Jocul dublu al lui Maduro, aliatul lui Putin. Poate distruge economiile Rusiei și Chinei

DE Adina Mutăr | 15.12.2023 - 19:34
Jocul dublu al lui Maduro, aliatul lui Putin. Poate distruge economiile Rusiei și Chinei  - Foto: Profimedia Images (imagine cu caracter ilustrativ)
Jocul dublu al lui Maduro, aliatul lui Putin. Poate distruge economiile Rusiei și Chinei - Foto: Profimedia Images (imagine cu caracter ilustrativ)

Jocul dublu al lui Maduro, aliatul lui Putin. Poate distruge economiile Rusiei și Chinei. Venezuela și Statele Unite se îndreaptă spre relaxarea sancțiunilor împotriva Caracasului, iar „anexarea” Guyanei decretată de președintele Venezuelei ar fi doar un element de presiune.

SHARE

Jocul dublu al lui Maduro, aliatul lui Putin. Poate distruge economiile Rusiei și Chinei, dacă se înțelege cu SUA asuprarelaxării sancțiunilor. „Anexarea” Guyanei îi servește luui Nicolas Maduro doar ca să negocieze în termenii săi.

Potrivit unor surse, opțiunea de a permite companiilor petroliere străine să primească petrol venezuelen ca rambursare a datoriilor este luată în considerare dacă președintele Nicolas Maduro va începe negocierile cu opoziția.

Jocul dublu al lui Maduro, aliatul lui Putin. Poate distruge economiile Rusiei și Chinei 

Acum, autoritățile americane încearcă să asigure rezerve suplimentare de petrol atât pe piața internă, cât și pentru partenerii europeni.

Din noiembrie 2022, Chevron a primit permisiunea de a-și extinde operațiunile în Venezuela, iar alte companii, precum Repsol și Eni, au primit scrisori de aprobare din SUA ce le-au permis să reia importul de petrol venezuelean pentru achitarea datoriilor.

Printre companiile care iau în considerare permisiunea SUA de a accepta petrol venezuelean ca rambursare a datoriilor se numără Maurel & Prom din Franța, un partener în joint venture cu PDVSA, deținută de stat, potrivit rybar.ru, un think tank rusesc ce urmărește desfășurarea evenimentelor în țara aliată Rusiei.

În ultimele luni, prețurile petrolului au fost sub presiune, iar perspectivele de redresare sunt foarte vagi. Pe de o parte, țările OPEC reduc producția într-o manieră coordonată, dar acest lucru nu oferă un sprijin semnificativ.

Ridicarea sancțiunilor din Venezuela și producția de petrol din Guyana, „anexată” de Maduro

Revenirea livrărilor de petrol din Venezuela va crește livrările pe piața internă din SUA și va da o lovitură afacerilor rafinăriilor independente chineze, scriu analiștii de la Rybar.

Acum, companiile chineze sunt nevoite să concureze pentru petrolul din Venezuela cu cumpărători din India, ceea ce le reduce beneficiul. Întreprinderile indiene au posibilitatea de a diversifica achizițiile de petrol ieftin fără a încălca sancțiunile.

În paralel, aceasta reduce livrările de petrol rusești către India, în timp ce livrările de petrol rusesc către China continuă să fie la o reducere mare, deoarece principalii cumpărători din China sunt marile rafinării ce operează în baza unor contracte pe termen lung.

Rezervele de petrol ale Chinei sunt acum cele mai mari din lume, ceea ce pune presiune și asupra prețurilor.

Livrările de țiței din Venezuela vor ajuta la rezolvarea problemei cu furnizarea de motorină pe piața internă din SUA și benzină pe piața UE.

Țițeiul produce motorină, necesară pentru transport și industrie.

Și din petrol se obține benzină pentru consum casnic, mașini. Întreprinderile din Orientul Mijlociu furnizează în principal petrol, iar din acesta se produce puțină motorină.

În UE, nevoia de motorină este în scădere, doar benzina rămânând la cote mari.

Producția de petrol din SUA este în creștere, iar volumul fuziunilor și achizițiilor între companiile care operează în Bazinul Permian a depășit deja 100 de miliarde de dolari.

Drept urmare, producția de petrol din Statele Unite a ajuns deja la 13,1 milioane de barili pe zi și este în creștere. Arabia Saudită și Rusia au fiecare producție de aproximativ 9 milioane de barili și obligații de reducere.

Potrivit analiștilor de la Citybank, pentru a menține petrolul în intervalul 70-80 de dolari pentru anul viitor, furnizorii din OPEC+ și Federația Rusă vor trebui să respecte planul de reducere a producției. Aceasta înseamnă o pierdere a ofertei fizice și a cotei de piață.

Una dintre principalele sarcini ale SUA pentru 2024 este organizarea de alegeri democratice în Venezuela și integrarea sa și Guyanei vecine, bogată în petrol, în sistemul său de producție și rafinare a petrolului.

Se estimează că acest lucru îi va permite să controleze 50-60% din livrările mondiale de petrol.

Monopolul Rusiei asupra petrolului și gazelor, amenințat de SUA

Această nouă configurație pe piața energiei îi pune pe furnizorii din OPEC+ și din Federația Rusă într-o poziție foarte vulnerabilă și necesită acțiuni coordonate nu doar la nivelul oficialilor de vârf, ci și la nivelul companiilor petroliere, scriu analiștii de la Rybar.

„Este nevoie de o integrare mult mai strânsă decât în prezent, schimb de tehnologii, cooperare în domeniul logisticii, crearea unui sistem unificat de vânzări. Este imposibil de ignorat această situație, deoarece piața energiei se îndreaptă rapid către monopolizare”, avertizează experții, subliniind că economiile Rusiei și Chinei, bazate pe petrol, sunt sub risc de prăbușire.

Citește și: VIDEO Un alt aliat al lui Putin înarmează Venezuela pentru o invazie în America de Sud

Președinții Venezuelei și Guyanei, Nicolas Maduro și Irfaan Ali, s-au întâlnit la 14 decembrie pentru discuții în Caraibe, la Saint Vincent and Grenadine.

Înainte de întâlnire, Maduro și Ali s-au întâlnit separat cu reprezentanți ai blocului Comunității Caraibelor (CARICOM). Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Ecuador, Paraguay, Peru și Uruguay au emis o declarație comună prin care cer ambelor părți să negocieze pentru a căuta o soluție pașnică. „Nu se dorește un război în America de Sud.”

Sadio Garavini di Turno, fost ambasador al Venezuelei în Guyana, a declarat că disputa teritorială a fost dusă la Curtea Internațională de Justiție și la Consiliului de Securitate al ONU, ceea ce complică aspirațiile lui Maduro.

Citește și: Venezuela pleacă la război. Maduro, aliatul lui Putin, a semnat decrete de invadare a Guyanei

În plus, Guyana are parteneri militari occidentali, iar Statele Unite au desfășurat exerciții militare comune în Essequibo, regiunea bogată în petrol al Guyanei.

Astfel, Maduro are puține opțiuni, iar ridicarea sancțiunilor și o garanție pentru a rămâne la putere (trebuie doar să se angajeze în dialog cu opoziția), ar fi de preferat față de interesele Rusiei și Chinei în petrolul venezuelean.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te