Un avion de luptă rusesc aproape că a doborât un avion de recunoaștere neînarmat deasupra Mării Negre, ceea ce ar fi putut atrage NATO și SUA într-un război direct cu Rusia.
Un incident similar a dus la negocieri directe Washington-Moscova, evitându-se un război nuclear.
Incidentul s-a petrecut în septembrie 2022, iar riscul unei confruntări directe NATO-Rusia a fost mult mai mare decât se crede.
Moartea unui pilot american doborât de ruși duce la negocieri SUA-Rusia. Războiul nuclear, evitat
Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a declarat în octombrie Camerei Comunelor britanice că unul dintre cele două avioane rusești Su-27 care au interceptat avionul de supraveghere RC-135 în largul coastei Crimeii „a lansat o rachetă”, potrivit Washington Post.
Wallace a descris incidentul ca o „defecțiune tehnică” în urma căruia a pornit racheta, iar omologii săi ruși au acceptat această „variantă”.
Dacă racheta și-ar fi atins ținta, atunci s-ar fi putut declanșa o luptă cu implicarea mai largă a NATO, care ar fi atras SUA într-un război direct cu Rusia, potrivit Washington Post.
Acest incident și altele provocate de ruși în războiul din Ucraina a readus în prim-plan un eveniment major ce aproape a declanșat un război nuclear.
În 27 octombrie 1962, pilotul american Rudolf Anderson Jr. a avut o misiune de recunoaștere extrem de secretă deasupra Cubei, după ce în misiunile anterioare confirmase existența silozurilor cu rachete sovietice la doar 90 de mile de continentul american.
Era a șasea incursiune a lui Anderson în Cuba, ca parte a „Operațiunii Brass Knob”, și cea mai periculoasă, cu rachetele sol-aer (SAM) sovietice SA-2 acum operaționale și războiul aparent iminent.
La scurt timp după ce Anderson a intrat în spațiul aerian cubanez, avionul său de spionaj U-2, neînarmat, de mare altitudine, a apărut pe radarul sovietic.
Urmărind aeronava, rușii s-au temut că pilotul fotografia locații secrete ale armelor nucleare tactice poziționate în apropierea bazei navale din Guantanamo Bay din America.
„Oaspetele nostru se află acolo sus de peste o oră”, i-a spus generalul Stepan Greciko unui adjunct.
„Cred că ar trebui să dăm ordin să-l doborâm, deoarece ne descoperă pozițiile în profunzime.”
„Distrugeți ținta numărul 33”, ordinul ce era să declanșeze un război nuclear
Cum singurul om autorizat să comande o lansare de rachete sol-aer nu era de găsit, Greciko a dat însuși ordinul: „Distrugeți ținta numărul 33”.
Două rachete sol-aer au fost lansate din apropierea orașului-port estic Banes. Unul a explodat lângă avionul U-2, iar șrapnelul a străpuns cabina de pilotaj, costumul de zbor presurizat și casca lui Anderson, ucigându-l instantaneu.
Avionul U-2 a plonjat pe o insulă dedesubt. Ținta numărul 33 fusese distrusă.
În câteva ore, vestea doborârii pilotului american a inflamat Casa Albă.
Secretarul adjunct al Apărării, Paul Nitze, a exclamat surescitat: „Au tras prima lovitură”, iar președintele John F. Kennedy a remarcat îngrijorat: „Suntem acum într-un joc complet nou”.
Liderii militari l-au presat pe Kennedy să lanseze lovituri aeriene împotriva apărării aeriene a Cubei în dimineața următoare.
Însă președintele american a bănuit că liderul sovietic Nikita Hrușciov nu a autorizat doborârea avionului de recunoaștere neînarmat.
Pentru Kennedy și Hrușciov, moartea lui Anderson a fost șocul ce i-a făcut să înțeleagă că această criza a rachetelor scăpa rapid de sub controlul lor.
În acea noapte, președintele american a trimis o ofertă extrem de secretă, prin ambasadorul rus Anatoli Dobrinin, pentru a pune capăt conflictului.
Citește și: La 60 de ani de la criza din Cuba, războiul nuclear redevine brusc imaginabil
Rușii au fost de acord să-și scoată rachetele nucleare din Cuba, în timp ce americanii s-au angajat să retragă rachetele nucleare intermediare din Turcia și să nu invadeze Cuba.
Cele mai tensionate momente ale crizei rachetelor din Cuba se terminaseră, cu maiorul Anderson singura victimă în luptă într-o situație ce avea posibilitatea reală de a ucide milioane de oameni, potrivit history.com.
Citește și: Putin ar fi ordonat de două ori teste nucleare, dar n-a fost ascultat. „Defecțiuni tehnice”
Anderson a devenit postum primul beneficiar al Air Force Cross, cea mai înaltă distincție, cu excepția Medaliei de Onoare.
În actualul război al Rusiei, Kremlinul, care are pierderi masive și se îndepărtează de obiectivul său, a încercat de multe ori să forțeze negocieri directe cu americanii, recurgând tot la amenințare cu arme nucleare și hărțuind avioanele și navele NATO.