Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 21,99 %
Marcel Ciolacu 21,68 %
86,61 %
Elena Lasconi 15,82 %
George Simion 14,70 %
Click aici pentru rezultate complete

Putin ar fi ordonat de două ori teste nucleare, dar n-a fost ascultat. „Defecțiuni tehnice”

DE Elena Andrei | Actualizat: 22.10.2022 - 08:41
submarinul nuclear K-329 Belgorod/foto: Profimedia Images
submarinul nuclear K-329 Belgorod/foto: Profimedia Images

Un „insider” al Kremlinului a declarat că Vladimir Putin ar fi ordonat de două ori teste nucleare în ultimele săptămâni, dar s-ar fi confruntat cu un „sabotaj" din partea generalilor responsabili sau cu probleme tehnice adevărate.

SHARE

La începutul acestei luni, s-a raportat că NATO a trimis o notă de informații către țările sale membre, avertizând că Putin a desfășurat submarinul nuclear K-329 Belgorod, purtător al dronei submarine Poseidon, semn că va efectua „cel puțin” un test nuclear, ca parte a strategiei de „descurajare”.

În ultimele zile, au existat o serie de mesaje NOTAM (Notice to air missions) și avertismente de navigație rusești legate de teste anunțate sau exerciții de tragere reală.

Până în prezent, au existat puține indicii ale unor teste majore, deși data finală pentru o astfel de avertizare în Marea Barenț este 22 octombrie.

Potrivit lui Valeri Solovei, fost profesor la Institutul de Relații Internaționale din Moscova -  școală de pregătire pentru spioni și diplomați - la începutul acestei luni, Putin a ordonat două teste cu rachete nucleare care, de fapt, nu au avut loc.

„Decizia lui Putin privind utilizarea armelor nucleare tactice în conflictul din Ucraina se confruntă fără îndoială cu rezistență. Nu știu cât de eficientă a fost, dar testele nucleare ar fi trebuit să aibă loc în ultimele două săptămâni, unul în Marea Barenț, subacvatic, iar al doilea subteran, în regiunea Arhangelsk. Testele nu au avut loc”, a spus Solovei.

Citește și

La 60 de ani de la criza din Cuba, războiul nuclear redevine brusc imaginabil

Oficial NATO: Un atac nuclear al Rusiei ar atrage „sigur un răspuns fizic” din partea alianței

Acesta a adăugat că motivul unui test înainte de utilizarea armelor nucleare tactice este asigurarea că aceste arme sunt pe deplin operabile.

Dar, de ambele dăți, ceva nu a funcționat. 

„Președintele a primit rapoarte că a existat o situație de urgență, că nu a funcționat, ceea ce implică defecțiuni tehnice”, a declarat Solovei.

Putin a insistat ca testele să aibă loc în viitor, acesta fiind decis de principiu de a folosi arme nucleare.

„Chestia este că o dată este un accident, a doua oară este o coincidență. Dar, dacă și a treia oară testele se termină în același mod, fără nimic, va părea că este vorba de sabotaj, nu de neîndeplinirea ordinelor comandantului șef.”

Este posibil ca din pricina „defecțiunilor tehnice”, Putin să se fi reorientat spre barajul hidroelectric Kahovka, care, dacă ar fi aruncat în aer, ar avea efectul unei bombe atomice.

Acest avertisment a venit din partea președintelui Zelenski, care a afirmat că trupele lui Putin au minat centrala electrică  și ar putea provoca un potop.

Sute de mii de oameni care locuiesc în jurul cursului inferior al râului Nipru ar fi în pericol de inundații rapide dacă barajul ar fi distrus, a declarat Zelenski.

„Atunci când această masă accelerează, avem o forță de mii de kilotone, iar aceste forțe sunt suficiente pentru a distruge betonul. Consecințele devin catastrofale”, a avertizat Zelenski.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te