Efectul Putin în Europa: Finlanda ia în premieră în discuție aderarea la NATO și trimite arme în UA

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 01.03.2022 - 11:44
Premierul Finlandei, Sanna Marin, a anunțat că invadarea Ucrainei de către Rusia i-a adus pe finlandezi mai aproape ca oricând de NATO. / Foto: yle.fi

Premierul Finlandei, Sanna Marin, a anunțat că invadarea Ucrainei de către Rusia i-a adus pe finlandezi mai aproape ca oricând de NATO și că parlamentul de la Helsinki dezbate marți, în premieră, o petiţie civilă pentru organizarea unui referendum privind aderarea ţării la NATO.

SHARE

Premierul Sanna Marin a precizat că o petiţie civilă pentru organizarea unui referendum privind aderarea ţării la NATO a strâns cele 50.000 de semnături necesare pentru sesizarea Parlamentului, iar partidele politice îşi vor face cunoscute poziţiile faţă de demersul cetăţenesc, dar "dezbaterea nu vizează o discuţie mai amplă despre poziţia finlandeză de a adera sau nu la o alianţă militară", relatează politico.eu.

"Este util să aflăm punctele de vedere ale partidelor asupra acestei chestiuni. Din această perspectivă, chestiunea va fi pe ordinea de zi a sesiunii parlamentare" de marţi, a mai spus Sanna Marin.

Citește și: EXCLUSIV Oligarhul care aduce gaz rusesc în România - ajutor de 1 miliard de lei de la statul român

53% dintre finlandezi, în favoarea aderării Finlandei la NATO. În 2017, erau doar 19%

Un sondaj de opinie realizat de compania media finlandeză Yle a arătat pentru prima dată că majoritatea finlandezilor doresc ca ţara lor să devină membră a Alianţei Nord-Atlantice, în urma invaziei Rusiei în Ucraina. 53% dintre repondenți au declarat că sprijină aderarea țării lor la NATO, iar procentul ajunge până la 66%, dacă și Suedia ar decide să intre în Alianță. 

Sondajul Yle arată invadarea Ucrainei de către Rusia a schimbat total opinia finalndezilor despre aderarea la NATO. Un sondaj similar realizat în 2017 arăta că doar 19% dintre finlandezi susțineau aderarea Finlandei la NATO. 

Citește și: Șase întrebări stupide despre Ucraina, Putin și războiul său

De asemenea, în ianuarie 2022, un sondaj similar publicat de cotidianul Helsingin Sanomat consemna doar 28% din opinii pro-aderare.

„Este absolut de înțeles că mulți finlandezi și-au schimbat sau își schimbă punctul de vedere după ce Rusia a atacat Ucraina”, a explicat Marin. Finlandezii evaluează „linia pe care Rusia a trecut-o și linia pe care Rusia n-ar trebui s-o treacă … Și dacă Rusia va trece anumite linii, vom face față singuri sau împreună cu alții”, a mai spus premierul finlandez, fără a-și exprima propria părerea despre aderarea la NATO.

Citește și: VIDEO Rusia atacă brutal civilii și clădirile ucrainene cu rachete. Orașul Harkov este sub asediu

Finlanda a decis să furnizeze armament Ucrainei

Finlanda, nealiniată militar, dar membră a Uniunii Europene, a anunţat că a decis să furnizeze armament Ucrainei: 2500 de puşti de asalt, 150.000 de gloanţe, 1500 de lansatoare de rachete şi 70.000 de raţii de mâncare pentru trupe. 

Rusia a avertizat săptămâna trecută, după ce Putin a ordonat invadarea Ucrainei, că aderarea la NATO a Finlandei sau a Suediei ar avea "repercusiuni militare şi politice grave", o ameninţare care a mai fost lansată de la Moscova în ultimii ani, consemnează AFP.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te