CNN, despre situația dificilă de la noi: România se confruntă cu cel mai puternic val Covid

DE Edi Neagu | Actualizat: 22.11.2021 - 22:39
Presa internațională analizează criza sanitară din România. FOTO: Pexels.com

Jurnaliștii străini atrag atenția asupra situației grave din spitalele din România. România se luptă cu cel mai puternic val Covid de până acum, iar situația este dificil de gestionat din cauza suspiciunilor privind vaccinurile, a puternicelor convingeri religioase, arată CNN.

SHARE

România se luptă cu cel mai puternic val Covid de până acum, iar situația este dificil de gestionat din cauza suspiciunilor privind vaccinurile, a puternicelor convingeri religioase tradiționale și a dezinformărilor, scrie CNN într-un reportaj care a surprins dramele pe care pandemia le provoacă, scrie digi24.ro.

„Este necruțător”, aceasta este imaginea surprinsă în doar două cuvinte de Claudiu Ioniță, asistent medical la Spitalul Universitar din București, în timp ce privește spre rândul de decedați Covid, de la morga unității sanitare. Pe fiecare targă este câte un cadavru într-un sac negru de plastic. Morga are o capacitate pentru doar 15 cadavre, dar în ziua în care echipa CNN a vizitat spitalul, acolo erau 41. Imaginea de pe coridoare este dureroasă, scrie CNN care a surprins o femeie care a fost lăsată în interiorul morgii, pentru a-și privi tatăl pentru ultima oară.

Citește și: OMS, „îngrijorată” de răspândirea COVID în Europa: 500.000 de decese ar putea surveni până în martie

Spitalul Universitar București este cea mai mare unitate medicală din capitala României care tratează pacienții cu Covid-19 și se confruntă cu cel de-al patrulea val al pandemiei, cel mai grav de până acum.

„Nu m-am gândit niciodată, când am început această meserie, că voi trăi așa ceva. Nu m-am gândit niciodată că s-ar putea întâmpla o asemenea catastrofă, în care familii întregi vor ajunge în morminte”, a spus Cătălin Ioniță.

Citește și: Ce-l recomandă pe Cseke să fie ministru la Sănătate și Dezvoltare: manager de petshop și florărie

 

La etajele superioare ale spitalului, toate paturile de la ATI, cu excepția unuia, erau pline. O asistentă schimba cearșafurile de pe un singur pat rămas liber după ce pacientul care îl ocupase era acum la morgă.

România are una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare din Europa, remarcă CNN. Puțin sub 36% din populație a fost vaccinată, deși campania de vaccinare a țării a început bine în decembrie anul trecut.

Angajații medicali și autoritățile spun că pentru rata scăzută de vaccinare sunt mai mulți factori responsabili, inclusiv suspiciunea față de deciziile autorităților, convingerile religioase profund înrădăcinate și un val de dezinformare care se răspândește prin intermediul rețelelor sociale.

Când dr. Alexandra Munteanu, în vârstă de 32 de ani, a ajuns la serviciu la unul dintre centrele de vaccinare din București, după o tură de noapte la spital, a constatat că numărul celor prezenți era mic, ceea ce, spune ea, este îngrijorător.  „Sunt o mulțime de medici, inclusiv eu, care lucrează cu pacienții cu Covid și încercăm să le spunem oamenilor că această boală există”, a afirmat ea.

Unul dintre cei mai vocali anti-vacciniști din țară este Diana Șoșoacă. Într-unul dintre numeroasele scandaluri publice, ea a încercat să împiedice oamenii să intre într-un centru de vaccinare din nord-estul țării, remarcă CNN.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te