Canada a instaurat Legea Carantinei. Amenzi până la un milion de dolari și închisoare

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 01.04.2020 - 20:24

Guvernul canadian a implementat Legea Carantinei în lupta împotriva COVID-19, impunând măsuri obligatorii de autoizolare pentru cei care se întorc acasă, prevezând amenzi și chiar închisoare pentru cei care încalcă regulile.

SHARE

Legislația, care a intrat în vigoare, prevede că persoanele care se întorc în Canada sunt obligate să se autoizoleze timp de 14 zile.

„Din păcate, există o serie de oameni care nu au respectat recomandările pentru sănătatea publică”, a declarat premierul Justin Trudeau.

„Punem în aplicare Legea Carantinei pentru a asigura sănătatea publică. Dacă nu respectați aceste instrucțiuni, vă puteți confrunta cu amenzi mari și chiar cu închisoarea”, a subliniat acesta.

Pedepsele maxime includ o amendă de până la 750.000 dolari și șase luni de închisoare.

O persoană care provoacă risc de moarte sau vătămări corporale grave unei alte persoane, în timp ce contravine în mod voluntar sau nechibzuit Legii Carantinei, ar putea, de asemenea, să se confrunte cu amenzi de până la 1 milion de dolari, închisoare de până la 3 ani, sau ambele, potrivit Guvernului.

Unele provincii au făcut deja arestări, conform propriilor măsuri de urgență.

Poliția din Quebec și Newfoundland au arestat două femei care erau infectate cu coronavirus și au încălcat ordinul de carantină.

În Nova Scotia, poliția are acum putere de a sancționa persoanelor care se adună mai mult de cinci la un loc, cu amenzi de până la 1.000 de dolari pentru persoane fizice și 7.500 de dolari pentru cele juridice.

Călătorii simptomatici vor trebui să se izoleze în orașul de sosire, unde vor avea cazare și masă în locurile stabilite pentru carantină. Sau trasporturi medicale îi vor duce la propriile domicilii, în funcție de distanță.

Ofițerii Agenției pentru Servicii de Frontieră din Canada (CBSA) comunică celor care se întorc că le este interzis să facă vreo oprire în drum spre casă unde, odată ajunși, trebuie să intre în izolare 14 zile.

„Oamenii trebuie să știe că va fi grav și vor exista sancțiuni semnificative dacă oamenii încalcă măsurile carantinei”, a declarat ministrul Sănătății, Patty Hajdu.

Potrivit lui Hajdu, se va lucra cu autoritățile locale, vor fi monitorizați cei ce intră în șară, se vor face controale inopinante la domiciliu, atât prin telefon, cât și prin vizite.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te