Forțele Aeriene și FBI fac percheziții la domiciliile cercetătorilor Zonei 51. Ce au postat aceștia

DE Elena Andrei | Actualizat: 18.11.2022 - 16:06
ESCAPE FROM AREA 51/foto: Profimedia Images
Northrop Grumman RQ-180/foto: US Naval Institute

Agenți ai Forțelor Aeriene americane și ai FBI au efectuat percheziții în locuințe din comitatele Clark și Lincoln în cadrul unei anchete asupra postărilor pe un site web despre baza militară ultrasecretă cunoscută sub numele de Zona 51.

SHARE

Biroul de Investigații Speciale al Forțelor Aeriene și FBI au intrat pe proprietățile lui Joerg Arnu în Las Vegas și în orășelul Rachel și au confiscat potențiale dovezi pentru o anchetă comună a agențiilor, ce nu a fost dezvăluită, potrivit locotenent-colonelului Bryon McGarry, purtător de cuvânt al Bazei Nellis Air Force din Las Vegas.

„Aceasta este o anchetă deschisă și în curs de desfășurare între FBI din Las Vegas și OSI al Forțelor Aeriene", a declarat McGarry într-un comunicat.

El a refuzat să ofere detalii despre baza investigației, dar Arnu, din Las Vegas, este webmasterul unui site intitulat Dreamland Resort, care se concentrează pe Area 51, o bază a Forțelor Aeriene din Lincoln County, situată la 120 de mile nord-vest de Las Vegas, unde se efectuează teste pe avioane militare americane noi și clasificate.

Dreamland Resort, la adresa dreamlandresort.com, inițiat de Arnu în 1999, prezintă videoclipuri YouTube realizate de drone care au survolat locuri din jurul Zonei 51, imagini din satelit ale bazei, un forum de discuții cu mesaje pe această temă, articole despre zboruri de testare, "proiecte negre" și OZN-uri, precum și ceea ce spune că sunt fotografii ale unor vehicule noi, cum ar fi așa-numitul avion invizibil fără pilot Northrop Grumman RQ-180,  "super secret", dar prezentat în zbor în 2021.

Arnu a refuzat să comenteze până când va putea vorbi cu avocatul său. Dar el a transmis un comunicat de presă postat pe pagina sa de internet în care spune versiunea sa.

„Cred că percheziția, executată cu o forță complet inutilă de către agenți guvernamentali prea zeloși, a fost menită ca un mesaj pentru a reduce la tăcere comunitatea de cercetare a Zonei 51", a spus el.

„După ce i-am întrebat pe agenți de ce au venit, mi s-a spus doar că percheziția era legată de imagini postate pe site-ul meu din Zona 15.”

Citește și

VIDEO Imagini prin satelit arată o aeronavă ciudată, în formă de „V”, în Zona 51

VIDEO Expert în informații al Forțelor Aeriene: „OZN”-urile, o nouă generație de tehnologie

În timpul raidului, el a susținut că toate "laptopurile, telefoanele, unitățile de backup, aparatura foto și drona au fost confiscate", ceea ce înseamnă că a pierdut dosare medicale, fiscale și financiare, contacte personale și fotografii.

El a estimat costul pagubelor aduse locuinței sale la 5.000 de dolari și valoarea echipamentelor confiscate la 20.000 de dolari.

Arnu susține că până și mandatul de percheziție avea 40 de pagini lipsă, după „bunul obicei” au celor responsabili de Zona 51, iar dosarul a fost sigilat, împiedicându-l să citească învinuirile. FBI-ul nu i-a răspuns la apelurile telefonice, a adăugat el.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te