VIDEO Mii de manifestanţi au ieșit în stradă în Tunisia împotriva preşedintelui Kais Saeid

DE Alexandru Pop | Actualizat: 15.10.2022 - 18:42

Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Tunis pentru a denunţa politicile preşedintelui Kais Saeid, pe care îl acuză că este vinovat de criza economică gravă din ţară, afectată de penurii recurente ale produselor de bază şi de o inflaţie puternică.

SHARE

Conduse de Frontul Salvării Naţionale, o coaliţie de partide de opoziţie din care face parte şi formaţiunea de inspiraţie islamistă Ennahdha, manifestanţii au traversat străzile principale din capitala Tunisiei, cerând demisia preşedintelui, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

"Pleacă, pleacă", "Revoltă împotriva lui Kais dictatorul" sau "Poporul vrea demisia preşedintelui" au fost printre scandările protestatarilor.

Tunisia, sufocată de o datorie mai mare de 100% din PIB şi incapabilă să se împrumute de pe pieţele internaţionale, este în negocieri cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru un împrumut de circa două miliarde de dolari.

Citește și: S-a aflat primul salariu al Andreei Marin. Îmi ajungea doar de un sacou. La "Surprize" primeam puțin

Această criză financiară a însemnat în ultimele luni penurii recurente ale produselor de bază (făină, zahăr, cafea), în contextul unei inflaţii galopante (aproape 9% în august, comparativ cu anul precedent).

Tunisienii protestează împotriva președintelui Kais Saied - Foto: Profimedia Images/ Yassine Mahjoub

Dificultăţile din Tunisia, în degringoladă economică de zece ani, au fost amplificat de pandemia de COVID-19 şi de războiul din Ucraina, care a crescut costul importurilor de cereale şi de hidrocarburi de care ea este extrem de dependentă.

Tunisia trece de asemenea printr-o gravă criză politică de la lovitura de stat a preşedintelui Saied, care a acaparat întreaga putere în iulie 2021.

Citește și: 24 de persoane trimise în judecată de DIICOT pentru trafic de droguri și pentru spălare de bani

"Această manifestaţie reflectă furia faţă de situaţia din Tunisia sub conducerea lui Kais Saied şi cere plecarea sa", a declarat pentru AFP fostul premier Ali Laarayedh, vicepreşedinte al Ennahdha.

Partidul Libertatea Destoinicilor (PDL) a organizat un marș - Foto: Profimedia Images/ Chokri Mahjoub / Zuma Press

"Dacă actuala putere politică persistă, Tunisia nu are viitor. Sărăcia, şomajul şi disperarea sunt în creştere", a adăugat el.

În paralel, o altă manifestaţie împotriva degradării condiţiilor de viaţă a avut de asemenea loc sâmbătă la Tunis, organizată de PDL, o formaţiune de opoziţie antiislamistă.

Participanţii la acest protest au adus cu ei coşuri goale, cu referire la scăderea accentuată a puterii de cumpărare.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te