Mass media în vremea pandemiei

DE Alexandru Lăzescu | Actualizat: 02.04.2020 - 13:58
Foto Getty Images

Mass media, și la noi dar și prin alte părți, fie abordează adesea criza în stil mecanic, fără context și nuanțe, fie eșuează în teritoriul partizanatului politic și ideologic

SHARE

Maniera în care mass media prezintă chiar și informațiile credibile din spațiul occidental este discutabilă. Lipsesc nuanțările, contextul, ceea ce nu face decît să amplifice masiv panica.

E adevărat, unii vor spune că pînă la urmă panica poate fi utilă în aceste condiții, îi face pe oameni mai prudenți. Însă acest mod de a judeca lucrurile nu ia în calcul efectele negative, poate chiar mai semnificative pe termen lung, în plan economic și social.

De pildă, așa după cum remarca profesorul german Sucharit Bhakdi, specialist în boli infecțioase și microbiologie, majoritatea covîrșitoare a celor infectați cu COVID-19 (care face parte dintr-o întreagă familie de coronaviruși care coexistă cu animalele) nu pot fi considerați „bolnavi", fac forme ușoare, iar destul de mulți nici nu sunt conștienți de infecție.

E adevărat, rămîne în picioare problema presiunii asupra sistemului medical și numărul de decese. Însă, după cum subliniază tot profesorul Bhakdi, în Germania mor în fiecare zi 2.200 de persoane peste 65 de ani, din pricina altor boli, însă nimeni nu raportează zilnic această informație. În plus, mai spune el, aceste decese ar trebui definite drept „morți aparente” provocate de coronavirus pentru că în cele mai multe situații, și aici e și cazul Italiei sau Spaniei, sunt provocate în fapt de alte boli preexistente.

Sigur, există diferite păreri, alți experți deși nu contrazic pe fond astfel de puncte de vedere, văd altfel gravitatea situației. Însă abordările din mass media sunt în proporție covîrșitoare în cheie ultra-alarmistă, cu accentul pus pe proiecțiile extreme, pe cele mai catastrofale.

Doar foarte rar sunt aduse în discuție și tipul de precizări și nuanțe ca cele de mai sus. Un exemplu recent ilustrează acest gen de capcane.

Cu două săptămîni în urmă, Neil Ferguson, un expert epidemiologist de la Imperial College din Londra avansa o ipoteză șocantă. În baza unei modelări pe care o pusese la punct, avertiza că într-un scenariu extrem epidemia ar putea provoca 510.000 de decese în Marea Britanie și 2,2 milioane în Statele Unite.

Bineînțeles mass media a preluat imediat știrea, uitînd pe drum precizarea „în cazul cel mai defavorabil”.

Între alte și din cauza antipatiilor mass media, preponderent liberale, față de Boris Johnson și Donald Trump, asupra cărora presiunea publică urma să se intensifice. A fost, evident, un adevărat șoc.

Un șoc care a avut un impact decisiv asupra deciziei lui Boris Johnson de a renunța la abordarea inițială, cu restricții relativ lejere. Iată însă că, între timp, Neil Ferguson și-a reconsiderat în chip major estimările.

Într-o comunicare adresată săptămîna trecută Parlamentului britanic, a spus că de fapt cifra maximală pe care o are acum în vedere pentru Regatul Unit este de „doar” 20.000 de decese și că în acest număr sunt incluse multe persoane care ar muri oricum în acest an din cauza altor maladii.

Este un avertisment că, fără a trece în extrema cealaltă, aceea de a desconsidera nonșalant părerile experților, ar trebui să privim cu mai multă circumspecție diferitele scenarii de viitor catastrofale (cum sunt și cele privitoare Schimbările Climatice), care s-au dovedit, fără excepție, complet eronate.

E foarte greu să faci predicții

Problema este agravată de maniera, uneori simplistă alteori excesiv de partizană, în care mass media occidentale, de pildă cele americane, gestionează tema pandemiei. Dar acest comportament a început să se vadă tot mai mult și la noi, și probabil se va accentua în viitor.

Un exemplu este maniera în care sunt prezentate declarațiile și recomandările OMS (Organizația Mondială a Sănătății), de parcă ar fi vorba de niște adevărate precepte divine. În fapt cei de acolo sunt niște experți care se mai pot înșela și ei în estimări.

Realitatea este că sistemele de care vorbim, epidemiile sau, în mai mare măsură, climatul, sunt atît de complexe încît e foarte greu să faci predicții decente. Ignorarea unor elemente, supraestimarea altora, fenomenele neliniare care ies din traseul anterior, pot schimba radical rezultatele.

În al doilea rînd, OMS este în esență o structură internațională birocratică, desigur utilă, dar, ca orice instituție de acest fel, este interesată să exploateze orice oportunitate pentru a-și crește profilul și a solicita bugete mai mari.

Oficialii OMS, care trebuie spus sunt numiți în urma unor negocieri politice între diferitele țări și grupuri de influență, nu plătesc în nici un fel dacă exagerează cu recomandările făcute.

Sau chiar dacă greșesc. Cei care suportă pînă la urmă costurile, în plan medical, în plan politic și economic sunt liderii din țările afectate, mai ales cei din statele democratice. În al treilea rînd, și asta este o problemă poate mai gravă, se exprimă tot mai multe îngrijorări față de influența excesivă a Chinei asupra OMS.

De pildă directorul general, etiopianul Tedros Adhanom, care întreține relații foarte strînse cu guvernul de la Beijing, și care acum recomandă măsuri foarte stricte de izolare nu numai că a întîrziat să clasifice drept epidemie coronavirusul provenit din Wuhan dar a și criticat Statele Unite atunci cînd președintele Trump a decis suspendarea tuturor zborurilor către China.

În plus, OMS, s-a dovedit complet opac, din cauza presiunilor Chinei, să invite în această perioadă un reprezentant din Taiwan.

Cum au ajuns în America testele coronavirus arme mediatice în bătălia ideologică

Discutabile sunt și comportamentul și maniera de abordare a unei bune părți din mass media și elitele americane. Sunt atît de obsedate de Donald Trump, îl antipatizează atît de mult, încît pe parcursul actualei crize nu scapă nici un prilej de a-l acuza pe președinte, sperînd că în acest fel îi vor eroda șansele la alegerile de la sfîrșitul anului. Unele critici sunt justificate și pînă la urmă acesta este rolul mass media (într-o țară democratică, nu în China).

Să pună întrebări, să investigheze. Iar în ceea ce îl privește pe Donald Trump sunt destule de reproșat.

Însă în multe situații e vorba doar de speculații rău voitoare sau de distorsionări voite ale situației, de acuzații care nu ar fi fost făcute în nici un caz pe vremea unui președinte democrat.

De pildă, informația că administrația Obama nu a mai reînnoit în 2009 rezervele de stat pentru stocul de măști N95, utilizate pentru protecția cadrelor medicale, nu și-a prea găsit loc în relatările unor importante canale media americane.

Însă, ceea ce a provocat cele mai multe reacții în spațiul public american a fost maniera în care este exploatată partizan dinamica creșterii numărului de persoane testate pozitiv deși este evident că pe măsură ce crește numărului de testări în mod natural crește și numărul celor găsiți pozitivi.

Sigur, nu puteau să scape prilejul nici unii dintre politicienii democrați proeminenți. De pildă Hillary Clinton care a ironizat faptul că Statele Unite au ajuns pe prima poziție la numărul de teste pozitive însoțind o trimitere la un articol din The New York Times cu titlul „The U.S. Now Leads the World in Confirmed Coronavirus Cases" cu un comentariu  la fel de nefericit ca acela cu „deplorabilii" (din campania din 2016), „He did promise America First".  

„Whose the assh*** country now?" postează și Julia Joffe, o cunoscută analistă de politică externă, pe Twitter, dînd share unui articol din The New York Times care are grijă se anunțe din titlu „U.S Now Has More Known Cases Than Any Other Country".

La fel, cu o vizibilă satisfacție, postează, tot pe Twitter, și Jim Acosta, de la CNN: „The US just passed China, a country four times larger in population”.

În timp ce Paul Krugman, un economist de Premiu Nobel, abandonează orice urmă de obiectivitate atunci cînd scrie pe Twitter că „răspunsul Americii la criza coronavirus este cel mai rău din lume, ceea ce este șocant și are mult de a face cu un lider care este complet nepotrivit, temperamental și intelectual, pentru funcție”.

Paul Krugman face parte din categoria acelor intelectuali de mare notorietate care s-au remarcat prin lipsa totală de discernămînt atunci cînd s-au pronunțat asupra unor chestiuni majore sub imperiul unei puternice amprente ideologice.

Ca atunci cînd, cu două săptămîni înainte de izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial, Bertrand Russell pleda pentru o dezarmare unilaterală a Marii Britanii spunînd că astfel poporul german va fi stimulat să facă același lucru, cînd un alt Premiu Nobel în Economie, Joseph Stiglitz, se declara încîntat de politicile populiste ale lui Hugo Chavez, care au dus la ruină Venezuela, sau cînd chiar Paul Krugman declara în 1998 că "pînă în 2005 vom constata că impactul Internetului asupra economiei nu va fi mai mare ca acela al aparatelor fax".      

Tot pe acest ton abordează situația și The Verge, o publicație online de tehnologie operată de Vox Media. "The coronavirus is now American virus". Textul este însoțit de o fotografie în care apare Donald Trump îmbrățișînd drapelul american.

Avem aici un exemplu clasic de propagandă anti-americană făcută de o publicație americană. Nici Beijing-ul nu putea găsi o formulă mai inspirată de mesaj (numele epidemiilor a fost în general asociat cu locul provenienței) pentru a ridiculiza faptul că președintele a folosit frecvent termenul „Chinese Virus" (sau „Wuhan virus").

Numai că el a făcut asta doar după ce China a lansate acuzația fantezistă că virusul ar fi fost plantat de militari americani cu prilejul Jocurilor Militare găzduite de China la sfîrșitul anului trecut. Informația în sine, privind numărul de teste pozitive, nu este incorectă din punct de vedere formal dar în acest caz este important contextul.

E firesc să crească numărul de persoane infectate atunci cînd crește spectaculos numărul de testări, obiectiv pentru care, de altfel, aceleași organizații media și aceeași jurnaliști pledează permanent. O cifră care lipsește în general din relatări este cîte dintre aceste cazuri ajung în spitale, adică au forme grave.

Acest lucru este important pentru că marea majoritate a celor găsiți pozitivi fac forme relativ ușoare, doar se izolează acasă. Altfel, există riscul să fie indusă ideea că mulți dintre cei infectați ar fi în pericol de moarte.

Pe de altă parte, atunci cînd e vorba de China e greu să pui bază pe informațiile oficiale. Nemaivorbind de faptul că s-a constatat că o parte dintre testele trimise de chinezi în Europa sunt nefuncționale. În China informațiile sunt strict controlate și abordate prin prisma „interesului național".

Linia roșie de la The New York Times

S-a uitat repede că medicul chinez care a avertizat primul că există un pericol de declanșare a unei epidemii a fost reținut și a și murit între timp.

Sunt lucruri pe care și Julia Joffe și cei de The New York Times (ziar căruia cu doar cîteva săptămîni în urmă i-a fost expulzată întreaga echipă din China) le știu, fără îndoială, dar antipatia față de Trump este atît de mare încît aceste instituții media și acești jurnaliști abandonează complet principiile de deontologie profesională de care fac însă mare caz în spațiul public sau atunci cînd atacă alte canale media, justificat uneori, nejustificat în alte situații.

Din acest punct de vedere, The New York Times trece probabil de o linie roșie atunci cînd publică un articol (e adevărat, de opinie) semnat Katherine Stewart, cu titlul „The Road to Coronavirus Hell Was Paved by Evangelicals" și un paragraf de deschidere în care se spune că „răspunsul lui Trump la pandemie a fost influențat de convingerile negaționiste antiștiințifice ale aliaților săi religioși ultraconservatori".

În cest context, au apărut reacții pe Twitter, între care și una (preluată și de un cunoscut profesor și comentator american, Patrick Deneen), care făcea o paralelă scriind: „A blama China pentru un virus originar din Wuhan este rasism" (de asta a fost acuzat Donald Trump).

„A-i blama pe creștinii americani pentru un virus originar din Wuhan este o opinie respectabilă". E adevărat, Donald Trump face și el adesea afirmații nefericite, jignitoare, în mod gratuit, dar nu erau aceleași voci care spuneau cu emfază: "When they go low, we should go high!"?

În general, chestiunea numărului de testări a devenit un subiect major de dezbateri care a antrenat jurnaliști și politicieni, unii proeminenți, ca Marco Rubio, din ambele tabere. Interesul pentru subiect este firesc, nefirească este maniera de tratare jurnalistică a acestuia.

După ce cu cîteva zile în urmă dr Deborah Birx (din echipa care coordonează bătălia cu epidemia) a anunțat că în ultimele 8 zile s-au făcut în America mai multe teste decît a făcut Coreea de Sud în 8 săptămîni CNN s-a grăbit să scrie pe burtieră că la numărul de testări per capita Coreea stă de 5 ori mai bine.

Ambele informații sunt factual corecte însă ceea ce era de subliniat în principal aici era faptul că deși inițial au fost unele probleme cu disponibilitatea testelor administrația s-a mișcat remarcabil, antrenînd sectorul privat, astfel încît într-un timp destul de scurt s-a ajuns să se efectueze zilnic un număr impresionant de operații. Iar această capacitate de testare va crește imediat substanțial.

Compania Abbott Labs tocmai a certificat un test care detectează o infecție în mai puțin de 5 minute, din care pot fi livrate zilnic peste 50 de mii de bucăți. Așa că în scurtă vreme CNN va rămîne fără muniție din acest punct de vedere. Oricum, la doar trei zile distanță se ajunsese deja la un raport de testări per capita Coreea vs America de 3 la 1 și în cîteva zile se va ajunge la paritate.

Cînd vine însă vorba de alte comparații nici cei de la CNN și nici cei de la The New York Times sau Washington Post nu mai sunt la fel de scrupuloși cu observațiile fine.

De pildă, dacă considerăm numărul de decese asociate coronavirusului, un element care ar putea  fi considerat un indicator privind performanțele sistemului de sănătate din țara respectivă dar și al calității răspunsului guvernanților în gestionarea crizei Franța stă de 6 ori mai prost decît America (raportat la dimensiunea populației).

Deși este condusă de un președinte ca Emmanuel Macron, foarte admirat de criticii lui Trump, și are un sistem de sănătate public (considerat în general a fi unul de calitate) așa cum visează Bernie Sanders și mulți alți democrați.

În realitate toate aceste analize și comparații sunt în bună măsură simpliste, în afară de faptul că păcătuiesc printr-un partizanat excesiv.

Ele nu țin cont de o mulțime de alți factori, de la capacitatea evident superioară a Statelor Unite de a bloca fluxul de intrări externe (a contat probabil și decizia lui Trump de suspendarea a zborurilor dinspre China, atacată drept rasistă la acea vreme!) în raport cu cea a Franței pînă la alte elemente, precum faptul că vîrsta medie a populației din Statele Unite este cu 9 ani mai mică decît cea medie din Europa.

Dar tocmai de aceea este regretabilă maniera în care se comportă instituții media cu pretenții. Sigur, sunt destule de spus și despre instituțiile media de pe partea cealaltă a baricadei cu toate că Fox News, dacă dai la o parte "o serie de talk show-uri" (precum cel al lui Hannity) este mai echilibrat în relatări în raport cu CNN.

Însă cea mai mare parte a mass media americane, inclusiv marile nume, sunt liberale, pro-Partidul Democrat, și obsesiv anti-Trump. E regretabil că aceste extrem de cunoscute canale mediatice, cu extindere globală, în loc să devină parte a soluției într-o perioadă de criză nu fac decît să agraveze lucrurile în baza unor motivații ideologice. O opinie similară vine și din Marea Britanie.

Glen Oglaza, un jurnalist cu vechi state de serviciu, la ITN și Sky News, critică comportamentul narcisist al jurnaliștilor prezenți la conferințele de presă de la reședința premierului, din Downing Street, care, spune el, de fapt nu pun multe dintre întrebările care interesează cu adevărat opinia publică.

El crede că în timpul unei astfel de crize majore accentul ar trebui să cadă pe aflarea informațiilor corecte mai degrabă decît pe trasarea vinovățiilor.

Se va spune, justificat, că o parte din vină o poartă și Trump. Așa e. Cu două observații:

1.într-o perioadă de criză ar trebui să prevaleze solidaritatea în fața bătăliei ideologice;

2. în această perioadă Trump a fost destul de reținut în comparație cu alte momente, a avut chiar cuvinte de laudă față de adversarii politici.

I-a lăudat pe democrații din Congres, pe guvernatorii statelor, inclusiv pe cei democrați din state precum California sau New York cu care a avut în trecut destule altercații.

De altfel le-a și spus duminică jurnaliștilor prezenți la conferința de presă că pentru toți ar trebui să fie un fel de perioadă de grație.

În plus, se pare că aceste atacuri nici măcar nu își ating ținta. Popularitatea pe ansamblu a președintelui Trump a crescut iar 60% (cifrele pot varia funcție de perioadă sau de cine face sondajul) dintre americani consideră că gestionează bine criza. Însă oricum, indiferent de situație, astfel de instituții de presă cu pretenții nu ar trebui să pună umărul la discreditarea profesiei de jurnalist.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -