"Cu mare satisfacţie, după un drum foarte lung şi numeroase întârzieri, proiectul a fost aprobat", a anunţat deputatul care se află în spatele iniţiativei, Zoila Volio.
Această decizie "va genera o redresare economică, va deschide oportunităţi pentru ţară şi va genera investiţii şi locuri de muncă", a spus el. "Dar cel mai important lucru este ca pacienţii să primească medicamente de calitate la un preţ rezonabil pentru a avea o calitate bună a vieţii", a adăugat oficialul.
Potrivit activistului Isaac Amador, tatăl unui copil cu paralizie cerebrală care foloseşte ulei de canabis pentru a-şi calma episoadele de epilepsie, aproximativ 3.500 de persoane din ţară folosesc astfel de produse din motive medicale.
El a afirmat că, până în prezent, multe familii ale acestor pacienţi au obţinut produsele în mod clandestin, le-au cumpărat din străinătate sau, ca şi el, le-au produs singuri acasă.
La nivel mondial, peste 20 de ţări permit producţia şi consumul de canabis în scop medicinal, inclusiv câteva state din America Latină, precum Argentina, Chile, Panama, Mexic şi Columbia.
În Costa Rica, este necesar ca preşedintele Carlos Alvarado să semneze legea pentru intrarea sa în vigoare. Preşedintele şi-a exprimat în trecut sprijinul pentru acest proiect. Cu toate acestea, el are drept de veto.
Pentru producţia de plante şi derivate ale acestora, producătorii trebuie să se înregistreze la stat şi să-şi declare activităţile autorităţilor.