Cum vor rușii să fugă de Vladimir Putin, prin Republica Moldova. Sunt mai mulţi decât ucrainenii. Autorităţile din Republica Moldova au declarat că întâmpină dificultăţi în a face faţă unei creşteri abrupte a cererilor de acordare a cetăţeniei, depuse de persoane din Federaţia Rusă.
Este vorba despre o creştere care se înregistrează de când a început războiul Federaţiei Ruse în Ucraina.
O mulţime de ruşi vor paşapoarte moldoveneşti
"Situaţia geopolitică din regiune, creată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a generat o creştere a numărului de persoane care doresc să obţină cetăţenia moldovenească", a declarat agenţia guvernamentală care se ocupă de cetăţenie şi paşapoarte.
"Având în vedere creşterea numărului de cereri de acordare a cetăţeniei moldoveneşti, Agenţia cere Guvernului să extindă termenul de examinare a cererilor la şase luni", în loc de termenul actual, de 20 de zile, a anunţat Agenţia de Servicii Publice.
Citeşte şi: Tîlvăr: „Republica Moldova este expusă la acţiunile hibride ale Moscovei”
Instituţia a precizat că 70% dintre solicitanţi sunt cetăţeni ruşi şi 20% ucraineni, fără a oferi cifre privind numărul celor care doresc să obţină cetăţenia Republicii Moldova, una dintre cele mai sărace ţări din Europa.
Republica Moldova, care în decembrie a primit aprobarea liderilor UE de a deschide negocieri de aderare la blocul comunitar, se bucură de un regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană.
În plus, cetăţenii moldoveni care pot dovedi că strămoşii lor au trăit pe teritoriul României Mari, înainte ca o parte din acesta să fie inclusă în Uniunea Sovietică, în 1940, au dreptul să solicite cetăţenia română şi, prin urmare, pot deveni cetăţeni UE, conform News.ro.
Citeşte şi: Rusia se teme că pierde Transnistria. Moldova și Ucraina „înconjoară” republica separatistă
Populaţia Republicii Moldova din epoca sovietică, de 4,3 milioane de locuitori, s-a redus la aproximativ 2,5 milioane - fără a pune la socoteală enclava Transnistria condusă de separatiştii pro-ruşi - după ce aproape un milion dintre cetăţenii moldoveni au plecat în căutarea unei vieţi mai bune.
Republica Moldova post-sovietică a dezvoltat legături strânse cu România, membră a Uniunii Europene.
Guvernul pro-european al Republicii Moldova a denunţat invazia Rusiei în Ucraina din 2022 şi denunţă încercări ale Moscovei de a crea instabilitate şi chiar o tentative de lovitură de stat.