Destin frânt la 28 de ani. Voia să slăbească, dar inima i-a cedat: „Dormi îngerul meu, te voi iubi.”

DE Daniel Toșa | Actualizat: 23.05.2023 - 21:55
Destin frânt la 28 de ani - Foto: Twitter/ @TheKarse67567
Destin frânt la 28 de ani - Foto: Twitter/ @TheKarse67567

Tragedie inimaginabilă pentru familia unei tinere de numai 28 de ani care și-a pierdut viața în timpul unei operații, în Turcia. Tânăra își dorea nespus de mult să slăbească sperând că procedura medicală îi va schimba viața, doar că destinul a ales un alt drum pentru ea.

SHARE

Shannon plecase în Turcia pentru a-și monta un inel gastric cu speranța că o procedură medicală i-ar putea schimba viața, dar destinul a fost nemilos cu ea.

Destin frânt la 28 de ani

"Toată lumea este complet devastată. Shannon era una dintre cele mai bune persoane pe care le-am întâlnit vreodată. Era genul de persoană care ar fi făcut orice pentru oricine și era mereu dispusă să ajute. Era sufletul oricărei petreceri. Este pur și simplu devastator", a declarat o rudă apropiată lui Shannon Bowe, potrivit Mirror.

Chiar dacă aceste operații implică riscuri, rar auzim astfel de povestiri care să ne facă să credem că ni se pot întâmpla. 

Tânăra nu avea asigurare de călătorie, așa că familia ei va trebui să plătească mii de lire pentru a-i repatria trupul neînsuflețit, acasă, în Marea Britanie. 

„Dormi în pace, îngerul meu, te voi iubi mereu”

Zeci de mesaje de adio au inundat paginile de socializare ale tinerei. Prietenii și cei apropiați au dorit să îi transmită un ultim gând în urma acestei tragedii.

Citește și: Bianca a devenit o sportivă de succes. În 2014 se lupta cu cancerul. Mai avea 2 săptămâni de trăit

Prietenul lui Shannon, Ross Stirling, a transmis un mesaj emoționant în memoria partenerei sale: "Dormi în pace, îngerul meu, te voi iubi mereu".

"Este trist să aflu că s-a întâmplat așa ceva. Gândurile mele bune se îndreaptă către familia și prietenii lui Shannon."

Citește și: Câștigătoarea ucraineancă a Olimpiadei de limba şi literatura română vrea la facultate în România

"Fără cuvinte, sunt absolut devastat. Viața poate fi atât de crudă. Veți rămâne întotdeauna în inimile noastre, Shannon Bowe."

"Odihnește-te în pace, Shannon Bowe. Să te însoțească îngerii."

"Inima mea este profund întristată, Shannon. Ai fost unul dintre cele mai pure și amabile suflete pe care le-am întâlnit vreodată! Sunt extrem de recunoscător pentru amintirile cu tine."

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te