Europa refuză pacea otrăvită a lui Trump. Putin toacă Odesa și porturile la Dunăre și Marea Neagră.
În capitala Marii Britanii au început discuții multilaterale care implică înalți oficiali europeni pentru a discuta despre „oferta” de pace a lui Trump privind războiul lansat de Rusia în Ucraina.
Discuțiile dintre miniștrii de externe americani, ucraineni și europeni privind războiul Rusiei în Ucraina au fost anulate miercuri, deoarece secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că nu poate participa.
Europa refuză pacea otrăvită a lui Trump. Putin toacă Odesa și porturile la Dunăre și Marea Neagră
Surse apropiate subiectului au declarat că Rubio s-a supărat pentru că europenii au refuzat recunoașterea Crimeei ca teritoriu rusesc.
Întâlnirea a fost planificată inițial ca un summit al miniștrilor de externe din cele cinci țări, potrivit European Pravda.
Discuțiile au fost retrogradate și au continuat la un nivel inferior, între oficiali la nivel înalt din Regatul Unit, Franța, Germania, SUA și Ucraina.
Franța a afirmat că țările europene cred că orice acord de pace menit să pună capăt războiului declanșat de Rusia trebuie să includă „respectul pentru integritatea teritorială a Ucrainei”.
Declarația a venit de la biroul președintelui francez Emmanuel Macron, ca răspuns la un comentariu al vicepreședintelui SUA JD Vance, care a susținut că atât Ucraina, cât și Rusia ar trebui să renunțe la o parte din teritoriul pe care îl controlează în prezent.
Palatul Élysée a subliniat că „integritatea teritorială a Ucrainei și aspirațiile europene sunt cerințe foarte puternice pentru europeni”.
Separat, ministrul de Externe al Marii Britanii, David Lammy, și secretarul Apărării, John Healey, poartă consultări bilaterale cu oficialii ucraineni.
Ce-i dă Trump lui Putin
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că oficialii din SUA, Europa și Ucraina nu au putut să se întâlnească la Londra, deoarece „nu au un acord cu privire la problemele cheie”.
„Din câte am înțeles, ei nu au reușit încă să rezolve diferențele în mai multe puncte, motiv pentru care întâlnirea nu a avut loc”, a spus Peskov la o conferință de presă la Moscova.
Peskov a recunoscut că Rusia menține contactul cu SUA în ceea ce privește o posibilă soluționare a conflictului, dar în prezent nu există niciun dialog, nici cu Europa, nici cu Ucraina.
Cu toate acestea, președintele Vladimir Putin „rămâne deschis” unor astfel de contacte, dacă acestea servesc intereselor rezolvării crizei, a adăugat el.
Rusiei îi este pe plac oferta de „pace” a lui Trump deoarece câștigă totul și nu dă nimic. Trump a oferit recunoașterea de drept de către SUA a controlului rusesc asupra Crimeei, recunoașterea de facto a ocupării rusești a aproape întregii regiuni Lugansk și a părților ocupate ale regiunilor Donețk, Herson și Zaporojie; promisiunea că Ucraina nu va adera la NATO (documentul notează că aderarea la UE este posibilă); ridicarea sancțiunilor impuse din 2014; cooperare economică sporită cu SUA, inclusiv în sectoarele energetice și industriale.
În schimb, Ucraina primește niște vorbe: „o garanție solidă de securitate” care implică un „grup special” de țări europene și potențial non-europene care au o poziție similară.
Documentul subliniază vag modul în care ar funcționa această operațiune de menținere a păcii. Implicarea SUA nu este menționată, potrivit European Pravda.
„Pacea americană” mai oferă „revenirea unei mici părți din regiunea Harkov ocupată de Rusia”, care nici nu are vreo importanță „navigarea nestingherită” de-a lungul râului Nipro în zonele în care se desfășoară de-a lungul liniei de contact, unde rușii bombardează acum în plin.
Plus compensații și asistență pentru reconstrucție (nu sunt indicate surse de finanțare).
Vicepreședintele SUA J.D. Vance a reamintit și el acest scenariu, miercuri, 23 aprilie, menționând că America a înaintat „o propunere foarte clară ambelor părți”. Potrivit acestuia, „este timpul ca ei, fie să spună da, fie ca SUA să se retragă din acest proces”.
Putin vrea mai mult de la Trump
Putin este mulțumit de „pacea” lui Trump, dar, pentru că simte că se poate, vrea mai mult. Vrea Odesa, Nikolaev și să controleze porturile la Dunăre și Marea Neagră, fără de care ceea ce a obținut nu are vreo valoare strategică.
Citește și: Rusia acuză Franța și Marea Britanie că „ocupă„ Odesa. „Cine vine cu sabia, de sabie va muri”
În ultimele zile, Putin a bombardat preponderent Odesa și infrastructura portuară și nu va renunța la acest obiectiv de importanță majoră.
Nu cu mult timp în urmă, Kremlinul a acuzat Franța și Marea Britanie că ocupă Odesa, amenințându-le cu războiul.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a acuzat Franța și Marea Britanie că plănuiesc o intervenție în portul ucrainean Odesa.
„Franța și Regatul Unit se pregătesc să trimită trupe la Odesa”, a declarat Zaharova în cadrul unui briefing la Ministerul rus de Externe, comentând planurile țărilor europene de a trimite un contingent de menținere a păcii în Ucraina.
Rusia nu a acuzat niciodată SUA că operează deja în Odesa, prin compania Logistics Plus, care are echipe în Kiev, Odesa și Ivano-Frankivsk.
Citește și: Putin adaugă Odesa pe lista „orașelor rusești”. Marea Britanie trimite nave și trupe la Marea Neagră
Una dintre cele mai mari realizări logistice ale companiei a fost livrarea a peste 22.000 de tone de conducte de gaz prin porturile Ucrainei la Dunăre și Marea Neagră, în ciuda atacurilor ruse în curs.
Au folosit nave către porturile de adâncime, apoi șlepuri pe Dunăre din portul românesc Constanța, transportând în cele din urmă peste 1.000 de camioane încărcate cu echipamente pentru producția de gaze naturale în locații din toată Ucraina, potrivit CEPA.
A fost prima livrare fără cereale către Ucraina după invazia de către Rusia, proiect care nu a fost deloc pe placul lui Putin. Rusia ține aceste rute sub foc continuu pentru a submina orice proiect în favoarea Ucrainei.
Dar președintele rus speră că încet, încet, va ajunge, prin Trump să cucerească tot ce n-a reușit în trei ani de război.