„Regimul Assad a supus poporul sirian la un deceniu de brutalitate pentru temeritatea de a cere reforme pașnice", a declarat secretarul de Externe, Dominic Raab.
„Încă șase persoane din regim au fost puse pe lista sancțiunilor pentru atacurilor asupra cetățenilor pe care ar trebui să-i protejeze", a subliniat Raab.
Printre cei sancționați se numără ministrul de Externe Faisal Miqdad, lui Assad - Luna al-Shibl, finanțatorul Yassar Ibrahim, omul de afaceri Muhammad Bara Al-Qatirji, comandantul Gărzii Republicane Malik Aliaa și ofițerul Zaid Salah.
Prima Doamnă, investigată de Poliția Metropolitană
În același timp, Poliția Metropolitană a lansat o investigație preliminară asupra Primei Doamne a Siriei, Asma al-Assad, 45 de ani, cetățean britanic, potrivit The Times.
„Putem confirma că Unitatea pentru crime de război din Met, care face parte din Comandamentul de combatere a terorismului, a primit o sesizare la 31 iulie 2020 referitoare la conflictul sirian în curs. Sesizarea este în evaluare de către ofițeri”, se arată într-o declarație a Poliției Metropolitane.
Citește și
ONU: „Începeți procesele în instanțe naționale pentru criminalii de război sirieni”
Aproape jumătate din tinerii din Siria și-au pierdut o rudă sau un prieten în cei zece ani de război
Guernica 37 Justice Chambers - cunoscută din punct de vedere juridic ca departament de drept internațional - o acuză pe Asma al-Assad că se numără printre pionii importanți ai regimului care au încurajat și incitat la infracțiuni internaționale, cum ar fi aplicarea sistematică a torturii și uciderii civililor, inclusiv prin utilizarea armelor chimice.
Soția de origine britanică a președintelui sirian Bashar al Assad, născută Emma Akhras, este acuzată și că „a susținut și a încurajat terorismul în ultimii zece ani”.
The Times a indicat posibilitatea de a se emite o „notificare roșie” la Interpol, ceea ce va face ca Prima Doamnă să nu poată călători în străinătate fără să riște arestarea. Aceasta se află sub sancțiunile impuse în 2012 de Marea Britanie și Uniunea Europeană împreună.
Asma Assad este cetățean britanic
Asma s-a mutat în Siria în 2000, după ce s-a căsătorit cu Bashar al-Assad. De atunci, poziția ei a crescut treptat, mai ales în ultimii zece ani, de când a început revoluția poporului sirian, extinzându-și imperiul caritabil și de afaceri și susținând discursuri în sprijinul forțelor armate siriene, folosite în reprimarea brutală a revoltelor.
Soția președintelui sirian a primit departamentul soldaților răniți ai armatei regimului, „armată care a bombardat civili, școli și spitale cu butoaie cu trinitrotoluen, cu bombe convenționale, cu artilerie, cu toate formele de muniție, inclusiv chimică”, după cum se arată în ancheta poliției, potrivit The Times.
ONU acuză regimul Assad de atacurile asupra zonelor civile cu arme chimice, care este un act terorist „conform legilor din Marea Britanie, precum și legilor Statelor Unite care clasifică statul sirian drept „sponsor al terorismului”.
„Acesta este un pas important în responsabilizarea înalților oficiali politici pentru faptele lor. Un stat își asumă responsabilitatea pentru actele propriilor cetățeni”, a declarat echipa juridică.
„Deoarece Asma este cetățean britanic, este important să fie urmărită în justiție dacă dovezile susțin acuzația și se pune problema ridicării cetățeniei britanice. Este corect ca justiția să fie înaintată unei instanțe engleze”, a precizat echipa.
La 15 martie se împlinesc zece ani de la debutul revoluției siriene, transformată în război civil.
Se estimează că numărul persoanelor ucise este în jur de un milion, mii de cetățeni sunt deținuți politic în închisori unde tortura și uciderile se practică la „nivel industrial”, conform ONU, iar peste 9 milioane de cetățeni sunt refugiați și strămutați.
Guvernul sirian a negat săvârșirea crimelor de război și susține că luptă împotriva terorismului.
Asma al-Assad nu este singura persoană de nivel înalt judecată în instanțe britanice.
Dictatorii Pinochet și Charles Taylor, judecați în Marea Britanie
Generalul Augusto Pinochet, care a dat lovitura de stat în Chile și a condus printr-o dictatură militară brutală timp de 17 ani, a fost arestat la Londra în 1998, ținut sub arest la domiciliu peste un an cât a durat procesul, apoi a fost extrădat în Chile, unde a fost judecat și sub arest la domiciliu până la moartea sa.
Un alt „VIP”, care execută o pedeapsă de 50 de ani de închisoare în Marea Britanie, este Charles Taylor, fostul președinte al Liberiei, condamnat de o Instanță internațională de la Haga în urmă cu nouă ani pentru sprijinirea și instigarea la crime de război din Sierra Leone.
În 2017, Marea Britanie a arestat-o și pe fosta sa soție, Agnes Reeves Taylor, acuzând-o de aplicarea torturii.