Iar mulți dintre ei nu și-au putut lăsa acasă cei mai buni prieteni și și-au luat câinii sau pisicile cu ei.
Olga Okhrimenko, 34 de ani, care a fugit din Ucraina, își ține câinele pe nume „Knolly” în brațe în timp ce stau într-o sală de bal transformată într-un adăpost improvizat pentru refugiați, la Suceava, România, relatează abc7chicago.com.
Soldații ucraineni au improvizat o trecere peste râul Irpin, pentru a putea evacua civilii din orașul Irpin, puternic bombardar de ruși. O localnică nu a vrut să plece decât cu câțelușul său în brațe.
O tânără din Ucraina a trecut granița cu Polonia de la Medyka, cu doi câțeluși în brațe.
Reorganizare: Uzina Ford Craiova, „vândută” Ford Otosan din Turcia cu de 10 ori prețul din 2008
Refugiați ucraineni așteaptă trenul în stația Przemysl, Polonia, alături de pet-urile lor.
Help Lăbuș a postat, de exemplu, pe Facebook un motan gri, ochii verzi, salvat din calea războiului de stăpânii săi și apoi lăsat în camera unui centru de refugiați din România, ucrainenii plecând mai departe și ne mai putându-l lua mai departe.
„Apreciem eforturile pe care le fac refugiații salvand si animalele din război. Știm că este extrem greu iar suferința prin care trec este de nedescris, însă îi rugăm pe cei care nu le pot lua cu ei mai departe să lase un bilețel cu vârsta, numele acestora, eventual detalii despre starea de sanatate. Vă rugăm să distribuiți pentru ca acest mesaj sa ajunga la cât mai multe centre unde sunt cazați refugiații. Astfel, cei care care vin cu animale să ne poată contacta, să ne ceară ajutorul, să nu le abandoneze, pentru ca apoi să le vedem pe stradă”, a postat Help Labuș pe Facebook.
Alți ucraineni au fugit din calea războiului cu doi rottweileri și le-au căutat în România cuști speciale pentru a-i putea lua mai deaparte, cu avionul, într-o țară arabă.
Amir, un cățel refugiat din Ucraina și-a găsit un loc la adăpostul Susy Utzinger Stiftung für Tierschutz - SUST. Stăpânul lui a reușit să plece din calea războiului luându-l și pe Amir cu el. În centrele pentru refugiați, însî, nu îl putea ține, Amir fiind un câine de talie mare și prietenos "selectiv". Prin urmare, stăpânul a ales varianta oferită de adăpostul SUST, scrie pe Facebook Help Labus.
Peste 3 milioane de ucraineni au fugit din calea războiului, peste 453.000 au ajuns în România
Numărul refugiaţilor ucraineni care au fugit din ţară de la începutul războiului a ajuns 3.000.381, potrivit Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, citat de BBC.
În aproape trei săptămâni, milioane de ucraineni au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara din cauza invaziei ruseşti. Numărul celor dislocaţi constituie cea mai mare criză a refugiaţilor din Europa, de la cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat şeful Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi.
Printre acestea se numără 1,8 milioane de ucraineni aflaţi acum în Polonia, a precizat agenţia ONU pentru refugiaţi, iar 300.000 se deplasează în Europa de Vest.
De la începutul invaziei, peste 264,000 de ucraineni au intrat în Ungaria, iar 213..000 au ales Slovacia.
Peste 337.000 de refugiaţi au ajuns în Moldova, iar peste 453.000 au mers către România.