O nouă lovitură pentru familia regală. Fiul prinţesei moștenitoare, arestat sub acuzaţia de viol

DE Elena Petrescu | Actualizat: 19.11.2024 - 22:02
O nouă lovitură pentru familia regală. Fiul prinţesei, arestat sub acuzaţia de viol: FOTO - Profimedia(imagine cu rol ilustrativ)
O nouă lovitură pentru familia regală. Fiul prinţesei, arestat sub acuzaţia de viol: FOTO - Profimedia(imagine cu rol ilustrativ)

O nouă lovitură pentru familia regală. Fiul prinţesei moștenitoare, arestat sub acuzaţia de viol. Marius Borg Hoiby, în vârstă de 27 de ani, a fost arestat marţi seara.

SHARE

Poliţia norvegiană a anunţat marţi arestarea fiului cel mare al prinţesei moştenitoare Mette-Marit a Norvegiei, sub suspiciunea de viol, transmit agenţiile AFP şi EFE.

O nouă lovitură pentru familia regală. Fiul prinţesei, arestat sub acuzaţia de viol

Născut dintr-o relaţie anterioară căsătoriei din 2001 a mamei sale cu Haakon, prinţul moştenitor al tronului norvegian, Marius Borg Hoiby, în vârstă de 27 de ani, a fost arestat marţi seara.

"Poliţia a extins acuzaţiile împotriva lui Marius Borg Hoiby.

Actul de acuzare include, de asemenea, un caz de încălcare a articolului 291b din Codul penal pentru relaţii sexuale cu o persoană care este inconştientă sau care din alte motive nu se poate opune faptei", se arată într-o declaraţie a poliţiei.

Citește și: Regele Charles, criticat dur de o senatoare în Parlamentul Australiei: „Nu ești regele meu”

Acuzaţia vine după informaţiile primite la începutul acestei luni în cadrul anchetei iniţiate împotriva lui în august.

Hoiby a fost reţinut luni seară, la ora locală 23:12, în timp ce se afla în maşină împreună cu fosta sa iubită - protagonista incidentului care a dus la prima arestare - şi se află în prezent în arest, potrivit poliţiei.

Urmează să se decidă dacă va fi prezentat în faţa unui judecător care va hotărî o eventuală arestare preventivă.

Marius Borg Hoiby a fost reţinut timp de câteva ore la începutul lunii august în urma unui incident care a avut loc în apartamentul fostei sale iubite, fiind acuzat de vătămare corporală, pagube materiale şi ameninţare, într-un dosar care a fost extins ulterior şi care le include pe două dintre fostele sale partenere şi o altă persoană.

Citește și: Proces șocant: Soțul și-a drogat soția bolnavă de scleroză pentru a fi violată de 51 de bărbați

La câteva zile după arestarea sa în august Hoiby a recunoscut o parte dintre acuzaţii invocând probleme asociate consumului de alcool şi de alte substanţe, dar şi probleme psihice.

Casa Regală Norvegiană a fost reticentă în a comenta cazul lui Marius Borg Hoiby, notează EFE.

Prinţul moştenitor Haakon a făcut o scurtă referire la acest caz de două ori în public, numind situaţia "dificilă" şi "gravă" şi precizând că nu doreşte să facă alte comentarii în cursul desfăşurării anchetei.

În singura sa ieşire publică, Mette-Marit, care a absentat din viaţa publică timp de câteva săptămâni din cauza efectelor tratamentului pentru fibroza pulmonară cu care fusese diagnosticată în 2018, a făcut apel la "înţelegere" după ce a spus că nu va face alte declaraţii.

Marius Borg Hoiby nu are angajamente oficiale cu Casa Regală Norvegiană, deşi participă la unele sărbători precum ziua de naştere a fraţilor săi vitregi şi a menţinut o relaţie atât cu Haakon, cât şi cu regele Harald al V-lea al Norvegiei şi cu regina Sonja.

Prinţesa Mette-Marit mai are doi copii, prinţesa Ingrid Alexandra şi prinţul Sverre Magnus.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te