joi 27 noiembrie
EUR 5.0903 USD 4.3975
Abonează-te
Newsweek România

Ciclonul mediteranean „ADEL” aduce ploi abundente, vânt puternic și răcire accentuată în România

Data publicării: 27.11.2025 • 07:45
Ciclon Adel Foto: Facebook/ANM
Ciclon Adel Foto: Facebook/ANM

Un ciclon mediteranean botezat „ADEL” de meteorologii greci aduce o răcire treptată a vremii, ploi abundente și intensificări ale vântului în România, în perioada 26-30 noiembrie.

„Ciclonul mediteranean denumit de Serviciul Meteorologic Grec „ADEL” s-a format la 25 noiembrie 2025 în bazinul central al Mării Mediterane, ca urmare a interacțiunii dintre aerul cald și umed de origine mediteraneană și o masă de aer polar oceanic extinsă peste vestul, centrul și sud-vestul Europei, potrivit unei postări publicate pe Facebook de Administrația Națională de Meteorologie.

Acesta a fost numit de către Serviciul Meteorologic Grec datorită impactului meteorologic major prognozat asupra Greciei și asupra unor zone din Peninsula Balcanică și sudul Italiei.

Ciclonul mediteranean „ADEL” aduce ploi abundente, vânt puternic și răcire accentuată în România

În Grecia a fost emis cod roșu de vreme severă (ploi torențiale, grindină și descărcări electrice), cu acumulări de peste 200 l/mp între 26–29 noiembrie, în special în nordul și vestul țării.

Ploi frecvente sunt prognozate și în Bulgaria, Albania și Macedonia de Nord, în timp ce în Serbia, Bosnia-Herțegovina și Muntenegru vor apărea ninsori sau lapoviță, iar în Alpii Dinarici se așteaptă ninsori abundente.

Citește și: VREMEA intră într-un proces de răcire. În ce orașe se vor înregistra 0 grade?

România va fi influențată de ciclonul ADEL în perioada 26–30 noiembrie.

De miercuri, aria precipitațiilor se va extinde treptat în regiunile vestice, aflate sub influența frontului rece asociat perturbației ciclonice care va traversa Ungaria și Polonia.

În noaptea de miercuri spre joi și pe parcursul zilei de joi se va menține o legătură frontală între ciclonul ADEL, centrat în zona Mării Ionice, și un ciclon aflat în stadiul de disipare deasupra Republicilor Baltice.

Această joncțiune în distribuția maselor de aer va determina o extindere mai mare a precipitațiilor pe 27 noiembrie în sudul, estul și centrul României.

Circulația aerului în straturile superioare ale troposferei va fi din sector sudic, antrenând aer cald și umed dinspre Marea Mediterană peste aerul mai rece ce va pătrunde în apropierea suprafeței (în special în Moldova și regiunile vestice).

Care va fi influența asupra României

Prin ascendență de scară mare va avea loc condensarea vaporilor de apă, generând precipitații pe arii extinse.

Orografia va contribui semnificativ la intensificarea ascendenței, în special la nivelul Carpaților Meridionali, unde precipitațiile se vor intensifica. Între joi dimineață și vineri dimineață se estimează cantități de peste 30–40 l/mp pe versanții sudici. Vor predomina ploile, iar în nordul Moldovei și în zona montană înaltă se vor semnala precipitații mixte.

La finalul săptămânii, ciclonul ADEL va urma o traiectorie transbalcanică – Grecia, zona Bosfor–Dardanele –, pentru ca pe 30 noiembrie să ajungă în bazinul vestic al Mării Negre, unde va intra în proces de disipare.

Vineri, 28 noiembrie, ciclonul va rămâne deasupra Greciei, iar frontul cald va continua să influențeze sudul României, unde se vor semnala în continuare ploi moderate (10–30 l/mp).

Sâmbătă, 29 noiembrie, pe măsură ce ciclonul se va apropia de bazinul vestic al Mării Negre, circulația estică va antrena aer cald și umed dinspre Marea Neagră peste regiunile sud-estice ale României.

Vor exista condiții de ascendență a aerului umed și cald peste aerul mai rece deja instalat în zona extracarpatică. În evoluția ciclonului spre stadiul de maturitate se va produce un amestec al maselor de aer cald și rece, zona de interacțiune fiind asociată cu frontul oclus, care ar putea aduce ploi însemnate în sudul și sud-estul țării, cu cantități estimate de 30–40 l/mp.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră