Elon Musk, care a apărut cu vânătăi pe faţă, a explicat vineri, în timpul conferinţei susţinute alături de Donald Trump în Biroul Oval de la Casa Albă, că fiul său de 5 ani l-a lovit în faţă în timp ce se jucau, relatează News.ro, citând Reuters.
Miliardarul excentric Elon Musk, vânăt și cu ochiul drept umflat. Cine l-a bătut?
Elon Musk a făcut aceste declaraţii în timpul unui eveniment organizat în Biroul Oval împreună cu Donald Trump, care a marcat sfârşitul rolului oficial al miliardarului în administraţia preşedintelui, unde a fost însărcinat cu reducerea costurilor.
Citește și: Elon Musk pleacă din administrația Trump dezamăgit de proiectul DOGE: „Majorează deficitul bugetar”
Însă ochiul său drept, vizibil vânăt, a atras atenţia reporterilor. Întrebat despre aceasta, Musk a spus că s-a „jucat” cu fiul său. Numele oficial al copilului este X Æ A-12, dar pe scurt i se spune X, aşa cum Musk a botezat şi fostul Twitter, platforma socială pe care a preluat-o în 2022.
„I-am spus: «Haide, loveşte-mă în faţă». Şi el a făcut-o”, a povestit Musk, moment în care a intervenit şi Trump: „X a făcut asta? ... X putea să o facă. Dacă l-aţi cunoaşte pe X...”, a spus preşedintele, care l-a avut oaspete deunăzi pe micul X în Biroul Oval, în timp ce susţinea o conferinţă de presă alături de tatăl lui.
Când a fost întrebat iniţial despre vânătaie, Musk a respins întrebarea cu umorul său criptic obişnuit. „Nu am fost nicăieri în apropierea Franţei”, a glumit el, referindu-se la un incident recent în care soţia preşedintelui Emmanuel Macron a fost surprinsă în timp ce părea să-şi lovească soţul în faţă.
Citește și: Conflict de interese? Chatbotul Grok AI al lui Elon Musk, utilizat de echipa DOGE în guvernul SUA
Musk a mai spus că nu a simţit mare lucru în momentul în care a fost lovit de fiul său, dar că vânătaia a apărut mai târziu.
CEO-ul Tesla părăseşte administraţia Trump după ce a condus o campanie tumultuoasă de reducere a costurilor, în timpul căreia a dat peste cap mai multe agenţii federale, dar în cele din urmă nu a reuşit să realizeze economiile spectaculoase pe care le urmărea.