Marile puteri nu au intervenit atât de prompt doar pentru a ajuta Israelul să învingă o organizație teroristă care are ceva armament furnizat de Iran. În realitate, este vorba de un război cu ramificații în toată zona, iar „capul“ acestor ramuri este la Teheran, unde regimul mullahilor a creat o „Axă a rezistenței“ împotriva Occidentului și Israelului, formată din miliții și organizații teroriste mult mai bine înarmate decât Hamas.
„Axa rezistenței“ din teritoriile palestiniene
Hamas s-a format la sfârșitul anului 1987, la începutul primei Intifade (revoltă a populației palestiniene împotriva ocupației israeliene), când conducerea mișcării Al-Fatah – OEP (Organizația pentru Eliberarea Palestinei) – era în exil în Tunis.
Rădăcinile sale sunt în ramura palestiniană a Frăției Musulmane. Hamas cere înființarea unui stat islamic palestinian în locul Israelului și respinge toate acordurile încheiate între OEP și Israel. Influența Hamas este concentrată în Fâșia Gaza și în unele zone din Cisiordania.
Teheranul a susținut financiar,
cu 100 de milioane de dolari
anual, grupările palestiniene,
inclusiv Hamas și Jihadul
Islamic Palestinian, autoare
ale masacrului de la 7 octombrie
Aripa militară a Hamas - Brigăzile Izz al-Din al-Qassam - care a comis multe atacuri anti-israeliene atât în Israel, cât și în teritoriile palestiniene încă din anii 1990 – este responsabilă în mare parte și de atacurile de la 7 octombrie din Israel.
La începutul lui 2006, gruparea a „câștigat“ alegerile legislative în teritoriile palestiniene, punând capăt stăpânirii partidului laic Fatah al Autorității Palestiniene și contestând conducerea mișcării naționaliste palestiniene.
Aceasta a marcat sfârșitul controlului asupra Gazei pentru palestinienii implicați în procesul de pace. De asemenea, a declanșat o blocadă comună israelo-egipteană (Hamas este o ramură a organizației Frații Musulmani egipteni, declarată organizație teroristă în Egipt), care a adus populația din Gaza în pragul sărăciei, dar nu și pe liderii Hamas, sponsorizați de Qatar și Iran și care trăiesc „exilați“ în țări din Golf, strângând averi de miliarde de euro, potrivit serviciilor secrete occidentale și israeliene.
EXOD Populația palestiniană părăsește Gaza, la cererea Israelului, ca să reducă victimele colaterale. Peste 10.000 de oameni au fost uciși în războiul din Gaza - Foto: Profimedia Images
O altă organizație palestiniană din „Axa rezistenței“ este Jihadul Islamic Palestinian (PIJ), cea mai radicală organizație care operează în arena palestiniană și care a luat parte la masacrul din 7 octombrie. PIJ se angajează să creeze un stat islamic palestinian și să distrugă Israelul prin jihad (războiul sfânt). Este socotită de experți în Orientul Mijlociu unică printre mișcările sunite pentru că se raliază învățăturilor ayatollahului Khomeini, liderul șiit al revoluției islamice din Iran.
Teheranul a susținut financiar, cu 100 de milioane de dolari anual, grupările palestiniene, inclusiv Hamas și Jihadul Islamic Palestinian, până ce sancțiunile impuse din cauza programului nuclear au diminuat bugetul.
Finanțarea a fost preluată de Hezbollah și Qatar.
„Axa rezistenței“ din Liban
Hezbollah (sau Partidul lui Dumnezeu), cu secretarul său general Hassan Nasrallah, este marele pericol pentru Israel în actualul conflict. Hezbollah este o mișcare șiită care a fost primul mandatar al Iranului în Orientul Mijlociu.
Are o miliție înființată la începutul anilor 1980, cu sprijin militar și financiar din partea Gărzilor Revoluționare Iraniene (IRGC) și un partid politic care a candidat pentru prima dată în 1992, după ce a ieșit din clandestinitate.
În anii 1980, a efectuat mai multe atentate sinucigașe împotriva personalului și a bazelor americane din Liban și a capturat zeci de ostatici străini, inclusiv peste zece americani, fiind declarată organizație teroristă de către SUA.
TERORISM Steagul palestinian flutură în fața unui portret al fostului comandant al Corpului Gărzii Revoluționare Islamice IRGC), generalul Qasem Soleimani, care a format și a condus „Axa de rezistență“ teroristă. A fost asasinat de SUA - Foto: Profimedia Images
Până în 2020, Hezbollah devenise cel mai puternic înarmat actor non-statal din lume, cu cel puțin 150.000 de rachete, potrivit Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale. De asemenea, deține poziții puternice în guvernul și sectorul economic al Libanului. 50.000 de luptători Hezbollah sunt gata să intre în război acum, la îndemnul Iranului, printre care și un grup puternic de elită de 5.000 de oameni, numit Unitatea Radwan, care a fost antrenată de IRGC.
Hezbollah are experiență de luptă în Siria, unde este de partea regimului lui Bashar al-Assad, care a pornit război împotriva propriului popor ce se revoltase împotriva guvernării clanului său, revoluție începută în 2011 și încă neîncheiată.
Guvernul israelian este informat că Hezbollah are un arsenal de 150.000 de rachete staționate la granița cu Libanul, unele capabile să pătrundă adânc pe teritoriul israelian.
Un puternic sentiment anti-Israel
renaște în toate colțurile lumii.
Sunt israelienii vinovați de ce li
se întâmplă? Sunt palestinienii
vinovați de acțiunile Hamas?
Mai marii lumii trebuie să găsească
o soluție post-război.
Armata israeliană acuză Hezbollah că depozitează aceste rachete sub spitale, școli și case civile, exact ca și Hamas.
Hezbollah a folosit și drone împotriva Israelului, de tipul celor iraniene achiziționate și de Putin pentru războiul din Ucraina.
„Axa rezistenței“ din Irak
Munadhamat Badr (Organizația Badr) unește multe dintre grupurile armate ce operează sub controlul indirect și uneori direct al IRGC.
Din octombrie 2021, Badr este cel mai mare partid din Tahalof al-Fatah (Alianța Cuceririi), care are 20 de locuri.
A integrat mulți membri în forțele de securitate irakiene și, după 2014, în Forțele de mobilizare populară (PMF). Qasim al-Araji, fost membru al organizației, este consilier pentru Securitate națională al Irakului și fost ministru de Interne. Badr a trimis grupuri de luptători în Siria pentru a întări regimul Assad. Organizația rămâne fidelă Iranului și IRGC, acționând la comanda acestora.
„Suntem cu imamul. Dacă imamul nostru spune război, atunci noi spunem război, dacă imamul spune pace, atunci e pace“, a declarat șeful organizației, Hadi al-Ameri.
FUGA Israelieni fugind de la Festivalul Supernova, la granița cu Gaza, sub gloanțele teroriștilor Hamas. Peste 200 de tineri au fost uciși la festival
Asaib Ahl al-Haq (AAH) este un important grup armat irakian care se identifică ca parte a Axei de rezistență a Iranului, dar își menține un grad de independență, formând numeroase celule pentru a conduce diverse operațiuni. În 2020, Departamentul de Stat al SUA a desemnat AAH ca organizație teroristă.
Harakat Hezbollah al-Nujaba (HaN) conduce operațiuni împotriva forțelor americane din 2005. Execută operațiuni militare în mare parte transnaționale, inclusiv în Siria, unde a format Harakat Hezbollah al-Nujaba în 2013. HaN a declarat că va răspunde oricărui ordin din partea liderului suprem al Iranului Ali Khamenei.
La începutul lunii martie 2017, HaN a anunțat la Agenția de știri Tasnim din Iran că formează o Brigadă de Eliberare a Înălțimilor Golan (teritoriu sirian ocupat de Israel).
Kataib Sayyid al-Shuhada (KSS) lucrează direct cu IRGC. Au operațiuni transnaționale comandate de Iran. În 2013, a fost desfășurată în Siria, ca parte a lanțului de comandă al IRGC.
KSS s-a declarat inamicul total al Arabiei Saudite în octombrie 2014, declarând că „orice lucru de origine saudită, fie el uman sau material, este o țintă legitimă“ și a amenințat că va distruge regatul. Grupurile cu cele mai directe legături cu Hezbollah și Iran – HaN și KSS – susțin ferm „Axa rezistenței“ și execută ordinele Teheranului.
„Axa rezistenței“ din Yemen
Ansar Allah sau Houthi este o mișcare religioasă și politică armată musulmană șiită, susținută de Iran în Yemen. Houthi a executat o serie de insurgențe sângeroase împotriva guvernului yemenit timp de peste un deceniu, ducând la răsturnarea regimului din 2015. Sayyed Abdul-Malik al-Houthi este liderul militar, spiritual și politic al mișcării.
Toate aceste miliții ce formează „Axa rezistenței“ sunt activate de Iran și ac-țio-nează împotriva Israelului și forțelor americane din Siria și Irak, rănind peste 40 de soldați americani de la debutul războiului Israelului împotriva Hamas din Fâșia Gaza.
Administrația Biden încearcă să-și mențină aliații uniți împotriva Iranului, Rusiei și Chinei, străduindu-se să evite un război regional extins, ce poate genera un război mondial.
Alianțe și contralianțe
China a trimis șase nave de război în Orientul Mijlociu, pe fondul tensiunilor în creștere din Israel. Forța operativă de escortă navală 44 a petrecut câteva zile în Oman, participând la un exercițiu naval comun și va fi staționată în Orientul Mijlociu pe parcursul desfășurării războiului Israelului. Se conturează o coaliție militară China-Oman ce ar deține controlul asupra Mării Arabiei.
Desfășurarea Chinei vine după ce SUA au trimis un arsenal puternic în Orientul Mijlociu în sprijinul Israelului, avertizând Iranul să-și țină milițiile în frâu și să nu deschidă un al doilea, al treilea, al „n“-lea front. SUA au trimis două portavioane - USS Gerald R. Ford și USS Dwight D. Eisenhower - cu grupurile lor de luptă în estul Mediteranei și un submarin nuclear.
Peste 10.000 de militari americani sunt sub alertă de război în regiune. Și pentru că Beijingul ar putea profita de tensiunile enorme din Orientul Mijlociu pentru a-și urmări interesele de acaparare de teritorii, s-a format o trilaterală SUA-Japonia-Coreea de Sud, pentru a extinde capacitățile de răspuns ale celor trei țări împotriva amenințărilor nucleare și cu rachete ale Coreei de Nord și alte amenințări, din partea Chinei.
Pentru prima dată, un bombardier american B-52H cu capacitate nucleară a aterizat la o bază aeriană sud-coreeană.
În aceeași perioadă, președintele rus Vladimir Putin l-a trimis de urgență pe ministrul său de Externe, Serghei Lavrov, la Teheran.
Iranul încearcă să valorifice reacția negativă din regiune față de sprijinul SUA pentru Israel, ceea ce ar anihila practic toate eforturile Occidentului de a stabili relații economice de viitor cu statele zonale. Vizita lui Lavrov urmează călătoriei președintelui rus, Vladimir Putin, în China și călătoriei lui Lavrov în Coreea de Nord, configurându-se axa Rusia-China-Iran-Coreea de Nord în opoziție față de SUA și aliați.
Iranul a dat deja ordin milițiilor sale să atace Occidentul și Israelul. Hezbollah s-ar putea implica mai mult în războiul Israel-Hamas. De ani de zile, Iranul i-a sprijinit pe rebelii Houthi din Yemen, care sunt în război cu Arabia Saudită și guvernul lui Maeen Abdulmalik Saeed.
Acum, premierul yemenit Maeen Abdulmalik Saeed a avertizat că „navele israeliene din Marea Roșie vor fi vizate“ dacă atacurile armatei israeliene în Fâșia Gaza continuă. Deodată, conflictul din Yemen între guvern și rebeli a luat o întorsătură „pașnică“.
Marea Roșie este un coridor maritim esențial care leagă Marea Mediterană și Oceanul Indian prin Canalul Suez, în special în transportul de petrol și gaze naturale lichefiate din Orientul Mijlociu către piețele internaționale. În plus, locația sa strategică și volumul mare de comerț o fac un punct cheie de interes geopolitic și militar pentru multe națiuni.
Siguranța alimentară și energetică, din nou în haos
Pe marginea summit-ului G20 de la New Delhi, India, Statele Unite, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Uniunea Europeană au convenit să creeze un coridor de transport și economic care să lege Asia de Sud cu monarhiile din Golf și cu țările europene.
Denumit „Coridorul India – Orientul Mijlociu – Europa“ (IMEEC), părțile au semnat un memorandum de înțelegere ce reprezenta o mare victorie pentru Occident și afecta în mod dramatic noul Drum al Mătăsii al Chinei și șantajul economic al lui Putin.
Coridorul își propunea să asigure stabilitatea în diverse domenii, în special în energie și securitate alimentară, conectând India de Europa printr-o rută care trece prin Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Iordania, Israel și Grecia.
De fapt, sunt două coridoare separate, coridorul de est care leagă India de Golful Arabic și coridorul de nord care leagă Golful Arabic de Europa.
Acesta urma să includă o cale ferată ce oferea o rețea de tranzit transfrontalieră, de la nave la feroviare, rentabilă pentru a completa rutele de transport maritim și rutier existente, permițând bunurilor și serviciilor să tranziteze către, dinspre și între India, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Iordania, Israel și Europa.
Acum, ruta a devenit o mare problemă, în special din cauza numeroaselor conflicte din regiunile prin care trece, un punct central fiind planificat în Israel.
Mările agitate ale Arabiei schimbă strategiile
IMEEC este în prezent amenințat de o coaliție China-Iran-Oman-Yemen care se adaugă la problemele de securitate din Marea Roșie, Golful Aden, Oceanul Indian și Marea Arabiei, care erau până acum agitate „doar“ de piraterie și trafic de arme și droguri de-a lungul rutei Iranului către Yemen, cu consecințe pentru securitatea regională.
Strâmtoarea Ormuz, situată între Oman și Iran, leagă Golful Persic de Golful Oman și Marea Arabiei.
Strâmtoarea este cel mai important punct prin care poate fi sufocat tranzitul de petrol din lume. Incapacitatea de a asigura tranzitul petrolului duce la întârzieri substanțiale de aprovizionare și la costuri mai mari de transport maritim, ceea ce duce la prețuri mondiale mai mari la energie.
Miza gazelor din Fâșia Gaza
Mizele actualului război Israel-Hamas în Gaza au, după cum s-a văzut, implicații economice și energetice majore. Iar Fâșia Gaza nu este doar o bucată de pământ locuită de o populație palestiniană săracă, mulți stând în tabere de refugiați.
Fâșia Gaza are gaze în Mediterana, gaze ce nu au putut fi exploatate deoarece Hamas a dovedit că deturnează fondurile pentru a-și întări poziția împotriva Israelului. Care este singura țară ce exportă deja gaze din zăcămintele mediteraneene.
La 30 octombrie, Israelul a acordat 12 licențe pentru șase companii pentru a explora gaze naturale în largul coastei mediteraneene a țării.
Aceasta este cea mai recentă acțiune de exploatare a unuia dintre numeroasele zăcăminte de gaze descoperite pe coasta Mediteranei în ultimele decenii, cu scopul de a rezolva dependența energetică a Israelului și, în mod esențial, livrările Europei.
Rezervele totale de petrol și gaze au fost evaluate la 524 de miliarde de dolari în 2019. Dar Israelul nu are dreptul legal unic la cele 524 de miliarde de dolari, potrivit unui raport ONU publicat în același an.
O parte din rezerve se află pe teritoriul palestinian, o și mai mare parte se află în dreptul Libanului, Siriei – unde Rusia și-a adjudecat portul Tartus și controlul asupra gazelor. Până la izbucnirea actualului război, Libanul și Israelul aproape că se înțeleseseră să-și delimiteze apele ce conțin zăcămintele de gaze.
În iunie 2022, sub presiunea de a găsi o altă sursă de gaz și a scăpa de dependența de gazele rusești, UE a semnat un memorandum de înțelegere pentru a importa gaze din zăcământul Leviathan. Acest zăcământ, cea mai mare dintre descoperirile recente, deține 22.000 de miliarde de metri cubi în gaz natural recuperabil și ar putea satisface cererile interne ale Israelului timp de 40 de ani.
În 1999, BG Group (BGG) a descoperit un zăcământ mare de gaze între 17 și 21 de mile marine în largul coastei Fâșiei Gaza.
Conform acordurilor de la Oslo II, Autoritatea Națională Palestiniană are jurisdicție maritimă până la 20 de mile marine în largul coastei. În noiembrie 1999, PNA a semnat un contract pe 25 de ani de explorare a gazelor cu BGG. Rezervele au fost estimate la miliarde de metri cubi ce ar putea satisface cerințele Palestinei și ar permite exporturi.
Ehud Barak, prim-ministrul Israelului la acea vreme, a aprobat ca BGG să foreze primul puț în iulie 2000. Guvernul lui Ariel Sharon a respins un acord de furnizare de la zăcământul de gaz palestinian la Electric Corporation, deținută de Israel, declarând că fondurile ar putea fi folosite pentru acțiuni teroriste.
Următorul guvern, al lui Ehud Olmert, a fost de acord să redeschidă negocierile cu BGG în aprilie 2007. Dar a urmat preluarea controlului asupra Fâșiei Gaza de către Hamas. Invazia israeliană a Gazei în decembrie 2008 a adus câmpurile de gaze palestiniene sub controlul israelian. ONU a estimat pierderi de miliarde de dolari pentru poporul palestinian.
Acordurile Abraham de normalizare cu Israelul, în derivă
Desigur, situația din Palestina este mai complexă decât locația zăcămintelor de gaze, dar geopolitica și geologia cartografiază cursuri similare. Situația din Orientul Mijlociu devine și mai complexă având în vedere impactul Acordurilor Abraham, care au fost inițiativa Administrației Trump pentru a normaliza relațiile diplomatice dintre Israel și mai multe state arabe pe parcursul anului 2020.
Deși aceste acorduri au fost salutate drept victorii diplomatice la Washington, acestea au atras critici pentru că nu facilitau dreptul palestinienilor la autodeterminare în temeiul Dreptului internațional. Statele din Golf precum Emiratele Arabe Unite și Bahrain, care au normalizat relațiile cu Israelul în timpul acordurilor, odată cu escaladarea violenței în Gaza, s-au simțit obligate să trimită ajutor umanitar în Gaza și să susțină drepturile poporului palestinian.
Mai mult decât atât, la 12 octombrie, prințul moștenitor saudit Mohammad bin Salman și președintele Iranului Ebrahim Raisi s-au întâlnit pentru a discuta importanța securității regionale și a unității islamice în mijlocul conflictului, după cum a declarat biroul lui Raisi, uitând de atacurile și amenințările rebelilor Houthi, sponsorizați și înarmați de Teheran, asupra câmpurilor de foraj saudite.
În momentul de față, Israelul se află sub presiuni internaționale din cauza situației populației palestiniene. Șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, în ciuda sprijinului puternic al Uniunii Europene pentru Israel, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la „situația umanitară care se deteriorează rapid“ în Gaza.
Chiar și președintele Joe Biden, care susține Israelul, a avertizat că ocuparea Gazei ar fi o „mare greșeală“, pentru că ar genera o animozitate suplimentară în regiune față de Israel și ar alimenta un ciclu de violențe perpetuu.
Egiptul și Iordania s-au unit pentru a refuza primirea refugiaților palestinieni, susținând că acest lucru favorizează o politică de „epurare“ urmărită de Israel. În urma masacrului comis de Hamas în Israel și al războiului din Gaza, mii de manifestanți au ieșit în stradă pentru a lua apărarea poporului palestinian.
Un puternic sentiment anti-Israel renaște în toate colțurile lumii. Sunt israelienii vinovați de ce li se întâmplă? Sunt palestinienii vinovați de acțiunile Hamas? Mai marii lumii trebuie să găsească o soluție post-război.
