Deținutul avea 63 de ani și era fratele unui cunoscut șef mafiot din localitate. Cele două femei, Carmelina Marino (48 de ani) și Santa Castorina (50 de ani), au fost găsite la o distanță de cinci minute de mers cu mașina una de cealaltă, ambele împușcate în cap.
La Motta s-a sinucis la scurt timp după aceea, cu aceeași armă folosită la asasinarea celor două femei.
Carmelina Marino a fost prima dintre cele două victime care au fost găsite fără viață. Ea era în interiorul mașinii sale, care era parcată pe faleză, lângă portul turistic. Trecătorii, care au văzut-o prăbușită pe volan, s-au gândit inițial că femeia se simte rău, dar când s-au apropiat au văzut că sângera și au chemat imediat poliția.
Citește și: Turcia, în pragul revoltei populare. Operațiuni de salvare suspendate, focuri de arme
Abia se declanșase alarma pentru această crimă, când carabinierii au fost anunțați că o altă femeie a fost găsită grav rănită în centrul localității.
Criminalul s-a dus cu arma in mână să se predea
Victima, Santa Castorina, tocmai coborâse din mașină când s-a prăbușit, lovită de unul sau mai multe focuri de armă. Ea a fost găsită în viață, dar încercările personalului sanitar de la 118 de a o salva au fost inutile. A murit la scurt timp, pe trotuarul unde fusese împușcată de Salvatore La Motta.
Citește și: NATO cere Germaniei să conducă Forță de reacție rapidă. „Armata britanică, prea mică”
Criminalul s-a prezentat apoi la cazarma carabinierilor, a sunat la ușă și a spus că vrea să se predea. În mâini avea arma cu care le-a ucis pe cele două femei. Carabinierii i-au cerut în mod repetat să arunce arma, dar la un moment dat La Motta a îndreptat pistolul spre tâmplă și și-a luat viața.
Criminalul, un exponent important al Mafiei italiene
Salvatore La Motta, despre care se crede că a fost în trecut un important exponent al clanului mafiot Santapaola, fusese arestat la data de 16 iunie 2000, la Riposto, de către carabinierii nucleului operativ Catania. Cu opt zile mai devreme, el primise o condamnare de închisoare pe viață pentru crimă, relatează La Repubblica.
Sâmbătă, 11 februarie 2023, era în libertate după ce obținuse o permisie drept premiu pentru liberă purtare și ar fi trebuit să se întoarcă în închisoare câteva ore mai târziu.
Motivul pentru care le-a ucis pe cele două femei rămâne încă neelucidat. În aceste ore, anchetatorii cercetează viața criminalului și a victimelor pentru a înțelege posibilele legături, dar, în același timp, se bazează foarte mult pe posibila mărturie a unui prieten al lui La Motta, un bărbat care i-ar fi fost alături în timpul primul asasinat, însoțindu-l cu mașina proprie la fața locului și așteptând să-l ia după crimă.