Comisia Europeană doreşte ca platformele online să identifice în mod clar conţinut. Ce propune

DE Alex Darvari | Actualizat: 05.06.2023 - 17:32
Comisia Europeană doreşte ca platformele online să identifice în mod clar conţinut  - Foto: Pexels / Albertan Barros
Comisia Europeană doreşte ca platformele online să identifice în mod clar conţinut - Foto: Pexels / Albertan Barros

Comisia Europeană doreşte ca platformele online să identifice în mod clar conţinutul - imagini, sunete, texte - generat de inteligenţa artificială (AI) pentru a lupta contra riscurilor dezinformării, a anunţat luni vicepreşedinta executivului UE pentru valori şi transparenţă, Ver

SHARE

Reprezentanta CE a adresat această solicitare semnatarilor codului de bune practici al UE contra dezinformării, cu care s-a întâlnit luni la Bruxelles. Acest cod, ce nu are caracter constrângător juridic, reuneşte pe bază voluntară aproximativ 40 de organizaţii, printre care platforme majore precum Facebook, Google, YouTube şi TikTok, în timp ce Twitter a părăsit recent acest grup.

''Semnatarii care integrează AI generatoare în serviciile lor precum Bing Chat pentru Microsoft şi Bard pentru Google, ar trebui să integreze garanţiile necesare pentru ca aceste servicii să nu poată fi utilizate de către actori răufăcători care generează dezinformare'', a declarat Vera Jourova.

Pe de altă parte, a adăugat reprezentanta CE, semnatarii care au servicii susceptibile de a difuza dezinformare generată de inteligenţa artificială ar trebui să pună în practică o tehnologie pentru a recunoaşte acest conţinut şi a-l indica în mod clar utilizatorilor.

Începând cu 25 august, cele mai mari platforme, reunind peste 45 de milioane de utilizatori activi în UE, vor fi supuse unor obligaţii în cadrul legislaţiei privind serviciile digitale (DSA). Această reglementare prevede ''recurgerea la un marcaj vizibil'' pentru a garanta că ''un conţinut audio sau video generat sau manipulat este recognoscibil''.

Însă Comisia Europeană vrea punerea în aplicare a acestei etichete ''imediat'' în cadrul codului de bune practici contra dezinformării.

Printre altele, Uniunea Europeană negociează o legislaţie specifică privind inteligenţa artificială, ce prevede obligaţii de transparenţă pentru generatorii de conţinuturi editoriale de tip ChatGPT, însă aceste discuţii între statele membre şi eurodeputaţi încă trenează.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te