John List era contabil şi muncea din greu la o bancă din oraşul american Jersey, nu departe de locuinţa sa. De altfel, casa în care locuia împreună cu mama sa, soţia şi cei trei copii ai lor.
Familia sa era una absolut normală, mergeau la biserică în fiecare duminică, iar John rămânea şi preda la şcoala de duminică. Totul a fost perfect până în anul 1971, sau cel puțin așa se vedea din exterior.
Pierderea jobului l-a distrus. A refuzat ajutorul de șomaj ca să nu râdă vecinii de el
În anul 1971, John List şi-a pierdut locul de muncă. Avea 46 de ani, iar alte locuri de muncă păreau să nu existe pentru el. Însă nu a avut curaj să spună familiei despre faptul că nu mai producea banii necesari traiului obişnuit.
Astfel, John a început să-şi petreacă zilele în gară, citind ziarele şi sustrăgând în secret bani din contul mamei sale pentru a putea plăti ipoteca în continuare. A refuzat să intre în şomaj, căci credea că se va face de râs în rândul comunităţii şi că va trăda principiile învăţate de la tatăl său.
Dintr-un contabil respectat a devenit un monstru sângeros
Este greu de crezut că soluţia pe care avea să o găsească ar fi fost pe placul tatălui său, însă pentru John, după cum avea să mărturisească mai târziu, singura cale acceptabilă de a ieşi din acel impas a fost uciderea mamei, soţiei şi a copiilor săi.
Într-una dintre zilele de la finalul anului 1971, John List şi-a împuşcat soţia, pe nume Helen. De asemenea, a împuşcat-o şi pe mama sa, Alma, care avea 85 de ani. Au urmat Patricia, fiica sa în vârstă de 16 ani, fiul său, John, care avea 15 ani şi celălalt fiu, Frederick, în vârstă de 13 ani.
John şi-a ucis familia după un plan care pare bine pus la punct. Soţia sa a fost prima. Copiii erau la şcoală, aşa că John a găsit-o pe Helen singură în bucătărie, savurându-şi cafeaua de dimineaţă. A împuşcat-o, după care a mers la etaj. Acolo şi-a ucis mama, care stătea în pat.
Mai târziu, Patricia a fost prima care a ajuns acasă de la şcoală. Aceasta a fost cea de-a treia victimă. A urmat Frederick, fiul cel mic. Ulterior, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, John şi-a făcut un sendviş, după care a mers la bancă şi şi-a închis conturile. A mers apoi să-şi susţină fiul cel mare, care avea un meci de fotbal la liceu. După meci, l-a condus pe acesta acasă, împuşcându-l în piept.
Și-a motivat crimele oribile într-un bilețel pentru pastorului său
John List a aşezat trupurile membrilor familiei sale în salon, pe nişte saci de dormit. A scris apoi un bilet adresat pastorului său. John List a mărturisit că se temea pentru familia sa care, confruntându-se cu o lume plină de răutate şi sărăcie, se va întoarce împotriva lui Dumnezeu.
Aşadar, fapta pe care a făcut-o a fost pentru a le asigura membrilor familiei sale un loc în Rai.
A pus în aplicare un plan malefic gândit până în cele mai mici detalii
Pentru a induce poliţia în eroare, a curăţat temeinic locul crimelor, după care s-a decupat din toate fotografiile din casă. A anulat toate livrările şi contractele şi a sunat la şcoală pentru a-şi învoi copiii, spunând că vor pleca într-o vacanţă timp de câteva săptămâni.
În cele din urmă, a aprins toate luminile şi radioul, fixându-l pe un post religios, care se auzea răsunând în camerele goale ale locuinţei. John a dormit în casă în acea noapte, în timp ce toată familia sa zăcea, fără viaţă, în salonul de dans. A doua zi a ieşit pe uşa casei şi nu a mai fost văzut în următorii 18 ani.
A trecut circa o lună de zile până când vecinii au început să suspecteze că ceva era în neregulă la locuinţa familiei List. Li se părea ciudat că luminile erau mereu aprinse, dar nu se vedea nicio mişcare. Din acest motiv, au sesizat poliţia.
Crimele au fost descoperite. Criminalul „a intrat în pământ” 18 ani
În data de 7 decembrie 1971, autorităţile au pătruns în locuinţa familiei List. Au fost găsite cadavrele şi biletul lui John. Bărbatul a explicat că trupurile din casă sunt membrii familiei sale, pe care i-a ucis din milă. Astfel, spunea el, le-ar fi salvat sufletele persoanelor pe care le-a iubit.
Agenţii FBI au găsit maşina lui John parcată la aeroportul din New York, însă nu aveau niciun indiciu despre locul în care s-ar fi putut afla acesta.
Timp de 18 ani, nu a existat nicio pistă pentru prinderea lui John List. Însă atunci a intrat în scenă criminalistul Frank Bender. Acesta realiza portrete ale infractorilor căutaţi de mulţi ani, astfel cum şi-i imagina el îmbătrânind.
Astfel, Frank Bender a realizat un portret al lui John List, căruia i-a pus, pe lângă elementele specifice înaintării în vârstă, aceiaşi ochelari pe care bărbatul îi purta în tinereţe. Acest lucru, bănuia criminalistul, i-ar fi adus aminte de o perioadă bună a vieţii sale.
Portretul a fost extrem de reuşit. Iar când a fost publicat la televizor, în data de 21 mai 1989, împreună cu povestea crimelor sale înfiorătoare, peste 22 de milioane de telespectatori au văzut imaginea ucigaşului. Atunci au început să apară ponturile.
Unul dintre aceste ponturi a venit din partea unei femei din oraşul Richmond, din statul american Virginia. Aceasta a spus că vecinul său, Robert Clark, seamănă extrem de bine cu ucigaşul căutat de poliţie. De asemenea, femeia a precizat că vecinul era contabil şi că mergea duminica la biserică.
Anchetatorii au mers la locuinţa lui Robert Clark, unde au găsit-o pe soţia lui. Aceasta a povestit că l-a întâlnit pe Robert la biserică, iar toate detaliile se potriveau ca într-un joc de puzzle. Povestea femeii a pus capăt unei căutări care a durat vreme de 18 ani.
Criminalul şi-a schimbat numele şi s-a mutat în statul Colorado, folosind noua sa identitate. Ulterior, sub numele de Robert Clark, s-a mutat în Richmond, unde a început o nouă viaţă, potrivit NY Times.
Condamnat la 5 pedepse consecutive de închisoare pe viaţă
Poliţiştii l-au arestat pe John List în data de 1 iunie 1989, la nouă zile de la momentul în care portretul realizat de criminalist a fost difuzat la TV.
Procesul său a avut loc în anul 1990. Apărătorii săi au motivat că John List suferea de PTSD (tulburarea de stres posttraumatic).
Ar fi dobândit această afecţiune în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi în timpul Războiului din Coreea.
Psihologii care l-au consultat au stabilit că John List trecea de fapt prin aşa-numita criză a vârstei de mijloc, iar aceasta nu putea fi o scuză pentru uciderea a cinci oameni nevinovaţi.
Juriul l-a găsit vinovat pe John List. Judecătorul l-a condamnat la cinci pedepse consecutive de închisoare pe viaţă.
John List a murit în închisoare în anul 2008, la vârsta de 82 de ani.