesea standardele locale sau globale, explică raportul. Acesta avertizează, de asemenea, asupra lipsei de reglementare care să încadreze industria apei îmbuteliate şi subliniază incapacitatea guvernelor de a ţine pasul cu expansiunea galopantă a acestui sector.
Citește și: Ministrul Economiei a anunțat cum ne va afecta criza economică din SUA: „Există două variante”
"Recoltarea necontrolată a apei subterane pentru îmbuteliere" ar putea duce în cele din urmă la epuizarea sau diminuarea drastică a pânzelor freatice, remarcă autorii studiului.
Două miliarde de oameni încă nu au acces la apă potabilă de calitate, menţionează Vladimir Smakhtin. S-au facut totuşi unele progrese, susţine studiul. În 2020, 74% din populaţia lumii avea acces la apă potabilă de la robinet, în creştere faţă de 62% cu 20 de ani în urmă.
Dar "suntem foarte departe" de a atinge obiectivul Naţiunilor Unite de a face apa potabilă accesibilă tuturor până în 2030, avertizează cercetătorul, adăugând că "tendinţa actuală nu este sustenabilă".
Autorii raportului au cerut, de asemenea, o mai mare transparenţă şi stabilirea unor măsuri juridice care să le impună companiilor să declare public cantităţile de apă recoltate şi să evalueze consecinţele activităţilor lor asupra mediului.
În ultimul deceniu, vânzările globale de apa îmbuteliată au crescut cu 73% la aproape 270 de miliarde de dolari şi 350 de miliarde de litri.